Sfantul Cuvios Isachie, Sfantul Cuvios Faust, Sfanta Cuvioasa Teoclita

CUVIOŞII PĂRINŢI ISACHIE, DALMAT ŞI FAUST
(3 august)

    Viaţa cea plăcută lui Dumnezeu a Cuviosului Isachie şi râvna lui cea mare pentru buna credinţă, prin care a mustrat pe răucredinciosul împărat Valent, proorocindu-i pieirea lui, precum şi fericitul sfârşit al acestui cuvios, s-a scris din destul la 30 mai; cel ce voieşte, să citească acolo.

    Iar Cuviosul Dalmat, fiind în viaţă mirenească, a fost mai întâi ostaş în împărăţia lui Teodosie cel Mare şi era foarte cinstit la împăratul. Apoi a defăimat pentru Dumnezeu toate cele lumeşti şi, lăsându-şi femeia şi copiii, a luat cu dânsul numai pe un fiu al său cu numele Faust şi s-a dus la Cuviosul Isachie, care avea mănăstire în cetatea dinaintea Constantinopolului. El a fost tuns de dânsul în rânduiala monahicească împreună cu fiul său şi trăiau amândoi cu dumnezeiască plăcere, bine nevoindu-se în pustniceştile osteneli. Iar după ce Cuviosul Isachie a ajuns la adânci bătrâneţi, când se apropia de sfârşit, a chemat pe fraţi şi, învăţându-i pentru mântuire, le-a pus egumen în locul său pe Cuviosul Dalmat, după al cărui nume mai pe urmă s-a numit şi mănăstirea aceea "a lui Dalmat".

    Fericitul Dalmat a fost hirotonit preot de către Atic, patriarhul Constantinopolului. El atâta postire a arătat, încât petrecea fără hrană până la patruzeci de zile, biruind astfel, prin post şi rugăciune, puterea diavolului. El s-a nevoit încă şi asupra diavolilor celor văzuţi, adică asupra ereticilor nestorieni care huleau pe Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, şi a fost mare ajutător Sfinţilor Părinţi la al treilea Sinod ecumenic, care s-a ţinut în Efes, în timpul împăratului Teodosie cel Mic. Cuviosul era iubit de împărat şi de sfinţii părinţi care l-au pus arhimandrit în Mănăstirea Dalmatului. Şi plăcând el lui Dumnezeu desăvârşit, s-a mutat la Dânsul întru adânci bătrâneţi. De asemenea şi fiul lui, Cuviosul Faust, străbătând prin toată dumnezeiasca plăcere şi prin toată nevoinţa monahicească şi sfârşind bine alergarea pustnicească, s-a mutat la veşnicele locaşuri şi s-a numărat cu cuvioşii părinţi în viaţa cea fără de moarte.