Sfântul Varlaam Hutinski

Viaţa Sfântului Varlaam Hutinski
(6 noiembrie)

Sfântul Varlaam Hutinski, marele nevoitor al Novgorodului, este cinstit în fiecare an la 6 noiembrie. El a strălucit în veacul al XII-lea, într-o vreme în care viața duhovnicească în pământul Rusiei creștine era luminată de mulțime de sfinți, pustnici și cuvioși. Provenea dintr-o familie de oameni cu stare, nobili de neam și bogați, dar cel mai mult vrednici de reamintit pentru credința lor adâncă și pentru evlavia sinceră față de Dumnezeu. Părinții săi, Mihail și Ana, dorind să-și crească pruncul în frică de Dumnezeu și în faptele virtuții, i-au pus la botez numele Alexie și l-au crescut cu mare grijă duhovnicească, altoindu-i de mic iubirea pentru cele cerești.

Din copilărie, sub pilda celor doi părinți binecredincioși, micul Alexie s-a deprins cu postul, cu rugăciunea smerită, cu mersul regulat la sfânta biserică și cu citirea dumnezeieștilor Scripturi. Mintea lui tânără era ca un pământ bun, care primea învățătura dumnezeiască și o făcea roditoare.

Ajungând la vârsta tinereții, simțind chemarea tainică a vieții monahale, el a părăsit casa părintească și s-a retras la Mănăstirea Lisici, din apropierea Novgorodului, unde a fost tuns în monahism, primind numele de Varlaam. Aici a început o viață de jertfă și de nevoință, străduindu-se să slujească Domnului cu toată inima. După moartea părinților săi, în loc să adune averile lumești, a făcut ceea ce au făcut mulți mari sfinți înaintea lui: a împărțit tot avutul săracilor și s-a retras într-un loc pustiu, pe un deal izolat de pe malul râului Volkov, la aproximativ zece vestre depărtare de Novgorod, într-un loc ce se numea Hutinski. Acolo și-a săpat o chilie mică și smerită și a început o viață de deplină înfrânare și rugăciune.

Sfântul Varlaam s-a nevoit aspru, ca un adevărat pustnic: rugăciune neîntreruptă, post aspru, tăcere sfântă, lucrul mâinilor sale și ascultare deplină de voia lui Dumnezeu. Își tăia singur lemnele din pădure pentru a se încălzi, lucra mica bucată de pământ din jurul chiliei și împlinea astfel porunca apostolică: „Cine nu lucrează, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10). Osteneala lui era întru toate împodobită de smerenie, iar râvna pentru sfințenie era mare și neclintită.

Curând, vestea despre nevoința lui a început să se răspândească în toată țara Novgorodului. Mulți veneau să-l vadă, fie din dorința de a primi sfat duhovnicesc, fie pentru a primi binecuvântare. Domnitori, boieri și oameni de rând se apropiau cu smerenie de chilia sa, iar unii doreau chiar să rămână acolo, urmându-l în viața de curăție. Sfântul îi învăța cu blândețe și dragoste, arătându-le calea care duce la mântuire. Între sfaturile sale, rămase până azi în memoria Bisericii, se numără și acestea: „Fiilor, fugiți de orice fărădelege, de pizmă și de clevetire. Să vă înfrânați mânia și să nu dobândiți câștiguri nedrepte, nici să nu dați bani cu camătă. Nu judecați strâmb, nu jurați mincinos și nu vă lăsați târâți de poftele trupului. Fiți blânzi, răbdați toate cu iubire, căci dragostea este rădăcina tuturor bunătăților.”

Pe măsură ce crescuse numărul celor care doreau să trăiască după sfatul lui Varlaam, s-a zidit în acel loc o biserică cu hramul Schimbarea la Față a Domnului, punându-se astfel temelia Sfintei Mănăstiri Hutinski. Dumnezeu, văzând puritatea inimii sale și osteneala sa ascetică, l-a învrednicit pe cuvios cu darul înainte-vederii și al facerii de minuni.

Pe când se apropia vremea trecerii sale la Domnul, Dumnezeu a randuit ca la Hutinski să vină ieromonahul Antonie, prieten și părtaș duhovnicesc al sfântului, venit tocmai din Constantinopol. Văzându-l, Sfântul Varlaam l-a întâmpinat cu bucurie și i-a spus: „Frate iubit, Dumnezeu a binecuvântat această mănăstire. Iată, a sosit ceasul să o încredințez mâinilor tale. Să o păzești cu grijă și să te îngrijești de ea cu toată dragostea. Deși trupul meu va pleca de la voi, cu duhul nu vă voi părăsi niciodată.”

Apoi a chemat obștea, le-a dat ultimele sfaturi părintești și i-a îndemnat să păstreze credința ortodoxă neîntinată, trăind toată viața lor în smerenie și ascultare de Dumnezeu. Și astfel, în pace, Sfântul Varlaam a adormit în Domnul la 6 noiembrie 1192.

Vestea trecerii lui la cele veșnice a ajuns repede la Novgorod, iar Arhiepiscopul împreună cu sobor de preoți și monahi a venit să-l îngroape cu cinste. În timpul slujbei de înmormântare s-au petrecut multe vindecări minunate, semn că Dumnezeu Își preamărea robul Său. De atunci, mulțime de minuni au izvorât la mormântul sfântului, iar evlavia credincioșilor a crescut neîncetat, ducând în cele din urmă la canonizarea lui.

În secolul al XV-lea, s-au aflat trupul și sfintele moaște ale cuviosului întregi și nestricăcioase, ca o nouă mărturie a sfințeniei sale.