Sfântul Cuvios Simeon, noul teolog

Viaţa Sfantului Simeon noul Teolog
(12 martie)

Sfântul Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) și și-a început educația la Constantinopol, fiind pregătit de tatăl său pentru o carieră în avocatură. Pentru o perioadă scurtă, a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani, l-a întâlnit pe părintele Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care a avut o influență profundă asupra dezvoltării sale spirituale. Cu toate că a rămas în lume pentru câțiva ani, tânărul Simeon s-a pregătit pentru viața monahală sub îndrumarea acestui mentor și a intrat în mănăstire la vârsta de 27 de ani.

Părintele Simeon Piosul l-a îndrumat pe tânăr să citească scrierile Sfântului Marcu Ascetul, din care Simeon Noul Teolog a reținut trei învățături esențiale: ascultarea conștiinței pentru vindecarea sufletului, atragerea harului Sfântului Duh prin îndeplinirea poruncilor și importanța rugăciunii însoțite de cunoaștere spirituală. Împlinind aceste îndrumări, Simeon a adăugat rugăciuni și metanii la pravila sa zilnică și a repetat constant rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

În timpul rugăciunii de noapte, Sfântul Simeon a avut o viziune divină, fiind învăluit de o lumină strălucitoare și având impresia că el însuși s-a transformat în lumină. Această experiență a fost urmată de o a doua rază de lumină, mai puternică, la capătul căreia se afla Sfântul Simeon Piosul. Această viziune a avut un impact decisiv asupra vieții sale spirituale.

După șapte ani, Sfântul Simeon a intrat în mănăstire, unde a dus o viață de post și priveghere aspră, învățând lepădarea de sine. Datorită stricteții sale, a întâmpinat opoziție din partea fraților de mănăstire și a fost transferat la mănăstirea Sfântul Mamas din Constantinopol. Acolo a fost tuns în schima monahală și și-a intensificat nevoințele duhovnicești.

În anul 980, Sfântul Simeon a devenit egumen al Mănăstirii Sfântul Mamas, unde a restaurat disciplina monastică și a reparat clădirile mănăstirii. Cu toate acestea, strictețea sa a provocat nemulțumiri, culminând cu un atac al unor călugări asupra sa. În ciuda acestor conflicte, Sfântul Simeon a cerut ca aceștia să fie tratați cu blândețe.

În anul 1005, Sfântul Simeon a renunțat la funcția de egumen, retrăgându-se într-un loc liniștit de lângă mănăstire pentru a se dedica scrierii operelor sale teologice. Printre acestea se numără „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune” și „Tratat despre credință”. De asemenea, a scris „Imnuri despre iubirea divină”, o colecție de aproximativ 70 de poezii cu meditații religioase profunde.

Învățăturile Sfântului Simeon despre rugăciunea minții și lupta duhovnicească, deși valoroase, au fost considerate controversate de unii contemporani, ceea ce a dus la exilarea sa din Constantinopol. S-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina, unde a continuat să scrie și să se roage.

Sfântul Simeon Noul Teolog a trecut la Domnul în anul 1021, fiind recunoscut pentru darul facerii de minuni atât în timpul vieții, cât și după moarte. Viața sa a fost consemnată de ucenicul său, Sfântul Nicetas Stethatos, păstrând amintirea unei personalități spirituale de excepție.