Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Pătimirea Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan
(27 decembrie)

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan a fost primul martir creștin, în contextul formării și dezvoltării timpurii a Bisericii creștine. După înălțarea lui Iisus Hristos și pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor, Biserica a început să crească. Totuși, au apărut tensiuni între evrei și elinii care adoptaseră limba greacă, dar nu tradițiile evreiești. Acești elini erau evrei risipiți în afara Ierusalimului, care s-au plâns că văduvele lor erau neglijate la împărțirea ajutoarelor.

Apostolii au propus numirea unor bărbați înțelepți și plini de Duh Sfânt pentru a administra această stare. Așa au fost aleși șapte diaconi, printre care și Ștefan, un bărbat plin de credință și putere, considerat liderul lor (arhidiacon). Ștefan făcea minuni, vindeca bolnavi și predica cu înțelepciune, mustrând necredința evreilor și arătând din Scripturi că Iisus este Mesia. Aceasta a provocat mânia conducătorilor religioși.

Din cauza mărturiei sale puternice despre Hristos, Ștefan a fost acuzat de blasfemie împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise, fiind târât înaintea sinedriului. Martori mincinoși au susținut că el a vorbit împotriva Templului și a legii. În fața acuzațiilor, Ștefan a rostit un discurs amplu, recapitulând istoria mântuirii de la Avraam până la Moise, subliniind neascultarea continuă a poporului evreu față de Dumnezeu și respingerea profeților. A încheiat mustrându-i pentru uciderea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Plin de Duhul Sfânt, Ștefan a avut o viziune a cerurilor deschise, văzându-l pe Hristos stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Această viziune a întărit credincioșii, dar a stârnit furia iudeilor. L-au scos din cetate și l-au ucis cu pietre, în timp ce el se ruga pentru iertarea celor ce îl omorau. În timpul uciderii, hainele martorilor mincinoși au fost așezate la picioarele lui Saul, viitorul Apostol Pavel.

Moartea Sfântului Ștefan, plină de curaj și de dragoste față de dușmani, este descrisă ca un triumf al credinței și un exemplu pentru toți mucenicii care aveau să urmeze. Rugăciunea sa finală, "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta", reflectă spiritul de iertare al lui Hristos. Moartea sa este  o trecere glorioasă către împărăția cerească, unde a fost întâmpinat de Hristos, pe care îl mărturisise cu prețul vieții. Amin!