Sfântul Apostol Cleopa

Sfantul Apostol Cleopa
(30 octombrie)

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Cleopa se numără printre cei șaptezeci de ucenici ai Domnului, pe care Mântuitorul i-a trimis să vestească Evanghelia în lume, alături de cei doisprezece Apostoli. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la data de 30 octombrie, cinstindu-l ca pe unul dintre martorii direcți ai Învierii lui Hristos și ca pe un propovăduitor statornic al credinței creștine.

Potrivit Sfintei Scripturi, Sfântul Cleopa este cunoscut mai ales din episodul relatat de Sfântul Evanghelist Luca (Luca 24, 13–33), unde se spune că, în ziua Învierii, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat lui Cleopa și unui alt ucenic în timp ce mergeau spre satul Emaus, aflat la o depărtare de aproximativ șaizeci de stadii de Ierusalim. În timp ce aceștia discutau despre cele întâmplate, Iisus S-a apropiat de ei și a început să meargă împreună cu ei, însă ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Pe drum, Hristos le-a tâlcuit Scripturile, arătându-le cum toate cele scrise de proroci se împliniseră în El. Abia la frângerea pâinii, la cină, li s-au deschis ochii și L-au recunoscut ca fiind Domnul, moment în care El S-a făcut nevăzut. Această arătare a Mântuitorului către Cleopa a rămas una dintre cele mai grăitoare mărturii despre realitatea Învierii și despre lucrarea Sa tainică în viața credincioșilor.

Menționarea numelui lui Cleopa de către Sfântul Evanghelist Luca arată că acesta era o persoană cunoscută și respectată în rândul primilor creștini, mai ales între cei proveniți dintre iudei, dar și printre convertiții dintre neamuri cărora Luca le adresa Evanghelia sa, în special către Teofil.

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, în lucrarea sa Istoria bisericească, transmite o informație valoroasă preluată de la istoricul Hegesip, care a trăit în secolul al II-lea. Acesta mărturisea că a stat de vorbă cu un strănepot al Apostolului Iuda, „fratele Domnului”, și din convorbirea lor a aflat că Sfântul Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria. Dacă această tradiție este corectă, Cleopa ar fi fost unchi după trup al Mântuitorului Hristos, făcând parte din aceeași familie sfântă.

Această mărturie veche ajută la identificarea lui Cleopa menționat de Sfântul Luca (Luca 24) cu Cleopa sau Clopa (în grecește Κλόπας, în ebraică Qlopha), amintit de Sfântul Evanghelist Ioan (Ioan 19, 25) drept soțul sau, după unele interpretări, tatăl „Mariei a lui Cleopa”, una dintre femeile mironosițe care au stat la picioarele Crucii Domnului. Această Maria este numită și mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi (Marcu 15, 40, 47), ceea ce înseamnă că Sfântul Cleopa era legat de o întreagă familie sfântă, din care făceau parte și alți apostoli și mărturisitori ai lui Hristos.

Tot Eusebiu, citându-l pe Hegesip, ne mai spune că fiul lui Cleopa, Sfântul Apostol Simeon, a fost ales al doilea episcop al Ierusalimului după martiriul Sfântului Apostol Iacov cel Drept, primul episcop al cetății sfinte. Astfel, moștenirea spirituală a lui Cleopa a fost continuată prin fiul său, care a păstorit Biserica din Ierusalim într-o perioadă grea, dar plină de credință și jertfă.

Potrivit Erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna (ediția românească, Sophia, București, 2000, p. 149), Sfântul Apostol Cleopa se zugrăvește ca un episcop bătrân, având chip luminat și barbă ascuțită, semn al înțelepciunii și al statorniciei sale. El este reprezentat adesea și în icoanele ce înfățișează drumul spre Emaus și scena frângerii pâinii, stând la masă împreună cu celălalt ucenic, Sfântul Luca, iar în mijlocul lor se află Hristos, binecuvântând pâinea și descoperindu-Se ca Cel Înviat (cf. p. 118 în Erminie).

Prin viața sa plină de credință, prin apropierea sa de Mântuitorul și prin propovăduirea Evangheliei, Sfântul Apostol Cleopa a rămas în conștiința Bisericii ca un mărturisitor al luminii Învierii și ca unul dintre cei ce au primit harul de a-L vedea pe Hristos viu după moartea Sa pe Cruce. Prăznuirea lui, la 30 octombrie, ne aduce aminte de puterea credinței care deschide ochii sufletului pentru a-L recunoaște pe Domnul în frângerea pâinii și în toate lucrările mântuitoare ale vieții creștine.