Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, făcătorul de minuni
(6 decembrie)

Sfântul Nicolae, mare făcător de minuni și grabnic ajutător, s-a născut în Patara Lichiei, din părinți bogați, dreptcredincioși și foarte milostivi, Teofan și Nona. A fost singurul lor copil, primit ca dar de la Dumnezeu după multe rugăciuni. Încă din pruncie s-a arătat deosebit: stătea singur în picioare la baie, sugea doar din sânul drept și miercurea și vinerea mânca o singură dată, seara, ca un mic postitor. Crescând, a sporit în înțelepciune și bună purtare, iubind rugăciunea, biserica și curăția, ferindu-se de vorbăria deșartă și de orice prilej de păcat.

Unchiul său, episcop cu același nume, a văzut în el chemarea lui Dumnezeu și l-a hirotonit preot, prorocind că va fi păstor mare și mângâiere pentru mulți. Rămas orfan și moștenind o avere mare, Nicolae a împărțit totul săracilor. Atunci s-a petrecut celebra minune cu tatăl care, ajuns în sărăcie, voia să-și dea cele trei fiice la desfrânare. Sfântul, aflând prin descoperire, a aruncat de trei ori, noaptea, câte o pungă cu galbeni în casa lui, salvând astfel fetele și dându-le zestre pentru o nuntă curată, fără să caute laude omenești.

Dorind să se închine la Locurile Sfinte, Nicolae a plecat cu corabia spre Palestina. A prorocit o furtună grea și, când vânturile s-au dezlănțuit, a salvat prin rugăciune corabia și pe corăbieri, liniștind marea și chiar înviind un om căzut de pe catarg. După ce s-a închinat în Ierusalim și la toate locurile sfinte, voia să rămână în pustie, dar Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă, pentru a sluji oamenilor. A ajuns în Mira Lichiei și a trăit acolo smerit, ca un necunoscut, doar în casa Domnului aflându-și limanul.

După moartea arhiepiscopului Mirelor, episcopii s-au rugat ca Dumnezeu să le arate pe cel vrednic de scaun. Unui bătrân i s-a descoperit în vis că primul care va intra dimineața în biserică, cu numele Nicolae, va fi alesul. Așa a fost: sfântul, care avea obiceiul să vină cel dintâi la Utrenie, a fost oprit la ușă, întrebat de nume și, după ce l-a spus cu smerenie, a fost recunoscut ca bărbatul arătat de Dumnezeu. A fost ridicat, cu rugămințile tuturor, pe tronul arhieresc al Mirelor. De atunci nu și-a mai tăinuit viața sa sfântă, ci a devenit pildă pentru toți: blând, smerit, cu haine simple, cu hrană puțină, cu ușile mereu deschise săracilor și necăjiților. Era tată al orfanilor, apărător al celor nedreptățiți și sprijin pentru toți.

În timpul prigoanelor lui Dioclețian și Maximian a mărturisit cu curaj credința, a fost prins și aruncat în temniță, unde îi întărea pe ceilalți creștini. După venirea la putere a împăratului Constantin și încetarea persecuțiilor, s-a întors la Mira ca păstor iubit. A dărâmat capiștile idolești, mai ales templul Artemidei, și a curățit poporul de rătăcirea păgânătății. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a stat cu mare râvnă împotriva lui Arie și a ereziei lui, apărând dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Tradiția spune că, aprinzându-se de zel pentru adevăr, l-a lovit pe Arie peste față, iar Hristos și Maica Domnului i-au întors prin vedenie omoforul și Evanghelia, semn că râvna lui a fost plăcută lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae a fost și apărător al celor nedreptățiți. A oprit cu mâinile lui sabia călăului, salvând trei bărbați osândiți pe nedrept la moarte, și mustrând cu putere pe ighemonul mituit. Mai târziu, trei voievozi ai împăratului Constantin, clevetiți pe nedrept și condamnați la moarte, l-au chemat în ajutor din temniță. Sfântul li s-a arătat în vis împăratului și eparhului, descoperind nedreptatea și poruncind eliberarea lor. Voievozii au scăpat astfel de sabie și, recunoscători, au mers la Mira, aducând daruri pentru biserică și mulțumindu-i plângând.

Marele ierarh a arătat grijă și pentru foametea trupească a poporului: într-un an de lipsă mare, s-a arătat unui negustor din Italia, i-a dat în vis arvună și l-a îndemnat să aducă grâu în Mira, spre a fi vândut cu preț bun. Astfel, cetatea a fost hrănită și toți au preamărit pe Dumnezeu pentru această purtare de grijă prin Sfântul Nicolae. De asemenea, a făcut nenumărate minuni pe mare: a izbăvit corăbieri dintr-o furtună cumplită, apărându-li-se în corabie, a „certat” vântul și valurile, i-a învățat să trăiască în curăție și să-și păzească sufletele. Altădată, diavolul, luând chip de femeie, a trimis pe mare un vas cu untdelemn vrăjit ca să aprindă corabia celor ce mergeau la moaștele sfântului; dar Sfântul Nicolae li s-a arătat, le-a descoperit vicleșugul, i-a îndemnat să arunce vasul în mare și, după ce a izbucnit flacăra, a potolit totul, conducându-i în siguranță la Mira.

Ajuns la adânci bătrâneți, plin de fapte bune și de darurile Duhului Sfânt, Sfântul Nicolae și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, bolind puțin și mutându-se la viața veșnică. A fost înmormântat cu mare cinste în biserica mitropolitană din Mira, în 6 decembrie, fiind înconjurat de mulțime de episcopi și credincioși. Din sfintele lui moaște a început să izvorască mir bine mirositor, prin care se făceau nenumărate vindecări: bolnavii se ungeau și se însănătoșeau, demonizații se izbăveau, toate felurile de neputințe se tămăduiau.

După moarte, la fel ca în viață, Sfântul Nicolae a rămas grabnic ajutător și fierbinte mijlocitor pentru toți cei ce îl cheamă cu credință: scoate din primejdii pe călători, izbăvește de înec pe cei de pe mare, îi întoarce acasă pe cei robiți, dezleagă pe cei nedrept întemnițați, apără de tăiere cu sabie și de moarte năpraznică, aduce hrană celor flămânzi, ridică pe cei căzuți în sărăcie, dă vedere orbilor, umblare șchiopilor, auz surzilor și glas muților. Pentru nenumăratele lui minuni, este cinstit în tot Răsăritul și Apusul, iar prin el se preamărește Dumnezeu, Cel în Treime slăvit: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în veci. Amin.