Sfânta Cuvioasă Matrona

Viaţa şi nevoinţele Cuvioasei Maicii noastre Matroana
(9 noiembrie)

Sfânta Matrona, bineplăcută lui Dumnezeu și vrednică de mare cinste, s-a născut în orașul Perga al Pamfiliei, din părinți temători de Dumnezeu și crescători ai fiicei lor în credința cea curată. Ajungând la vârsta cuvenită, a fost încredințată în tainică rânduială dumnezeiască bărbatului Dometian, om cu neam bun și cu purtări cinstite, și s-a făcut mamă a unei fiice numite Teodotia. În vremea aceea, soții s-au mutat în cetatea împărătească Bizanț, unde Matrona, atrasă cu toată ființa ei către cele sfinte, cerceta cu osârdie bisericile, aflând mare bucurie în rugăciunea fierbinte și neîncetată. Acolo a cunoscut o fecioară îmbunătățită, pe nume Evghenia, care își păzea trupul și inima în posturi, privegheri și lacrimi, având mintea pururea așezată înaintea lui Dumnezeu. Aprinzându-se Matrona de râvnă după pilda acestei bineplăcute roabe a Domnului, se ținea de biserică din zori până în seară, petrecând în rugăciune, iar trupul și-l supunea cu post și cu înfrânare. Deși avea doar douăzeci și cinci de ani și înflorea cu tinerețe, a dorit cu tot cugetul să fie liberă de grijile căsătoriei pentru a sluji Domnului fără împiedicare.

Bărbatul ei, însă, văzând că pleacă în fiecare dimineață și se întoarce târziu, a început a bănui cele rele, neînțelegând lucrarea ei duhovnicească, și a oprit-o cu mânie și cu mustrări, iar uneori cu silnicie, s-o mai lase să meargă în biserică. Matrona, îndurerată că nu poate fi în casa lui Dumnezeu, l-a rugat cu lacrimi să îi îngăduie măcar uneori să se roage. Odată, abia înduplecându-l, a alergat la Biserica Sfinților Apostoli și acolo, cu lacrimi și suspine din adânc, a cerut Domnului să o slobozească de greutatea vieții lumești și să o ducă pe calea slujirii depline. S-a rugat întreaga zi și, când seara s-a apropiat, a rămas lângă pridvor, căci nu voia să se întoarcă acasă. Acolo a întâlnit o fecioară pe nume Sosana, care viețuia în curăție și osteneală duhovnicească; împărtășindu-i gândurile și durerile sale, a primit de la ea mângâiere și nădejde în ajutorul Domnului.

Sfânta, arzând de dor după Hristos, a hotărât să fugă de la casa bărbatului, dar înainte de aceasta a purtat grijă cu înțelepciune de fiica sa Teodotia, încredințând-o lui Dumnezeu și fericitei Sosana, cerându-i s-o crească în frică de Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat apoi vedenie minunată: se vedea fugind dinaintea unui bărbat care o prigonea și ascunzându-se printre monahi. Înțelegând voia Domnului, și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a luat numele de Vavila și a intrat într-o mănăstire de călugări, încredințându-se cu totul vieții ascunse. Acolo, în Mănăstirea Cuviosului Vasian, a fost primită ca un famen, trăind în liniște, ascultare, smerenie și neadormită rugăciune, strălucind între frați ca o lumină ascunsă.

Însă Dumnezeu, Care toate le rânduiește cu înțelepciune, a descoperit egumenului prin vedenie că famenul Vavila este femeie. Cercetând lucrul, Cuviosul Vasian a aflat adevărul, iar Matrona, mărturisind cu smerenie viața și dorul ei, a primit iertare și binecuvântare, fiind trimisă în taină la mănăstirea de fecioare din Emesa. Acolo, în osteneli și rugăciune, întrecând pe toate în smerenie, tăcere și post, a fost aleasă stareță pentru viața ei curată și luminată. Tot acolo, când s-a descoperit capul Sfântului Ioan Botezătorul și s-au arătat minuni mari, Matrona, unsă cu harul lui Dumnezeu, a tămăduit un orb care și-a dobândit vederea prin rugăciunea și atingerea sa cu sfântul mir.

Dar bărbatul ei, aflând de șederea Matronei la Emesa, a căutat-o cu mare stăruință. Sfânta, ca pasărea care fuge de laț, s-a ascuns iarăși, lăsând mănăstirea și pornind spre Ierusalim, apoi către Sinai și, mai târziu, spre cetatea Beirut, unde s-a nevoit într-o veche capiște idolească părăsită, prefăcând locul de întuneric în altar al lui Hristos. Acolo a luptat cu duhurile rele, biruindu-le cu rugăciunea și cu semnul Sfintei Cruci, iar Domnul a trimis izvor de apă în pustiu ca să o întărească. Vestea despre ea s-a răspândit, femei și fecioare venind la dânsa, iar multe păgâne au primit credința, botezându-se și făcându-se mirese ale lui Hristos, între care Sofronia și fecioara Evhe, preoteasă idolească, care, luminată de învățătura Matronei, a lăsat rătăcirea și s-a unit cu adevărul.

După vreme, Dumnezeu i-a descoperit în vis că trebuie să meargă la Constantinopol, la Cuviosul Vasian, și acolo s-a dus, încredințând comunitatea de surori diaconițelor trimise de episcop. Ajunsă în cetatea împărătească, a fost primită cu mare bucurie, iar după o vreme bărbatul ei a murit, și astfel Sfânta a viețuit fără grijă lumească. A adunat iarăși în jurul ei pe surorile din Beirut, iar vestea vieții și minunilor sale a ajuns până la împărăteasa Verina, soția împăratului Leon cel Mare, care a cercetat-o cu evlavie și a primit mare folos sufletesc. Matrona a tămăduit bolnavi cu simpla atingere, iar o femeie credincioasă, vindecată prin rugăciunea ei, i-a zidit o mănăstire frumoasă, unde sfânta a strâns ceată mare de fecioare și femei credincioase, păstorindu-le cu iubire și rânduială înțeleaptă.

Ajungând la adânci bătrâneți și simțind că se apropie vremea mutării, i s-a arătat în vedenie raiul cu frumuseți nespuse și i s-a vestit locul pregătit pentru sufletul ei. A chemat surorile, le-a învățat cele de folos sufletului, le-a binecuvântat cu pace și, ca o lumânare ce arde până la capăt, s-a odihnit în Domnul. A viețuit douăzeci și cinci de ani în viața mireană și șaptezeci și cinci în cea monahală, adunând un veac întreg de viețuire bineplăcută lui Hristos, și s-a făcut pildă de curăție, statornicie și dragoste neclintită pentru Dumnezeu. Astăzi strălucește în lumina cea nepieritoare, înaintea Preasfintei Treimi, rugându-se pentru cei ce o cinstesc cu credință. Slavă lui Hristos Dumnezeu, Celui ce Se proslăvește în sfinții Săi în vecii vecilor. Amin.