Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul

Cuviosul Părinte Gheorghe Hozevitul
(8 ianuarie)

Sfântul părinte Gheorghe s-a născut într-o familie evlavioasă din insula Cipru. După ce și-a pierdut părinții, a dorit să urmeze calea vieții pustnicești și să evite o căsătorie impusă de unchiul său. Astfel, a plecat spre locurile sfinte, unde s-a întâlnit cu fratele său mai mare, Heraclid, care trăia de mai mulți ani ca pustnic în lavra Calamonului, pe malul Iordanului. Considerând însă că Gheorghe era prea tânăr pentru viața de pustie, Heraclid l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului din Hozeva.

După tunderea în monahism, Sfântul Gheorghe a fost încredințat unui bătrân sever și nedrept. Cu toate acestea, a dat dovadă de blândețe, răbdare și smerenie, acceptând încercările ca venind din partea lui Dumnezeu. Într-o zi, întârziind cu aducerea apei, bătrânul l-a pălmuit în fața întregii obști. Imediat, mâna acestuia s-a uscat și nu s-a vindecat decât prin rugăciunile smeritului său ucenic, înaintea mormintelor sfinților părinți din mănăstire.

Pentru a se feri de slava oamenilor, Gheorghe s-a retras în lavra Calamonului, unde s-a nevoit împreună cu fratele său. L-a cinstit pe Heraclid ca pe un adevărat părinte spiritual, urmând cu strictețe sfaturile lui. Rugăciunea neîncetată și smerenia sa l-au făcut să dobândească darul facerii de minuni: a făcut să rodească un copac uscat și a îmblânzit un leu doar cu cuvântul.

După trecerea la cele veșnice a fratelui său și a egumenului lavrei, Sfântul Gheorghe s-a întors la Mănăstirea Hozeva. Acolo, egumenul l-a primit cu bucurie, oferindu-i o chilie retrasă, unde Gheorghe a trăit în rugăciune și nevoință. Venea în obște doar duminica, pentru a rosti cuvinte de folos fraților și pentru a-i spovedi. În timpul săptămânii, se hrănea doar cu resturi uscate de la masa de obște, muiate în apă.

Deși a fost adesea ispitit de demoni, nu și-a întrerupt niciodată pravila de rugăciune. Sfântul îi mustra pe cei care se mândreau cu vechimea lor monahală sau disprețuiau pe mireni și păcătoși, spunând: „Dacă disprețuiești aproapele cu mândrie, toate ostenelile tale sunt zadarnice. Nu poți să te apropii de Dumnezeu fără pace cu aproapele. Mândria este izvorul tuturor păcatelor, iar ascultarea aduce bucurie și lumină.”

El își învăța ucenicii să-și curățească sufletul prin frica de Dumnezeu, lacrimi, rugăciune și post, îndemnându-i să se întreacă în smerenie, ferindu-se de judecată și invidie, pentru a ajunge la dragostea desăvârșită.

Înainte de invazia perșilor din 614, Sfântul Gheorghe a prorocit căderea Ierihonului și încercuirea Ierusalimului, oferind fraților șansa de a se refugia. Totuși, la insistențele ucenicilor săi, s-a adăpostit temporar la Calamon, iar după trecerea pericolului s-a întors la Hozeva. Acolo, datorită rugăciunilor sale, mănăstirea nu a dus niciodată lipsă de hrană pentru pelerini.

Înainte de sfârșitul vieții, simțindu-și plecarea, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Acesta, ocupat cu slujirea oaspeților, a întârziat, iar sfântul l-a liniștit spunând: „Nu te necăji! Voi aștepta să-ți termini slujirea.” Spre miezul nopții, când Antonie a sosit, Gheorghe i-a spus: „Ieși, suflete al meu, și mergi către Domnul!” și astfel s-a mutat la cele veșnice, primind răsplata pentru nevoințele și smerenia sa.

Slavă Domnului pentru viețuirea sa minunată!