Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

27 septembrie

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, acest vrednic slujitor al lui Dumnezeu trimis pe pământul românesc din îndepărtata Ivirie (Georgia), a fost o adevărată vistierie de daruri duhovnicești și lumești. Asemenea unui pom roditor sădit lângă izvoarele apelor, el nu a îngropat niciunul dintre talanții primiți de la Părintele ceresc, ci i-a înmulțit cu sârguință, arătându-se „slugă bună și credincioasă” în toată lucrarea sa.

La Sfântul Botez a primit numele Apostolului Andrei, semn al chemării sale apostolice. Părinții săi, Ioan și Maria, l-au crescut în evlavie și în credința cea dreaptă. Din pruncie, Dumnezeu l-a ocrotit în toate încercările vieții, chiar și atunci când a căzut în robia turcilor. În acele vremuri grele, tânărul Andrei și-a arătat agerimea minții și a deprins cu ușurință mai multe limbi: greaca, turca, slava veche, araba, iar mai târziu și româna.

După ce a scăpat din robie, s-a apropiat de Patriarhia din Constantinopol, unde și-a desăvârșit priceperea în arte: sculptura în lemn, pictura și broderia. Toate aceste daruri le-a pus mai târziu în slujba Bisericii.

În jurul anului 1690, voievodul martir Constantin Brâncoveanu, recunoscându-i vrednicia, l-a adus la București. Aici, Antim a deprins tainele tiparului la tipografia domnească, iar apoi s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie. În această îndeletnicire, pe cât de migăloasă, pe atât de necesară Bisericii, s-a arătat neobosit. A tipărit și supravegheat 63 de cărți, dintre care 38 au fost lucrate de el însuși, în limbi diferite: română, greacă, arabă și georgiană. Aceste tipărituri au fost pentru popor hrană duhovnicească și lumină de învățătură.

Pentru viața sa curată și virtuțile deosebite, a fost ales mai întâi stareț la Snagov, apoi episcop al Râmnicului, iar nu după mult timp Mitropolit al Țării Românești. În această înaltă slujire, cu harul lui Dumnezeu și cu multă blândețe, dar și cu o neobosită râvnă, Antim și-a păstorit clerul, monahii și credincioșii. El a zidit sau a înnoit biserici și mănăstiri, lăsând posterității mărturii vii ale jertfei și dragostei sale pentru Biserică. Cea mai cunoscută ctitorie a sa rămâne Mănăstirea Antim din București, închinată Tuturor Sfinților. Mitropolitul a zidit acest sfânt lăcaș, l-a împodobit cu sculpturi de mare frumusețe și l-a înzestrat cu tipografie, pentru a continua lucrarea sa culturală și misionară.

Pe lângă aceste lucrări, Antim a întemeiat școli pentru copiii săraci, unde învățătura se făcea fără plată. Prin aceasta, el a arătat nu doar dragoste față de carte, ci și grijă părintească față de nevoile poporului.

În toate, se arăta smerit, recunoscând că numai prin mila lui Dumnezeu a ajuns „vas ales” al lucrării dumnezeiești. Zi și noapte, fără lene și fără odihnă, se îngrijea de binele obștesc, învățând și povățuind pe toți cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. Ca un adevărat dascăl, a adăpat poporul însetat de credință prin cuvântul său viu și roditor. Didahiile și predicile sale rămân până astăzi o comoară literară și teologică de mare preț pentru Biserica și cultura românească.

Totuși, cu toate marile sale izbânzi, Sfântul Antim a fost nedreptățit. Din pricina intrigilor și neînțelegerilor vremii, a fost îndepărtat din slujirea arhierească, dezbrăcat pe nedrept de demnitatea de mitropolit și osândit la exil. A fost predat în mâinile unor ostași turci, care, cu sălbăticie, l-au chinuit și în cele din urmă i-au tăiat capul. Trupul său a fost aruncat în apele râului Tungia, afluent al Mariței, în sudul Dunării.

Astfel și-a încheiat viața pământească Mitropolitul Antim Ivireanul, prin mucenicie, primind cununa cea neveștejită a sfințeniei. Pomenirea sa rămâne înscrisă pentru totdeauna în conștiința Bisericii și a neamului românesc, ca mărturie de credință, de jertfă și de dragoste neclintită pentru Dumnezeu și pentru oameni.