Sfintii Onisifor, Eustolia, Matroana, Teoctista, Simeon Metrafast

Sfinții Mucenici Onisifor și Porfirie

(9 noiembrie)

În această zi, Biserica îi cinstește pe Sfinții Mucenici Onisifor și Porfirie, oameni aleși care au mărturisit cu tărie credința în Hristos în vremuri de mare prigoană, în timpul împăratului Dioclețian. Fiind prinși pentru mărturia lor, au fost supuși la nenumărate chinuri: trupurile le-au fost sfâșiate prin bătăi cumplite, rănile le-au fost mulțite prin lovituri peste tot trupul, iar mai apoi au fost aruncați în căldări încinsesă ardă ca niște făclii vii pentru Mântuitorul.

Neclintiți în credință și umpluți de puterea harului, au răbdat fără cârtire toate acestea, având în suflet dorul de împărăția cerească. La finalul pătimirii lor, au fost legați de cai sălbatici și târâți peste locuri pietroase și ascuțite, trupurile zdrobindu-li-se până la ultima suflare. Astfel și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei. Trupurile lor au fost luate în taină de credincioși și așezate cu evlavie în satul Panghianete, ca odoare sfințite ale biruinței lor asupra păgânătății.

Viața și nevoințele Cuvioasei Maicii noastre Matroana

(9 noiembrie)

Sfânta Matroana s-a născut în Perga Pamfiliei, din părinți credincioși. Când a ajuns la vârsta tinereții, a fost dată spre nuntă unui bărbat cinstit și de neam bun, pe nume Dometian. Dumnezeu i-a dăruit o fiică, pe care a numit-o Teodotia. Mai târziu, familia s-a mutat la Bizanț. Acolo, Matroana și-a deschis inima către Dumnezeu cu și mai mare râvnă, petrecând zilnic ceasuri întregi în biserici, la rugăciune. În această perioadă a cunoscut o fecioară cu viață aleasă, Evghenia, care trăia în post și rugăciune neîncetată. Viața acestei tinere a aprins în sufletul Matronei dorul unei slujiri mai înalte către Dumnezeu.

Dorind să-și dăruiască viața întreagă Domnului, Matroana venea la biserică de dimineața până seara, iar noaptea se întorcea acasă, trupul ei tânăr fiind supus înfrânării, postului și rugăciunii. Cu lacrimi stăruia înaintea lui Dumnezeu să o elibereze de datoria conjugală, pentru ca fără piedici să-I poată sluji.

Dometian, văzând plecările și venirile ei zilnice, a început să o bănuiască pe nedrept, crezând că este atrasă de alte locuri și persoane, nu de rugăciune. În mânia și gelozia lui, a încercat să o împiedice să mai iasă din casă. Matroana însă, împinsă de dorul după Dumnezeu, l-a rugat cu lacrimi să o lase să meargă la biserică, dar nu a dobândit ascultare.

Într-o zi, scăpând la biserică, s-a rugat cu lacrimi la Sfinții Apostoli să fie izbăvită de legătura lumească ce-i împiedica alergarea duhovnicească. Când a ieșit din biserică, în loc să se întoarcă acasă, a găsit adăpost la o fecioară cu viață sfântă, pe nume Sosana. Acolo, Matroana i-a deschis sufletul, iar Sosana a mângâiat-o cu cuvinte duhovnicești, îndemnând-o la nădejde și răbdare.

Hotărâtă să-și urmeze chemarea cerească, Matroana i-a încredințat pe ascuns fiica ei, Teodotia, acestei Soseane, punând-o sub ocrotirea lui Dumnezeu. Apoi, la îndemnul unei vedenii în care a văzut că mântuirea sa trece prin viața monahală în chip bărbătesc, și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a luat numele Vavila.

A mers în mănăstirea Cuviosului Vasian, unde a fost primită ca un famen și a început o viață de ascultare, post, smerenie și rugăciune. Faptele ei bune au strălucit înaintea tuturor, deși ea se ascundea cu grijă ca să nu fie descoperită.

Dar Dumnezeu, Care face lucrurile cunoscute la vremea potrivită, a descoperit starețului Vasian, prin vis repetat, că monahul Vavila este de fapt femeie. Asemenea descoperire o primise și egumenul Acachie al altei mănăstiri. Vasian, cercetând duhovnicește, a chemat-o pe Matroana și, cu asprime părintească, a întrebat-o pentru ce a îndrăznit să viețuiască astfel între monahi.

Cu mare smerenie și lacrimi, Matroana a mărturisit toate: că fusese femeie căsătorită, împiedicată de soț de la viața rugăciunii, că dobândise în vis îndrumarea să se ascundă în chip bărbătesc, dorind numai să trăiască pentru Dumnezeu. Cuviosul Vasian, văzând râvna și curăția gândului ei, a iertat-o și a trimis-o în taină la mănăstirea de maici a Soseanei, unde a fost primită cu bucurie și cinste.

După mutarea la Domnul a egumenei de acolo, Matroana a fost aleasă stareță pentru virtutea ei. A devenit lumină duhovnicească pentru multe suflete, îndrumându-le cu blândețe și fermitate spre împărăția cerească.

În acea vreme a fost descoperit, prin minune dumnezeiască, cinstitul cap al Sfântului Ioan Botezătorul la Emesa. Sfânta Matroana, venind cu maicile spre închinare, a primit un vas mic cu mir izvorât din sfântul cap și, din voia lui Dumnezeu, a uns cu el un orb din naștere, care îndată a primit vederea. Minunea aceasta a sporit faima sfințeniei ei.

Soțul ei, Dometian, auzind despre aceasta, a venit să o găsească, dorind să o readucă la viața de mai înainte. Dar Sfânta, cunoscând gândurile lui, s-a ascuns și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a plecat spre Ierusalim, apoi la Muntele Sinai. Acolo și-a sfârșit cuvios viața, rămânând pentru totdeauna icoană a curăției, a jertfei și a îndrăznelii către Dumnezeu.

Sfântul Simeon Metafrast

(9 noiembrie)

Sfântul Simeon Metafrast, marele scriitor de Vieți ale Sfinților, s-a născut la Constantinopol, în timpul împăratului Leon cel Înțelept, în anul 886. Dotat cu minte luminată și cu mare înțelepciune, a fost ridicat la rang înalt de magistru și logofăt, fiind prețuit de împărat pentru curăția vieții, cumințenia și priceperea lui.

Când arabii au năvălit asupra Cretei și au prădat acele pământuri, împăratul i-a trimis pe generalul Imerie și pe Simeon Metafrast să negocieze cu ei, dându-le putere să-i supună fie prin cuvânt, fie prin sabie. Cu pace și înțelepciune, au adus supunere acelor popoare și le-au făcut să plătească tribut împăratului.

Deși împăratul îl prețuia mult, Simeon, iubitor al liniștii și al vieții duhovnicești, a cerut ca, întorcându-se victorios, să primească îngăduința de a lăsa viața lumească și a se face monah. Împăratul, deși întristat să piardă un slujitor atât de înțelept, i-a împlinit dorința cu lacrimi și binecuvântare.

Ca monah, Simeon și-a închinat viața scrierii și adunării Vieților Sfinților. A trimis oameni în toată lumea creștină să adune manuscrise și mărturii despre sfinți. Apoi le-a rânduit, le-a împodobit cu cuvânt dulce și clar, lăsând Bisericii tezaurul nemuritor al „Vieților Sfinților” în forma cunoscută până astăzi, pentru care a primit numele de Metafrast, adică „Tâlcuitorul”.