Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

13 decembrie

Sfântul Ierarh Dosoftei, una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii și spiritualității românești, a văzut lumina zilei în anul 1624 la Suceava, în familia Barilă. Părinții săi, Leontie și Misira, erau creștini binecredincioși și români de neam, având rude atât în Transilvania, cât și în ținuturile Liovului. Pentru că s-a născut aproape de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie, pruncul a primit la botez numele Dimitrie, ca o chemare spre mărturisirea credinței încă din primele zile de viață.

Dimitrie Barilă a crescut într-un mediu binecuvântat, având parte de dascăli de seamă ai Moldovei, dar și de învățători renumiți la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dumnezeu îl înzestrase cu o inteligență rară, iar el și-a cultivat cu o râvnă neobișnuită talentul și setea de cunoaștere. Încă din copilărie și-a adunat o vastă știință de carte, învățând cu drag Sfintele Scripturi și scrierile Părinților Bisericii. Vasta sa cultură s-a sprijinit pe faptul că a stăpânit mai multe limbi: greaca, latina, slavona bisericească, polona și ucraineana, ceea ce i-a permis să lucreze cu o deosebită finețe la traducerea textelor sacre în limba română.

Pe lângă învățătura dobândită de la mari profesori, Dimitrie a primit la Mănăstirea Probota o formare duhovnicească profundă, deprinzând viața de rugăciune, ascultarea și smerenia, precum și nevoințele ascetice proprii monahilor. În anul 1649, tânărul a luat îngerescul chip al călugăriei tot în această mănăstire, primind numele Dosoftei. Iubitor de înțelepciune și harnic în nevoințe duhovnicești, s-a remarcat rapid prin evlavia și prin râvna sa, devenind părinte duhovnicesc și povățuitor al obștii monahale. O însemnare din 14 septembrie 1649 ni-l prezintă drept „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar într-un text în greacă se consemnează: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila și al Misirei”.

Ca egumen, Dosoftei a slujit ani îndelungați, călăuzind cu discernământ pe monahi pe calea mântuirii și întărindu-i în cunoașterea Scripturii. A ridicat mult nivelul școlii mănăstirii Probota și a format numeroși ucenici învățați și evlavioși, contribuind la o adevărată renaștere duhovnicească în obștea sa.

Prestigiul său de cărturar, împreună cu virtuțile care îi luminau viața, au făcut ca Dosoftei să fie chemat la treapta arhieriei. Astfel, în 1658 este ales episcop de Huși; după un an este mutat în scaunul de la Roman, iar în 1671 devine mitropolit al Moldovei. Chipul său blând, smerenia și înțelepciunea au rămas în memoria tuturor. Cronicarul Ion Neculce îl descrie cu admirație: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa… Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.

În vremuri tulburi pentru țară, marcate de schimbări dese de domnii și frământări politice, Mitropolitul Dosoftei a rămas un stâlp al dreptei credințe și un părinte iubitor pentru păstoriții săi. Darul său cel mai de preț a fost lucrarea cultural-liturgică: traducerea și tipărirea cărților sfinte în limba română. În liniștea chiliei din Moldova sau în pribegie, el a dăruit Bisericii opere de mare valoare. Cele dintâi tipărituri au fost Psaltirea în versuri și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înțelegând duhovnicește poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, pentru ca poporul să simtă mai adânc frumusețea și puterea cuvântului dumnezeiesc. A revizuit, de asemenea, traducerea Vechiului Testament realizată de Nicolae Milescu Spătarul, text ce avea să fie inclus în Biblia de la București din 1688.

În 1673, din cauza frământărilor politice și a atitudinii sale antiotomane, a fost nevoit să plece în Polonia, fiind ulterior înlocuit în scaunul mitropolitan. Totuși, în anul următor a fost readus la conducerea Mitropoliei, iar în acest timp și-a continuat cu neobosită dăruire slujirea duhovnicească și tipografică.

După refacerea tipografiei din Iași, Dosoftei a tipărit noi cărți bisericești în română: Dumnezeiasca Liturghie (1679, 1683), Psaltirea de-nțăles (1680) – cu text paralel român-slavon, Molitvănic de-nțăles (1681). Între 1682 și 1686 a tradus și tipărit monumentala lucrare Viața și petrecerea sfinților în patru volume, rămasă neterminată din cauza plecării forțate în exil. În aceste pagini, sfântul mitropolit consemnează nu doar viețile sfinților cunoscuți în toată Ortodoxia, ci și pe ale sfinților români pe care îi cunoscuse personal sau despre care poporul avea evlavie deosebită: Daniil de la Voroneț, Rafil de la Agapia, Chiriac de la Bisericani, Ioan de la Râșca, Inochentie de la Probota, Istatie și alții, pe care îi numea „părinți nalț la bunătăț și plecaț la smerenie adâncă”.

În 1686, regele polon Jan Sobieski a intrat în Moldova în contextul campaniei sale împotriva otomanilor. La retragerea trupelor, polonii au luat cu ei tezaurul Mitropoliei și moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Împreună cu acestea a fost dus și Mitropolitul Dosoftei, care și-a petrecut ultimii ani ai vieții în exil, continuându-și lucrările teologice și menținând legătura cu ierarhii de la Kiev și Moscova. Pentru a clarifica anumite dispute privind epicleza euharistică, el a tradus în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman al Constantinopolului și Simeon al Tesalonicului, apărând învățătura ortodoxă.

În ciuda greutăților, el a păstorit cu multă grijă comunitatea ortodoxă din Polonia. Chiar și regele Sobieski îl vizita adesea pentru a participa la slujbe și pentru a-i acorda cinste. Cu toate presiunile vremii, Mitropolitul Dosoftei a refuzat ferm trecerea la uniație, rămânând credincios Ortodoxiei până la sfârșitul vieții. A adormit întru Domnul la 13 decembrie 1693, după ce primise de la Dumnezeu cunoașterea apropierii sfârșitului său. A fost înmormântat la biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew, în Ucraina de astăzi.

Sfântul Dosoftei, care a îndurat multe încercări și necazuri, rămâne până astăzi un mare teolog al Ortodoxiei, un ierarh de viață sfântă și un neîntrecut dascăl al credinței în limba românească. Luminat de harul Duhului Sfânt, a slujit Biserica lui Hristos cu dragoste, smerenie și multă vrednicie. Acum, din ceruri, se roagă pentru mântuirea sufletelor noastre.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!