Sfanta Cuvioasa Dositeia de la Kiev

Sfanta Cuvioasa Dositeia de la Kiev
(25 septembrie)

Sfânta Cuvioasă Dositeia de la Kiev este prăznuită de Biserica Ortodoxă Rusă la 25 septembrie . În lume purta numele de Daria Tiapkina, născută în anul 1721, într-o familie de boieri de seamă din regiunea Reazanului, Rusia.

În copilărie, la vârsta de doar doi ani, a fost încredințată spre creștere bunicii sale, care era monahie la Mănăstirea „Înălțării” din Kremlinul Moscovei. A petrecut acolo nouă ani, primind de mică o educație duhovnicească și deprinzând rânduielile vieții monahale. Întoarsă apoi în casa părintească, nu și-a uitat însă rânduiala ascezei și a păstrat dorința de rugăciune și de nevoință.

Pe măsură ce creștea, părinții au început să se gândească la căsătoria ei, dar Daria, simțind chemarea lui Hristos, se temea de această rânduială lumească. Astfel, la 16 ani, a părăsit casa părintească și a pornit spre Moscova, în căutarea unei obști monahale. Pentru a nu fi recunoscută de familie, a ales să se deghizeze în bărbat: și-a pus haine țărănești, a luat numele de Dositei și s-a prezentat ca frate începător în Lavra „Sfânta Treime și Sfântul Serghie de Radonej”, unul dintre cele mai vestite așezăminte monahale ale Rusiei.

Aici a viețuit trei ani, supunându-se ascultărilor și deprinzând viața călugărească. Dar, întrucât părinții o căutau cu stăruință, temându-se să nu fie descoperită, a hotărât să plece la Kiev.

După ce a petrecut o vreme în Lavra Peșterilor, s-a retras la marginea orașului, în locul numit Dealul Kitaev. Acolo și-a săpat singură o peșteră și a început să ducă viața pustnicească: post aspru, rugăciune neîncetată și izolare deplină. Curând, vestea despre nevoințele și sfințenia acestui pustnic necunoscut s-a răspândit în multe regiuni ale Rusiei.

În anul 1744, împărăteasa Elisabeta Petrovna a Rusiei a vizitat Kievul și a dorit să se întâlnească cu acest sihastru renumit. În timpul convorbirii, a aflat că Dositei nu fusese încă tuns în monahism. Cu aprobarea ei, Dositei a fost primit oficial în obștea Lavrei Pecerska, însă a continuat să trăiască în pustnicie, așa cum o făcuse și până atunci. Oamenii veneau la el din toate părțile, căutându-i rugăciunile și sfaturile.

Întâlnirea cu viitorul Sfânt Serafim de Sarov

Un moment deosebit în viața sa a avut loc în 1776, când pustnicul Dositei a primit vizita unui tânăr de 22 de ani, pe nume Prohor Moșnin, care avea să devină mai târziu marele Cuvios Serafim de Sarov. Prin binecuvântarea starețului Dositei, Prohor a primit îndrumarea de a începe viața monahală. În acel moment i s-a transmis tradiția rugăciunii isihaste: rugăciunea neîncetată a minții și a inimii. Astfel, viața duhovnicească a unuia dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei ruse a fost pusă pe temelie de către acest smerit pustnic.

Legătura cu tradiția paisiană

Este foarte probabil ca Dositei să fi fost un ucenic indirect al Sfântului Paisie Velicicovschi, sau cel puțin un apropiat al curentului paisian, care punea accent pe isihasm, rugăciunea inimii și viața de obște.

Aceasta se confirmă prin cazul unuia dintre ucenicii săi, ieroshimonahul Teofan (1739–1819). Acesta a petrecut 17 ani la Lavra Peșterilor din Kiev și, spre finalul acestei perioade, s-a pus sub povățuirea pustnicului Dositei. Dorind să meargă în pelerinaj la Locurile Sfinte, Teofan a cerut binecuvântare, dar starețul său nu i-a dat voie, spunându-i: „Nu vei merge nici la Ierusalim, nici la Sfântul Munte. Ție îți este pregătită o altă cale. Dacă dorești, mergi în Moldova – acolo îți va fi de folos”.

În scurt timp, Dositei l-a încredințat pe Teofan unor monahi moldoveni care treceau prin Kiev. Printre ei era și cuviosul Sofronie, apropiat al Sfântului Paisie. Ajuns la Mănăstirea Neamț, Teofan a fost întâmpinat cu bucurie chiar de Paisie, care l-a primit ca pe un trimis de la Dumnezeu.

În Moldova, Teofan a avut ocazia să vadă rânduiala vieții de obște paisiene, care aduna atunci aproape 700 de frați. El a descris cu admirație viața lor simplă și smerită: neagoniseală desăvârșită, lipsa oricărei certuri, ascultare deplină față de duhovnici și o rânduială strictă în biserică și în chilii. Unii scriau cărți, alții lucrau, iar alții privegheau, totul cu binecuvântarea duhovnicului.

Deși Teofan ar fi dorit să rămână pentru totdeauna în Moldova, Sfântul Paisie i-a spus să se întoarcă la Kiev, pentru a-l sluji pe bătrânul său stareț Dositei, care urma să se mute la Domnul. Astfel, prin Teofan, tradiția paisiană a fost dusă mai departe și în Rusia.

Sfârșitul vieții

Cuviosul Dositei s-a mutat la Domnul la 25 septembrie 1776. În ultimele clipe ale vieții sale, a rămas în rugăciune. În mâna lui stângă s-a găsit un bilet pe care scrisese: „Trupul meu este pregătit pentru plecarea la cele veșnice; vă rog, fraților, să-l dați îngropării obișnuite, fără a-l atinge”.

După moartea sa, s-a descoperit adevărul despre identitatea pustnicului. O soră a sa, văzând un portret, a recunoscut chipul Dariei Tiapkina, dispărută de tânără. Atunci s-a înțeles că starețul Dositei fusese, de fapt, monahia Dositeia.

Astfel s-a arătat că viața ei, tainică și smerită, a fost nu doar un exemplu de nevoință personală, ci și o verigă importantă în lanțul tradiției isihaste: de la Paisie Velicicovschi la Dositeia de la Kitaev, și mai departe la Serafim de Sarov.