Sfânta Cuvioasă Casiana Imnografa

Sfântul Cuvios Daniil Katunakiotul
(7 septembrie)

Cea mai cunoscută femeie imnograf din istoria Bisericii și totodată singura ale cărei cântări s-au păstrat până astăzi în cărțile de cult ortodoxe este Sfânta Casiana. În diferite izvoare ea mai este numită Casia, Casiani sau Icasia. Această cuvioasă monahie a trăit în secolul al IX-lea și, deși are o importanță deosebită pentru tradiția imnografiei bizantine, puțini credincioși știu de existența ei, deoarece numele său nu este consemnat în majoritatea calendarelor bisericești.

Despre viața ei nu s-au păstrat foarte multe detalii, dar puținele mărturii ajunse până la noi conturează chipul unei femei de o frumusețe sufletească rară, care și-a închinat întreaga existență lui Hristos. Sfânta Casiana s-a născut în jurul anului 805, la Constantinopol, în familia unui înalt dregător de la curtea împăratului Teofil. Nașterea ei a fost considerată un dar al lui Dumnezeu, fiind rodul rugăciunilor stăruitoare ale părinților către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. La botez a primit numele de Icasia (sau Casia). Încă din copilărie a primit o educație aleasă, a deprins cunoașterea Sfintei Scripturi și s-a format în duhul virtuților creștine. Pe lângă acestea, Dumnezeu i-a dăruit și un talent deosebit: acela al compunerii de versuri. Se spune că însuși Sfântul Teodor Studitul a fost impresionat de înzestrarea ei și de maturitatea gândirii, lucru rar întâlnit la o persoană atât de tânără.

Ajunsă la vârsta tinereții, Icasia era vestită nu doar pentru noblețea și pregătirea sa intelectuală, ci și pentru frumusețea sa remarcabilă. Astfel, a fost aleasă printre tinerele chemate la palatul imperial, dintre care împăratul Teofil urma să-și aleagă viitoarea soție. Conform obiceiului, împăratul purta un măr de aur pe care îl oferea celei alese. Fermecat de frumusețea Icasiei, Teofil s-a apropiat de ea și i-a spus: „Prin femeie au intrat în lume cele de ocară”, aluzie la păcatul strămoșesc al Evei. Tânăra, cu înțelepciune și curaj, i-a răspuns: „Și prin femeie au venit cele mai de preț”, referindu-se la mântuirea adusă lumii prin Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Împăratul, deși surprins de răspunsul ei plin de îndrăzneală, s-a simțit rănit în orgoliu și a ales în cele din urmă o altă tânără, pe Teodora, căreia i-a dăruit mărul de aur.

Această întâmplare a fost pentru Icasia un semn dumnezeiesc că nu era chemată la slava lumească, ci la o viață închinată Domnului. Sub povățuirea Sfântului Teodor Studitul, ea a hotărât să urmeze calea monahală. A întemeiat o mănăstire de maici la Constantinopol, pe colina a șaptea a orașului, loc cunoscut sub numele Xenolofos sau Evdomon, devenind stareța obștii. În această mănăstire, Casiana și-a continuat activitatea literară, scriind imne și alcătuind muzica pentru ele. Talentul său de imnograf a fost recunoscut de Părinții Bisericii, iar cântările compuse de ea au fost introduse în slujbele bisericești, unele rămânând până astăzi.

Viața Sfintei Casiana nu a fost lipsită de încercări. Ea a trăit în vremea controverselor legate de cinstirea sfintelor icoane, când Biserica a trecut printr-o perioadă de persecuții grele. Cuvioasa a rămas neclintită în credință, i-a sprijinit pe cei prigoniți și ea însăși a suferit pentru apărarea dreptei credințe. Din acest motiv, în icoana Duminicii Ortodoxiei este reprezentată ținând în brațe o sfântă icoană, ca semn al statorniciei și al curajului său.

Opera ei imnografică este impresionantă. Tradiția și cercetările manuscriselor îi atribuie 49 de imne religioase și peste 260 de versuri cu caracter profan. O parte dintre aceste creații se regăsesc în cărțile de slujbă ortodoxe, cum ar fi Mineiele și Triodul. Printre ele se numără irmoasele Canonului Sâmbetei Mari, stihiri din slujba Nașterii Domnului și multe altele. Totuși, cea mai cunoscută creație rămâne „Cântarea Casianei”, o stihiră din Denia de Miercurea Mare, considerată o adevărată capodoperă a poeziei religioase bizantine.

O frumoasă tradiție leagă această cântare de împăratul Teofil. Se povestește că, în timp ce Casiana compunea imnul, a aflat că împăratul urma să sosească în grădină. Pentru a nu-l întâlni, s-a ascuns în grabă, lăsând manuscrisul neterminat. Teofil, găsind foaia, a adăugat câteva versuri, după care a plecat. Revenind, Casiana a citit ce scrisese împăratul și, fără să șteargă, a continuat textul până la final. Deși legenda adaugă o notă romantică episodului, imnul se referă, de fapt, la femeia păcătoasă din Evanghelia după Luca, care a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului.

După o vreme, Casiana a părăsit Constantinopolul și a călătorit în Sicilia, apoi în Creta și, în cele din urmă, pe insula Casos, unde s-a retras într-o peșteră numită până astăzi „a Bătrânei”. Acolo și-a petrecut restul vieții în nevoință și rugăciune, trecând la Domnul în pace. Trupul ei a fost așezat într-o raclă de piatră, în biserica Maicii Domnului din Empurio.

Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Cuvioasă Casiana în ziua de 7 septembrie. Mai recent, în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 iulie 2023, prezidată de Patriarhul Daniel, s-a hotărât înscrierea ei oficială în calendarul liturgic românesc, spre bucuria și întărirea credincioșilor. Amin!