Sfinții 7 tineri din Efes

Sfinții 7 tineri din Efes

(22 octombrie)

Când împăratul păgân Deciu a preluat sceptrul Romei, el a venit din Cartagina la Efes plin de mânie împotriva creștinilor. A ordonat ca toate ținuturile învecinate să trimită locuitori în cetate pentru a aduce jertfe zeilor. În această perioadă, creștinii erau persecutați crunt: preoți, clerici și credincioși obișnuiau să se ascundă, temându-se de furia împăratului. Deciu a instalat idoli în mijlocul orașului și a construit altare pentru jertfe spurcate.

Împăratul a început prin a forța pe cei mai mari cetățeni să se închine împreună cu el. Pământul era udat cu sângele animalelor sacrificate, iar fumul jertfelor idolilor umplea aerul. Apoi, a poruncit ca toți creștinii să fie aduși și siliți să participe la jertfele păgâne. Mulți dintre cei fricoși și slabi la suflet au cedat, închinându-se idolilor, iar ceilalți creștini plângeau pentru ei. Cei tari în credință însă au suferit chinuri și morți cumplite, dovedind curajul lor pentru Hristos. Trupurile lor erau aruncate fără cinste, iar sângele lor curgea pe pământ. Creștinii rămași ascunși se rugau lui Dumnezeu pentru protecția Bisericii.

În Efes trăiau șapte tineri nobili, războinici și credincioși: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin. Ei petreceau împreună în rugăciune și post, trăind în virtute și curăție. Văzând suferința creștinilor, ei se întristau profund și se rugau neîncetat.

Când împăratul a aflat de acești tineri, i-a chemat să se închine zeilor. Maximilian a răspuns curajos că ei se închină doar lui Dumnezeu și că nu vor aduce jertfe idolilor. Furios, Deciu le-a retras rangurile militare și le-a dat timp să se răzgândească, promițând că-i va cruța dacă vor accepta să participe la jertfe. Tinerii însă au continuat să slujească pe Dumnezeu, împărțind aur și argint săracilor și rugându-se pentru întărirea credinței lor.

Ei au hotărât să se ascundă într-o peșteră mare din muntele Ohlon, pentru a se pregăti spiritual pentru chinurile care urmau. Iamvlih, cel mai tânăr, ieșea discret în oraș pentru a aduce hrană și a observa mișcările împăratului. Curând, el a aflat că Deciu intenționa să-i caute pentru a-i forța la jertfe.

Tinerii, înfricoșați, s-au rugat lui Dumnezeu și s-au întărit în credință. După ce au luat hrană, au adormit într-un somn minunat, ca și cum ar fi dormit doar, deși trupurile lor erau protejate de Dumnezeu și nu s-au stricat. Împăratul, crezând că s-au ascuns de frică, a ordonat părinților lor să fie torturați pentru a afla unde se află.

După ce părinții au mărturisit că nu știau, împăratul a ordonat să astupe peștera cu pietre mari, fără să știe că tinerii erau protejați de Dumnezeu. Doi creștini ascunși, Teodor și Rufin, au înregistrat numele și faptele tinerilor pe tăblițe de plumb și le-au pus într-un sicriu de aramă în fața peșterii, ca să fie cunoscute generațiilor viitoare.

După mulți ani, împăratul Deciu și alți persecutori au pierit, iar împăratul Teodosie cel Tânăr, fiind tulburat de erezia celor care neagă învierea morților, s-a rugat lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Dumnezeu a poruncit unui bărbat pe nume Adolie, stăpânul muntelui Ohlon, să construiască un staul de oi, iar lucrătorii săi au redeschis accidental peștera.

Cei șapte tineri au înviat, ca și cum s-ar fi trezit din somn, trupurile lor fiind neschimbate și sănătoase, hainele neatinse, iar frumusețea tinereții lor intactă. Au descoperit că împăratul Deciu nu mai era și că orașul arăta diferit. Iamvlih le-a relatat ce se întâmplase în cetate, confirmând că vechiul tiran nu mai domnea.

Tinerii au fost conduși la împăratul Teodosie și la episcop, care s-au închinat înaintea lor, minunându-se de darul lui Dumnezeu. Sfântul Maximilian i-a explicat că învierea lor este o mărturie a puterii lui Hristos și a adevărului învierii morților. Împăratul Teodosie a poruncit ca trupurile sfinților să fie așezate în racle de aur și argint și a cinstit pe mucenici cu sobor de episcopi și sărbătoare luminoasă.

Această minune a dovedit credincioșilor că Dumnezeu păzește pe cei care cred în El și că, prin voia Sa, chiar și după moarte, slujitorii Lui pot fi înviați pentru a întări credința și speranța Bisericii.