Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana

Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana
(26 decembrie)

Părintele Arhimandrit Gherasim Iscu, cunoscut ca Starețul Mănăstirii Tismana și unul dintre mărturisitorii credinței ortodoxe în închisorile comuniste,   canonizat ca Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cinstit în calendarul ortodox pe 26 decembrie. Născut pe 21 ianuarie 1912, în localitatea Poduri din județul Bacău, Grigore Iscu (numele de mirean) a crescut într-o familie creștină și a fost educat în spiritul credinței ortodoxe. De tânăr, a intrat la Mănăstirea Bogdana din județul Bacău, unde a început drumul spre monahism.

După studiile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și Liceul Pricipele Ferdinand, și-a finalizat în cele din urmă educația la Facultatea de Teologie din București, în 1942. În 1932 a intrat la Mănăstirea Tismana, unde a fost tuns în monahism și a primit numele Gherasim. A fost hirotonit ierodiacon și mai apoi ieromonah, iar în 1937 a fost numit stareț al Mănăstirii Arnota din județul Vâlcea, unde a reconstruit așezământul afectat de un incendiu.

În anul 1941, regimul comunist a închis biblioteca mănăstirii Cernica unde Gherasim era bibliotecar, sub pretextul că ar fi deținut cărți legionare. În 1942, cu binecuvântarea mitropolitului Nifon, a fost trimis în Basarabia pentru a sprijini comunitatea ortodoxă, construind și restaurând biserici și servind ca preot și profesor. Revenit în 1943 la Tismana, a fost numit stareț și exarh al mănăstirilor din Oltenia, unde a refăcut Tismana după ce fusese folosită ca loc de detenție pentru preoții legionari.

În 1948, autoritățile comuniste au descoperit că Părintele Gherasim adăpostea la mănăstire un grup de legionari și, sub acuzația de „dezordine socială”, a fost arestat și condamnat la zece ani de temniță grea. A suferit grele încercări în închisorile din Craiova, Aiud și la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză. În starea sa precară, a fost transferat la închisoarea Târgu Ocna, unde, în condiții extreme, a continuat să-și manifeste credința.

În ultimele zile din viață, părintele Gherasim și-a cerut iertare de la cei care l-au prigonit, îndemnându-i pe toți să „iubească pe cei ce-i prigonesc”. Într-o întâmplare deosebită, cu puțin înainte de moarte, a cerut să fie dus lângă Vasilescu, unul dintre torționarii săi, și i-a oferit acestuia iertare și mângâiere spirituală, ajutându-l să se pocăiască, spovedindu-l și împărtășindu-l.

Părintele Gherasim Iscu a murit în pace pe 25 decembrie 1951, lăsând în urmă un exemplu de jertfă și iertare, un testament viu al iubirii creștine în fața suferinței și persecuției.