Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu

Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu
(11 mai)

Părintele Dionisie Ignat s-a născut la data de 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni, județul Botoșani, într-o familie numeroasă de țărani evlavioși, care aveau nu mai puțin de opt copii. La botez i s-a pus numele Dumitru, fiind cel mai mic dintre frați. Tatăl său, Ioan, era un om de o credință adâncă, dar a trecut la Domnul când Dumitru era încă un prunc, având doar puțin peste un an. Copilăria i-a fost marcată de greutățile vremii, mai ales de lipsurile aduse de Primul Război Mondial, însă, în ciuda acestora, Dumitru s-a dovedit un elev silitor. A urmat patru clase primare, încheiate de fiecare dată cu premiul întâi, și apoi doi ani de școală profesională, după care viața l-a purtat pe un drum cu totul diferit.

Foarte atașat de fratele său Gheorghie, mai mare cu zece ani, tânărul Dumitru a ales să-i urmeze exemplul și să intre, la rândul său, în viața monahală. Împreună au pornit pe această cale sfântă mai întâi în România, începând cu anul 1923, iar trei ani mai târziu au plecat la Muntele Athos, locul în care își vor petrece restul vieții. În vreme ce Gheorghie a fost tuns în monahism la Schitul Măgura din Moldova, primind numele de Ghimnazie și fiind mai târziu hirotonit ierodiacon, Dumitru avea să se călugărească direct în Sfântul Munte.

Cei doi frați Ignat au pășit pe pământul athonit la 6 septembrie 1926, însoțiți de alți doi călugări români de la Schitul Măgura. Dumitru avea atunci numai 17 ani. După un scurt pelerinaj prin diferitele mănăstiri și schituri ale Muntelui, au dorit să se așeze la Schitul Românesc Prodromu, dar, din pricina problemelor administrative și interne de atunci, nu au fost primiți.

Nevoind să renunțe, cei doi frați, împreună cu un alt monah român, schimonahul Sebastian, au făcut un mare efort: au împrumutat o sumă considerabilă de bani și au cumpărat Chilia „Bunavestire”, aflată sub ascultarea Mănăstirii Pantocrator. Pentru a-și plăti datoria, au lucrat neobosit, vreme de trei ani, ca simpli argați la Mănăstirea Iviron. Deși viața lor era plină de privațiuni și lipsuri, în acea perioadă petrecută la chilia lor modestă, cei doi frați au trăit și cele mai adânci bucurii duhovnicești, întărindu-se în credință și rezistând ispitelor care nu au întârziat să apară.

În 1927, tânărul Dumitru a fost tuns în monahism, primind numele de Dionisie. Patru ani mai târziu, în 1931, a fost hirotonit ierodiacon. După moartea părintelui Sebastian, starețul lor, frații Ignat s-au mutat, în 1933, la Chilia „Sfântul Tihon din Zadonsk” din Kapsala, unde au fost primiți sub povățuirea Starețului Ghedeon Chelaru. Împreună cu acesta, în 1937, au preluat Chilia „Sfântul Gheorghe” Colciu, pe care au refăcut-o din temelii. Acesta avea să devină locul unde Părintele Dionisie va trăi până la sfârșitul vieții. Tot în acel an a fost hirotonit ieromonah, la Chilia „Sfântul Tihon”, de către Episcopul Ierotei al Sfântului Munte, iar în 1945 a primit darul și ascultarea de duhovnic.

Ani la rând, Bătrânul Dionisie, cum avea să fie numit mai târziu, s-a nevoit în liniște și smerenie, urmând exemplul fratelui său Ghimnazie, care ajunsese la o înaltă treaptă de sfințenie înainte de trecerea sa la cele veșnice, în 1965. După adormirea Părintelui Ghedeon Chelaru, în 1979, Părintele Dionisie a devenit starețul Chiliei „Sfântul Gheorghe” Colciu, fiind ajutat de schimonahul Ioan Șova. De-a lungul anilor, obștea s-a mărit, atrăgând și alți monahi dornici de viață duhovnicească autentică.

Pe tot parcursul vieții sale, Părintele Dionisie s-a bucurat de îndrumarea și prietenia unor mari părinți duhovnicești ai vremii, precum Antipa Dinescu, Elisei Filibiu, Macarie Untan, Ioan Guțu și Dometie Trihenea. Prin experiența sa duhovnicească și prin blândețea cu care îndruma pe oricine îi cerea sfat, el a devenit unul dintre cei mai respectați și iubiți duhovnici ai Sfântului Munte Athos. La chilia sa de la Colciu veneau necontenit monahi și pelerini din toate colțurile lumii — români, greci și de alte nații — pentru a afla liniște sufletească, rugăciune și îndrumare.

După o viață întreagă trăită în rugăciune, smerenie și muncă, Părintele Dionisie Ignat a trecut la cele veșnice la 28 aprilie / 11 mai 2004, la venerabila vârstă de 95 de ani, dintre care 78 de ani i-a petrecut neîntrerupt în Sfântul Munte Athos — locul unde și-a sfințit viața și unde numele său a rămas înscris cu cinste între marii părinți duhovnici ai vremurilor noastre. Amin!