Sfânta Muceniță Lucia, fecioara, cea a vederii si a oftalmologilor

Sfânta Muceniță Lucia, fecioara

13 decembrie

Pe vremea când în toată Sicilia se răspândise evlavia față de Sfânta Muceniță Agata, iar credincioșii veneau în număr mare la mormântul ei din Catania, printre pelerinii din Siracuza se afla și tânăra fecioară Lucia, împreună cu mama sa, Evtihia. Evtihia suferea de patru ani de o boală grea, o scurgere de sânge pe care niciun doctor nu o putuse vindeca.

În timpul slujbei săvârșite la mormântul sfintei Agata, s-a citit Evanghelia despre femeia bolnavă care s-a vindecat atingându-se de haina lui Hristos. Atunci Lucia i-a spus mamei sale:

„Mamă, dacă crezi cele ce s-au citit, crede și că Sfânta Agata, care a pătimit pentru Hristos, este acum în prezența Lui și se roagă pentru cei care o cheamă cu credință. Atinge-te cu credință de mormântul ei și te vei vindeca!”

După slujbă, cele două au rămas în rugăciune fierbinte la mormântul sfintei. Lucia a adormit puțin și a avut o vedenie: Sfânta Agata i s-a arătat în slavă, înconjurată de îngeri, spunându-i:

„Lucia, sora mea, fecioară a Domnului, de ce ceri de la mine ceea ce chiar tu poți dărui? Credința ta a tămăduit pe mama ta. Așa cum prin mine este slăvită cetatea Cataniei, prin tine se va slăvi și Siracuza, căci ți-ai pregătit sufletul ca o locuință curată pentru Hristos.”

Trezindu-se, Lucia i-a spus mamei sale cu emoție:

„Mamă, ești vindecată! Te rog, pentru dragostea lui Hristos și prin rugăciunile sfintei care te-a tămăduit, să nu-mi mai vorbești de logodnicul meu. Nu doresc un soț pământesc, ci vreau să mă dăruiesc Mirelui nemuritor, Domnului Hristos. Dă-mi, te rog, zestrea și toate cele pregătite pentru nuntă, ca să le ofer Lui, în loc de cununie trupească.”

Evtihia i-a răspuns:

„Toată averea tatălui tău, care a murit de nouă ani, am păstrat-o neatinsă pentru tine. Dar așteaptă mai întâi să mor eu, și apoi vei putea face cum dorești.”

Lucia însă a stăruit:

„Mamă, nu-I este plăcut lui Dumnezeu acela care Îi dă ce nu mai poate folosi. Fă binele cât trăiești, pentru că după moarte nimeni nu mai poate dărui nimic. Dă acum, cât ești vie și sănătoasă, ceea ce ai, pentru Hristos.”

Așa au început cele două să vândă moșiile, podoabele și bijuteriile, împărțind totul săracilor.

Când logodnicul Luciei a aflat de vânzări, s-a mâhnit și a întrebat-o pe doica tinerei ce se întâmplă. Aceasta, ca să-l liniștească, i-a spus că Lucia vinde pentru a cumpăra o moșie nouă, mai scumpă, pentru el. Logodnicul a crezut și chiar a încurajat-o.

Dar când a aflat adevărul – că toată averea fusese dăruită săracilor și Bisericii – s-a umplut de furie și, ducându-se la Pashasie, dregătorul cetății, a pârât-o că este creștină și că nu respectă poruncile împărătești.

Pashasie a chemat-o la judecată și a încercat să o convingă să jertfească idolilor. Lucia i-a răspuns:

„Adevărata jertfă plăcută lui Dumnezeu este credința curată și grija față de săraci și văduve. De trei ani aduc astfel de jertfe Domnului. Acum, neavând nimic material de oferit, mă aduc pe mine însămi ca jertfă vie lui Dumnezeu.”

Judecătorul a încercat s-o facă să se lepede de credință, dar Lucia i-a spus:

„Tu te temi de împărați, eu mă tem de Dumnezeu. Tu cauți să le fii pe plac oamenilor, eu caut să-I fiu pe plac lui Hristos.”

Văzând că nu o poate convinge, Pashasie a batjocorit-o, zicând că și-a risipit averea cu desfrânații. Lucia i-a răspuns:

„Moștenirea mea am așezat-o la loc sigur – în mâinile lui Hristos. Eu nu am cunoscut niciodată stricăciunea trupului și a sufletului.”

Judecătorul, mâniat, a amenințat-o că o va trimite într-o casă de desfrâu, pentru a-i fi batjocorită fecioria. Lucia a răspuns:

„Trupul nu se spurcă decât dacă mintea se învoiește la păcat. Chiar de vei porunci să fiu silită, Dumnezeu îmi va socoti pătimirea ca o cunună dublă a curăției.”

Văzând tăria ei, Pashasie a poruncit ca slujitorii casei de desfrâu să o târască. Dar, prin puterea Duhului Sfânt, trupul ei a devenit nemișcat ca o stâncă. Nici zeci de oameni, nici boii aduși să o tragă nu au putut s-o clintească din loc.

Pashasie, rușinat, a chemat vrăjitori și preoți păgâni, dar nici aceștia n-au putut face nimic. Lucia stătea neclintită, luminată de harul lui Dumnezeu.

Tiranul a poruncit apoi să se aprindă un foc mare în jurul ei și să se toarne peste trupul sfintei smoală și untdelemn încins. Dar flăcările nu au atins-o. Ea a spus cu seninătate:

„Am cerut de la Domnul meu Iisus Hristos ca focul să nu aibă putere asupra mea, ca cei credincioși să prindă curaj, iar cei necredincioși să înceteze batjocura.”

Atunci unul dintre ostașii lui Pashasie, neputând răbda mai mult, a lovit-o cu sabia în gât.

Lucia, rănită, nu a murit pe loc, ci a continuat să vorbească poporului, vestind că persecuțiile se vor sfârși, pentru că împăratul Dioclețian căzuse, iar Maximian murise. Ea a spus:

„Așa cum Sfânta Agata este mijlocitoare pentru Catania, și eu voi fi pentru Siracuza, dacă veți rămâne în credință.”

Chiar atunci au venit veste și ostași care l-au arestat pe Pashasie, pentru abuzurile sale. Sfânta Lucia a văzut cum era dus în lanțuri, iar la scurt timp a fost executat la Roma.

După aceasta, Lucia, slăbită și cu rana deschisă, a primit Sfintele Taine din mâna preoților și, rostind „Amin”, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Trupul ei a fost îngropat cu cinste în locul pătimirii sale, unde mai târziu s-a zidit o biserică în numele ei, spre slava lui Dumnezeu Cel în Treime – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinste și slavă în vecii vecilor. Amin.