Icoana Nașterea Domnului, Crăciunul

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos s-a petrecut atunci când Preacurata Fecioară Maria era logodită cu Iosif – un bărbat drept, înaintat în vârstă, având aproape optzeci de ani –, ea fusese încredințată acestuia nu ca soție, ci ca o fecioară încredințată pentru pază. Așa mărturisesc Sfântul Grigorie de Nisa și Sfântul Epifanie al Ciprului, arătând că logodna avea rolul de a proteja fecioria Mariei, iar Iosif era doar socotit bărbat după aparență, în realitate fiind păzitorul curăției ei. Dumnezeu a rânduit această logodnă pentru a tăinui diavolului marea taină a întrupării Fiului Său din Fecioară. Prin acoperirea acestei taine sub chipul unei logodne obișnuite, diavolul nu putea recunoaște în Maria pe fecioara despre care prorocise Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu”.
 

Sfântul Atanasie al Alexandriei întărește aceasta, spunând că era nevoie ca Iosif să fie în preajma Mariei pentru a ascunde de diavol planul lui Dumnezeu, iar nașterea Domnului să se arate ca obișnuită în fața ochilor lumii. La fel, Sfântul Vasile cel Mare arată că logodna era o rânduială menită să ascundă taina de „domnul veacului acestuia”, iar Sfântul Ioan Damaschin explică faptul că, dacă diavolul ar fi aflat că Mesia Se va naște dintr-o fecioară fără bărbat, ar fi încercat să împiedice lucrarea lui Dumnezeu, punând la cale tulburări și ridicând și mai mult ura lui Irod și a iudeilor.
 

În vremea logodnei, și înainte de orice viață trupească, Fecioara Maria a zămislit în pântece pe Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Pântecele ei se umplea de un rod dumnezeiesc, taină petrecută în chip minunat și negrăit. Mai ales după ce s-a întors de la Elisabeta – la care a stat trei luni – s-a cunoscut că poartă în pântece un Prunc. Iosif, văzând schimbarea, s-a tulburat și nu înțelegea această taină. El gândea în sine că Maria ar fi fost necredincioasă logodnei. În mintea lui se dădea o luptă grea: dacă ar fi vădit-o, după Legea lui Moise ea ar fi fost ucisă cu pietre; dacă ar fi păstrat tăcerea, ar fi părut că se face părtaș păcatului. În nedumerire, se gândea fie să o îndepărteze în ascuns, fie chiar el să plece într-un loc îndepărtat.
 

Iar când, fără a înțelege, a întrebat-o cu lacrimi și cu cutremur despre cele petrecute, Preacurata se rușina și nu îndrăznea să-i arate marea taină a Arhanghelului Gavriil sau cuvintele Elisabetei. Cu blândețe, l-a asigurat că este curată și că ceea ce se află în pântecele ei este lucrarea lui Dumnezeu. Iosif însă, fiind om, înțelegea omenește și nu pricepea. Atunci, în noaptea acelei tulburări, un înger al Domnului i s-a arătat în vis, zicând: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și tu Îi vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcate”.
 

Îngerul a numit-o pe Maria „femeia ta” pentru a înlătura gândul de desfrânare din mintea lui Iosif, arătând că logodna lor este cinstită și rânduită de Dumnezeu. După tâlcuirea Sfântului Vasile și a Sfântului Teofilact, numirea aceasta cinstea atât fecioria, cât și rânduiala logodnei. Fecioria era necesară pentru sfințire, iar logodna era o protecție împotriva defăimării, astfel încât nașterea Domnului să nu fie socotită ca fiind din fărădelege, iar Iosif să fie martor al curăției Mariei.
 

Trezindu-se, Iosif a primit cuvântul îngerului și a luat-o pe Maria în casa lui ca pe o logodnică, prețuind-o ca pe o fecioară sfințită Domnului. O cinstea cu adâncă evlavie și nu s-a atins de ea nici înainte, nici după nașterea Pruncului. Cuvintele Evangheliei „până ce a născut” nu înseamnă că după aceea ar fi cunoscut-o, ci exprimă felul de a vorbi al Scripturii – asemenea versetului: „Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”, fără a însemna că Fiul Încetează a mai sta de-a dreapta Tatălui după biruință. Toți Sfinții Părinți mărturisesc în unanimitate că Maria a rămas pururea Fecioară.
 

