Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Pavel Mărturisitorul
(6 noiembrie)

În zilele în care Constantie, fiul marelui împărat Constantin cel ce a slăvit Crucea lui Hristos, purta sceptrul stăpânirii grecești, Biserica a trecut prin mari tulburări. Erezia arienilor, rătăcire ce întuneca lumina adevărului și semăna discordie între creștini, se înălțase cu îndrăzneală, având sprijin chiar de la tronul împărătesc, deoarece împăratul, amăgit de cuget străin de dreapta credință, împărtășea rătăcirea eretică. Astfel, turma lui Hristos era lovită din toate părțile și puțini erau acei păstori luminați care, asemenea unor stâlpi neclintiți, țineau piept valurilor minciunii. Marele Atanasie al Alexandriei, stâlpul cel mai puternic al Ortodoxiei și apărător înfocat al învățăturii apostolice, fusese izgonit fără vină din scaun, iar patriarhul Alexandru al Constantinopolului, păstor drept-credincios, tocmai plecase din lumea vremelnică în cea veșnică, lăsând turma cu lacrimi.

Când a sosit ceasul trecerii sale, credincioșii, asemenea unor oi iubitoare ce își pierd păstorul, au înconjurat patul fericitului Alexandru și, cu inimi zdrobite, l-au rugat să le spună cui le lasă ocrotirea și cârmuirea Bisericii. Patriarhul, cunoscând lucrarea lui Dumnezeu și văzând înainte cu ochii duhului cele ce urmau să vină, le-a arătat doi bărbați vrednici de slujirea arhierească: pe preotul Pavel, originar din Tesalonic, împodobit cu înțelepciune, cu viață curată și fapte bune, și pe diaconul Macedonie, care avea chip ales și înfățișare plăcută, dar nu și adâncimea credinței celei neprihănite. Iar Alexandru a grăit către fiii săi duhovnicești: „Dacă doriți păstor adevărat, plin de virtute și de cunoștința dumnezeiască, primiți pe Pavel; dar dacă vă uitați numai la frumusețea cea din afară, atunci să-l puneți pe Macedonie”. Și, lăsând acest cuvânt ca o profeție, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

După îngroparea marelui patriarh, s-a făcut sobor pentru alegerea urmașului, însă îndată s-au ivit dezbinări între cei credincioși și arienii mulți și îndrăzneți, căci fiecare parte își susținea omul. Dreptcredincioșii, dorind păstor adevărat, l-au ales pe fericitul Pavel, și a fost pus cu cinste în scaun la biserica Sfintei Irina. Acesta, ridicându-se la vrednicia arhierească, a început cu râvnă și cu blândețe să călăuzească turma pe calea adevărului, luminând sufletele cu învățături sănătoase. Dar împăratul Constantie, aflând despre alegere după ce s-a întors din Antiohia, s-a tulburat, căci nu fusese întrebat, și a ascultat sfatul celor rătăciți, întrunind adunare nedreaptă împotriva sfântului. Astfel, Pavel, curat cu inima și mult folositor Bisericii, a fost silit să părăsească scaunul, iar în locul lui a fost pus Evsevie al Nicomidiei, bărbat eretic și potrivnic mărturisirii adevărate a dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu.

Evsevie, abia urcat în scaun, a tulburat poporul și a căutat să șteargă din crez cuvintele „de o ființă cu Tatăl”, dorind să micșoreze dumnezeirea lui Hristos și să întunece lumina credinței. Vestitul Pavel, gonit pe nedrept, a mers la Roma, unde a aflat pe Sfântul Atanasie și pe alți episcopi izgoniți și a fost primit cu cinste de papa Iuliu, păzitor al credinței celei adevărate. Papa, cercetând lucrurile, a aflat minciuna arienilor și a scris episcopilor Răsăritului să-i primească pe apărătorii adevărului la scaunele lor. Dar aceia, înverșunați și întunecați la minte, nu au primit îndreptarea, adunând iarăși sobor viclean; dar Dumnezeu l-a pedepsit pe Evsevie, care a murit, iar poporul binecredincios din Constantinopol l-a așezat din nou pe Pavel pe tronul patriarhal.

Atunci dușmanii credinței au ridicat iar tulburare, încât s-a vărsat sânge în cetate și arienii au îndrăznit să-l ucidă pe Ermoghen, trimisul împăratului. Iar împăratul, mâniindu-se, a venit și, pedepsind poporul, a redus darurile făcute odinioară de Constantin cel Mare, a izgonit iar pe Pavel și l-a aşezat pe Macedonie. Fericitul Pavel a mers din nou la Roma, iar papa și împăratul Constans al Occidentului au scris cu hotărâre lui Constantie cerând întoarcerea episcopilor izgoniți. Pentru o vreme, Pavel a fost primit iarăși cu cinste în scaun, alături de Atanasie la Alexandria, iar pacea lumina poporul dreptcredincios.

Dar după uciderea împăratului Constans, răutatea arienilor a reizbucnit cu putere. Atanasie a fugit ca să nu fie omorât, iar Pavel a fost prins și dus în Armenia, într-o cetate numită Cucus, unde, slujind dumnezeiasca Liturghie, a fost năvălit de rătăciți și sugrumat cu propriul său omofor, dându-și sufletul în mâinile lui Hristos și pecetluind cu sânge adevărul credinței.

Macedonie, ridicându-se iar în scaun, a făcut prăpăd în Biserică: a izgonit pe cei credincioși, a rănit și a ucis fără milă bărbați, femei și clerici, silind poporul să primească rătăcirea. Chiar oasele marelui împărat Constantin a îndrăznit să le dezgroape, provocând răzmeriță și moarte multă. Împăratul, înșelat o vreme, dar văzând cruzimea acestui om, l-a scos în cele din urmă din scaun.

Rătăcirea ariană a bântuit încă ani mulți, până când împăratul dreptcredincios Teodosie a adunat Sfinții Părinți la Constantinopol, a nimicit eresul și, spre slava credinței ortodoxe, a adus cu mare cinste sfintele moaște ale mărturisitorului Pavel din Armenia în capitală, dând cinstire celui ce pentru adevăr a suferit până la sânge și a rămas neclintit. Și astfel a fost slăvit Dumnezeu în Treime – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.