Sfântul Sfințit Mucenic Nicandru, Episcopul Mirelor

Viața Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama

(4 noiembrie)

Sfântul Mucenic Nicandru, purtător de lumină și vrednic slujitor al lui Hristos, a fost adus la cunoașterea adevărului prin propovăduirea Sfântului Apostol Tit, care l-a luminat cu dreapta credință și l-a rânduit în slujirea cea sfântă a Bisericii. Aprins de dragostea pentru Hristos și de râvna pentru mântuirea oamenilor, Sfântul Nicandru a început să vestească Evanghelia cu putere și înțelepciune, întorcând pe mulți dintre elinii închinători la idoli de la rătăcirea lor către lumina adevărului.

Vestea despre lucrarea sa s-a răspândit repede, stârnind mânia celor ce slujeau idolilor. Păgânii l-au prins și l-au adus înaintea lui Livanie comitul, un dregător aspru și neînduplecat, care l-a supus la întrebare, cerându-i cu insistență să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor. Însă Sfântul Nicandru, cu chipul senin și inima neclintită, a mărturisit cu îndrăzneală că nu se va despărți niciodată de Domnul său, chiar dacă ar fi să sufere moartea cea mai grea.

Văzând tăria lui, comitul s-a umplut de mânie și a poruncit să fie legat de niște cai iuți, iar aceștia, fiind bătuți cu bice, au pornit în goană, târându-l pe sfânt pe drumurile pietroase. Trupul său a fost sfâșiat, carnea i s-a rănit adânc, iar pământul s-a înroșit de sângele lui. Totuși, în mijlocul acestor chinuri cumplite, Domnul l-a întărit nevăzut, ca să nu-și piardă viața înainte de vreme și ca să dea pildă de răbdare tuturor celor ce cred.

După ce a fost târât multă vreme și abia mai răsufla, prigonitorii l-au aruncat în temniță, unde l-au lăsat fără hrană și fără apă, vrând să-l omoare prin foame și sete. Dar Dumnezeu, Cel ce hrănește pe sfinții Săi, i-a trimis hrană cerească și l-a întărit cu darul Său, vindecându-i rănile și aducându-i mângâiere duhovnicească.

După câteva zile, ighemonul l-a scos din nou la judecată, socotind că chinurile temniței i-au slăbit voința. Dar Sfântul, luminat de harul Duhului Sfânt, a rămas neclintit și a mărturisit cu și mai mare putere numele lui Hristos. Atunci, chinuitorii l-au spânzurat pe un lemn, l-au strujit cu unghii de fier și i-au ars trupul cu făclii aprinse. Mirosul de carne arsă se răspândea pretutindeni, însă din gura lui Nicandru nu se auzea nici un strigăt, ci numai rugăciuni către Dumnezeu.

Văzând că nici focul nu-l biruie, căci îngerul Domnului a venit și a răcorit văpaia cuptorului, ighemonul a poruncit un chin și mai cumplit: i-au înfipt cuie de fier în cap, în inimă și în pântece, apoi i-au săpat o groapă adâncă. Pe când încă mai răsufla, l-au târât și l-au aruncat în groapă, acoperindu-l cu țărână, pentru ca moartea lui să fie cât mai grea și mai rușinoasă.

Astfel și-a încheiat nevoința pământească Sfântul Nicandru, primind cununa muceniciei prin suferințe cumplite, dar biruind cu tărie toate uneltirile vrăjmașului. Trupul său a fost zdrobit, dar sufletul s-a înălțat la cer, bucurându-se de viața cea dulce și veșnică împreună cu Domnul, Căruia I-a slujit cu credință până la sfârșit.

Și astfel, cel ce a fost disprețuit de oameni a fost slăvit de îngeri, iar cel ce a fost îngropat în țărână a fost ridicat întru slavă cerească. Prin rugăciunile Sfântului Mucenic Nicandru, să ne învrednicim și noi de aceeași credință neclintită și de aceeași răbdare în încercări, spre slava lui Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine cinstea și mărirea în vecii vecilor. Amin.