Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul

Pomenirea Cuviosului Eufrosin
(11 septembrie)

Cuviosul părintele nostru Eufrosin s-a născut din părinți simpli și lipsiți de învățătură, însă prin viața sa virtuoasă a întrecut pe mulți care se lăudau cu origine aleasă și neam vestit. Căci nu neamul, nici slava pământească, nici bogăția nu cântăresc ceva înaintea lui Dumnezeu, ci doar faptele bune și smerenia inimii. Mulți oameni de soi înalt, încrezători în cinstea lumii acesteia, au căzut în pierzare pentru că n-au avut roade duhovnicești, pe când oameni simpli, necunoscuți, dar smeriți și râvnitori în ascultarea lui Dumnezeu, au fost înălțați în slava raiului. Așa s-a întâmplat și cu fericitul Eufrosin, cel care, deși lipsit de carte și de cinste omenească, s-a arătat vrednic de vederea raiului și de locuirea între aleșii lui Dumnezeu. Iar pilda vieții sale este pusă înaintea noastră ca să înțelegem că Domnul caută la inimă și la osteneală, nu la aparențe.

La începutul viețuirii sale monahale, Cuviosul Eufrosin a primit ascultarea de bucătar în mănăstire. Acolo slujea cu toată dăruirea și smerenia sa, ca și cum fiecare ceas și fiecare lucrare ar fi fost închinată direct lui Dumnezeu, nu oamenilor. Zi și noapte se ostenea cu răbdare, pregătind hrana fraților și făcând toate cele necesare casei monahale. Însă, deși părea a se îndeletnici cu lucruri trupești, el lucra neîncetat și duhovnicește: rugăciunea îi era neîncetată, postul aspru, iar smerenia desăvârșită. Deși era adesea batjocorit, certat, ocărât sau disprețuit pentru slujirea sa umilă, el răbda în tăcere, fără a se tulbura, socotind totul ca venind din voia Domnului pentru curățirea și desăvârșirea sufletului său.

Când aprindea focul sub vasele bucătăriei, aprindea totodată și focul nevăzut al dragostei pentru Dumnezeu în inima sa; iar când pregătea hrana pentru ceilalți frați, își pregătea sieși ospățul cel duhovnicesc și masa cea veșnică în Împărăția cerurilor. De aceea, cuvântul Evangheliei s-a împlinit în el: „Fericit este cel ce va prânzi în împărăția lui Dumnezeu.” Prin ascultare, răbdare, blândețe și nevoință, slujea tainic Domnului în cele mici, iar Dumnezeu l-a răsplătit cu cele mari.

Domnul a binevoit să arate slava cuviosului și bogăția darurilor sale duhovnicești printr-o vedenie minunată. În aceeași mănăstire trăia un preot foarte râvnitor, care se ruga stăruitor ca Dumnezeu să-i descopere bunătățile viitoare pregătite celor ce Îl iubesc cu adevărat. Într-o noapte, în timp ce se odihnea, el a fost răpit în duh și s-a văzut pe sine stând în rai: era cuprins de frică sfântă și, totodată, de bucurie negrăită, văzând frumusețile nepovestite ale grădinii cerești.

Și, privind în jur, l-a zărit în mijlocul acelei slave pe nimeni altul decât pe bucătarul mănăstirii, pe smeritul și neștiutul Eufrosin. Plin de uimire, preotul s-a apropiat și l-a întrebat cu glas tremurător:

— Frate Eufrosine, este acesta, oare, raiul lui Dumnezeu?

Iar cuviosul i-a răspuns cu blândețe:

— Așa este, părinte, acesta este raiul pregătit de Domnul pentru cei ce Îl iubesc.

Atunci preotul, mirându-se și mai mult, l-a întrebat cum de se află el acolo. Iar Eufrosin, fără slavă deșartă, a spus:

— Prin mila și bunătatea lui Dumnezeu sunt aici, căci acest loc este al aleșilor Săi.

Văzând aceasta, preotul l-a întrebat dacă are vreo stăpânire asupra bunătăților raiului, iar Eufrosin a răspuns că, pe cât îi este îngăduit, poate să împartă din acele daruri. Rugându-l preotul să-i dăruiască și lui ceva din frumusețile raiului, Eufrosin a luat trei mere minunate, pline de mireasmă cerească, și le-a așezat în basmaua lui, zicând:

— Primește-le cu darul lui Dumnezeu și bucură-te de ele.

Chiar în acea clipă s-a auzit toaca pentru Utrenie, iar preotul s-a trezit, crezând inițial că totul fusese doar vis. Dar întinzând mâna spre basma, a găsit într-adevăr cele trei mere, răspândind mireasmă cerească. Plin de cutremur sfânt, le-a lăsat pe pat și a mers în biserică, unde l-a aflat pe Eufrosin cu fața liniștită, rugându-se împreună cu frații. L-a luat deoparte, l-a jurat să-i spună adevărul, iar Eufrosin, cu mare smerenie, a mărturisit că, într-adevăr, acolo fusese, unde l-a văzut preotul.

După sfârșitul slujbei, preotul a adunat obștea și le-a arătat merele, iar frații, simțind mireasma și dulceața lor, s-au umplut de cutremur și uimire. Alergară cu toții spre bucătărie ca să se închine smeritului lucrător al minunii, însă nu l-au mai găsit, căci Eufrosin, fugind de slava omenească, se retrăsese în taină. Domnul îi deschisese calea spre rai încă din această viață, iar el s-a retras acolo unde îl chema dorul inimii sale.

Merele au fost împărțite între frați și dăruite și bolnavilor, iar cei ce au gustat din ele au primit vindecare trupească și întărire sufletească. Iar monahii, păstrând această întâmplare nu doar scrisă pe hârtie, ci și adânc în inimile lor, s-au aprins și mai mult de dorul nevoinței și al smereniei, urmând pilda fericitului Eufrosin.

Să ne învrednicească și pe noi Domnul, prin rugăciunile acestui smerit și slăvit cuvios, de locul fericit al celor ce slujesc cu inimă curată și cu dragoste neclintită. Amin.