Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana

Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana
(26 decembrie)

Arhimandritul Gherasim Iscu a fost stareț al mănăstirilor Tismana și Arnota, misionar în Transnistria și martir al credinței, suferind detenție politică pentru convingerile sale.

Născut pe 21 ianuarie 1912 în localitatea Poduri, județul Bacău, într-o familie de creștini evlavioși, a fost crescut în spiritul credinței ortodoxe. Încă de tânăr, a intrat ca frate la Mănăstirea Bogdana, iar între 1925-1928 a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. După desființarea acestuia, și-a continuat studiile la Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău și Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, iar ulterior la Facultatea de Teologie din București, absolvită în 1942.

În 1932, a intrat în monahism la Mănăstirea Tismana, primind numele Gherasim, și a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. Pe 15 aprilie 1937, a fost numit stareț al Mănăstirii Arnota, unde a restaurat ansamblul monahal grav afectat de un incendiu. În 1939, a renunțat la stăreție și a fost numit bibliotecar și contabil la Seminarul Teologic din Mănăstirea Cernica.

La 1 aprilie 1942, mitropolitul Nifon al Olteniei l-a trimis peste Prut pentru a sprijini credința ortodoxă și comunitățile de acolo. A reconstruit și reparat biserici, slujind totodată ca preot, profesor și învățător. Revenit în țară în 1943, a fost numit exarh al mănăstirilor din Oltenia și stareț al Mănăstirii Tismana, primind rangul de arhimandrit. S-a ocupat de restaurarea mănăstirii, afectată în perioada în care fusese folosită drept închisoare pentru preoți legionari.

Odată cu instaurarea regimului comunist, persecuțiile împotriva clericilor au început să se intensifice. În toamna lui 1947, un grup de rezistenți anticomuniști a găsit refugiu la Mănăstirea Tismana, iar pentru sprijinul oferit acestora, părintele Gherasim a fost arestat pe 26 septembrie 1948, sub acuzația de „dezordine socială”.

Condamnat la zece ani de temniță grea, a fost închis la Craiova, unde a fost supus torturilor. În 1949, a fost transferat la Aiud, unde i s-a interzis portul veșmântului monahal. Ulterior, a fost trimis la Poarta Albă pentru munca forțată la Canal, unde, din cauza condițiilor aspre, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a fost mutat la penitenciarul-spital Târgu Ocna.

Se spune că părintele Gherasim și-a presimțit sfârșitul. În ultimele sale zile, alături de el a fost adus și Vasilescu, unul dintre cei care îl persecutaseră, grav bolnav de tuberculoză. Pe 25 decembrie 1951, părintele a cerut să fie dus la patul acestuia, iar în urma întâlnirii, Vasilescu s-a căit pentru faptele sale, s-a spovedit și s-a împărtășit. În aceeași noapte, ambii au trecut la cele veșnice, într-o pace împăcată.