Mai înainte de naștere a avut loc și o cercetare din partea arhiereului, deoarece un cărturar pe nume Anin, văzând că Maria este însărcinată, i-a învinuit pe ea și pe Iosif cum că ar fi călcat rânduiala legii. Însă, după rânduiala veche din Legea lui Moise, amândoi au băut „apa vădirii”, iar Dumnezeu nu a arătat nici un semn de osândă asupra lor, spre mirarea poporului. Astfel au fost achitați înaintea tuturor.
 

După acestea, a ieșit poruncă de la Cezarul August pentru înscrierea tuturor locuitorilor. Iosif și Maria au mers din Nazaret în Betleem, cetatea lui David, fiindcă de acolo își trăgea neamul. Betleemul se afla între Ierusalim și Hebron, aproape de locul unde Preacurata o vizitase pe Elisabeta. Deși Maria era însărcinată, nu au găsit loc de găzduire, din pricina mulțimii celor veniți la recensământ. S-au adăpostit într-o peșteră folosită ca staul, aflată în apropierea Betleemului, lângă câmpul Salomeii, o rudă a lor.
 

Acolo, în miez de noapte, într-o adâncă liniște, Fecioara Maria L-a născut pe Iisus Hristos, în a douăzeci și cincea zi a lunii decembrie. Nașterea a fost fără durere și fără stricăciune, așa cum mărturisesc Sfinții Părinți. Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Fecioară a zămislit, Fecioară a purtat, Fecioară a născut și Fecioară a rămas”. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește că precum Eva a fost făcută din Adam fără femeie, tot astfel Hristos S-a născut din Fecioară fără bărbat. Iar Sfântul Ioan Damaschin vorbește despre o minune nouă și neasemănată pe pământ: o femeie născând fără să fi cunoscut bărbat.
 

Fecioara singură a născut, singură a înfășat și singură L-a așezat în iesle, după cum spune Sfântul Atanasie: nu a îngăduit ca mâini necurate să atingă pe Pruncul cel Preacurat. Apoi s-a închinat Lui ca unui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, slujindu-I cu iubire de mamă.
 

În peșteră se aflau un bou și un asin, aduși de Iosif. Cu aburul lor încălzeau trupul Pruncului în frigul iernii, împlinind astfel Scriptura: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea Domnului său”. Iosif, văzând toate acestea, s-a închinat cu frică și bucurie. În acel moment a înțeles pe deplin taina nașterii și curăția negrăită a Fecioarei.
 

În vremea Nașterii s-au petrecut minuni în toată lumea: în peșteră a izvorât apă din piatră; la Roma a țâșnit un izvor de untdelemn; un templu idolesc din Italia s-a prăbușit, iar pe cer s-au arătat trei sori; în Spania s-a ivit un nor luminos ca soarele; viile din Engadi au odrăslit în plină iarnă; iar în Iudeea au coborât îngeri care au vestit păstorilor minunea.
 

Păstorii care străjuiau turmele lângă turnul Ader au văzut mai întâi pe Arhanghelul Gavriil în lumină cerească. Acesta le-a vestit nașterea Mântuitorului și le-a arătat semnul: un Prunc înfășat, culcat în iesle. Apoi, cete de îngeri au cântat: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Păstorii au mers degrabă la peșteră, au aflat pe Maria, pe Iosif și Pruncul în iesle, s-au închinat Lui și au povestit cele văzute și auzite. Toți se minunau, iar Maria păstra în inima ei aceste cuvinte. Păstorii s-au întors lăudând pe Dumnezeu.
 

Astfel S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Lumină din Lumină și Mântuitorul lumii. Lui I se cuvine slavă, cinste și închinăciune în veci, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin.