Sfinţii Mucenici Marcian, Hrisap, Martirie, Tavita, Filadelf

Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi notari Marcian şi Martirie
(25 octombrie)

În vremurile când s-a răspândit în lume rătăcirea și erezia lui Arie, Biserica lui Hristos a fost lovită de mari dezbinări și s-a împărțit în două tabere: cea a celor credincioși dreptei credințe și cea a celor amăgiți de învățătura mincinoasă a arienilor. Cei care mărturiseau pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat, Făcător al lumii și nu o simplă făptură omenească, au fost urâți, prigoniți și chinuiți asemenea primilor creștini din vremea prigoanelor păgâne.

Erezia ariană a prins tot mai multă putere, mai ales pentru că însuși împăratul Constantie, fiul marelui Constantin cel întocmai cu apostolii, a căzut în această rătăcire. În jurul său se aflau doi dregători de seamă, Evsevie și Filip, oameni plini de vicleșug și de ură împotriva celor dreptcredincioși. Aceștia, fiind arieni înfocați, au început o prigoană aprigă împotriva Bisericii lui Hristos, prigonind pe toți slujitorii credincioși și tulburând pacea credinței.

Prin uneltirile lor au fost pricinuiți izgonirea și sfârșitul mucenicesc al Sfântului Părinte Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului. L-au trimis în surghiun în Armenia, unde, la îndemnul lor, arienii l-au sugrumat pe sfânt. În locul său au așezat pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Macedonie. În același chip au pierdut și pe mulți alți dascăli și mărturisitori ai dreptei credințe, printre care se numărau și fericiții mucenici Marcian și Martirie, bărbați învățați și râvnitori, care au împodobit Biserica lui Dumnezeu prin scrierile și învățăturile lor pline de lumină duhovnicească.

Acești doi sfinți au fost slujitori apropiați ai Sfântului Patriarh Pavel. Marcian era citeț, iar Martirie îndeplinea slujba de ipodiacon. Amândoi erau și notari, adică scriitori ai tuturor învățăturilor, faptelor și cuvintelor părintelui lor duhovnicesc, prin care se întărea și se apăra dreapta credință. Totodată, ei erau buni propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu și neobosiți slujitori ai Bisericii, adevărate scuturi împotriva valurilor de erezii. Domnul le dăduse mare înțelepciune și putere în cuvânt, încât arienii, oricât ar fi încercat, nu puteau să se împotrivească și nici să răspundă înțelepciunii lor.

După uciderea Sfântului Patriarh Pavel, ereticii și-au îndreptat ura asupra celor doi ucenici ai săi, Marcian și Martirie. La început au încercat să-i înșele prin viclenie, ascunzându-și mânia sub vorbe meșteșugite. Le-au oferit mari sume de aur și le-au făgăduit slavă, dregătorii înalte și chiar scaune arhierești, dacă vor primi credința lor rătăcită și vor lepăda adevărul. Însă sfinții mucenici, disprețuind toate aceste ispite lumești, au râs de vicleniile lor, alegând mai degrabă să sufere rușine, prigoană, chinuri și moarte pentru Hristos, decât să trăiască în rătăcire și să se bucure de bogăție și slavă deșartă.

Văzând că nu pot să-i clintească din credință nici cu aur, nici cu făgăduințe, arienii au hotărât să-i omoare. Iar sfinții, dorind mai mult moartea pentru Hristos decât viața în neadevăr, au primit cu bucurie această hotărâre. Când au fost duși la locul de ucidere, au cerut o clipă de răgaz pentru rugăciune. Și, ridicând ochii și mâinile către cer, au zis cu glas blând:

„Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai zidit inimile noastre și cunoști toate faptele noastre, primește în pace sufletele robilor Tăi! Căci pentru Tine murim și suntem socotiți ca niște oi duse la tăiere. Bucuria noastră este că ieșim din viața aceasta pentru numele Tău cel sfânt. Întrarmează-ne cu puterea Ta și învrednicește-ne să fim părtași vieții veșnice, căci Tu ești viața și nădejdea noastră.”

Și, rostind „Amin”, și-au plecat capetele sub sabia călăilor. Arienii necredincioși le-au tăiat capetele, dar sufletele lor s-au ridicat la Hristos, pentru Care au pătimit.

Trupurile sfinților au fost adunate de unii credincioși și îngropate cu cinste la porțile Melandiei, în cetatea Constantinopolului. Mai târziu, Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, a zidit o biserică din temelie în cinstea lor, iar din sfintele lor moaște se revărsau multe tămăduiri și binecuvântări asupra celor care se apropiau cu credință, spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi se face și pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie, care, din dragoste pentru Hristos, s-a dat de bunăvoie în mâinile păgânilor și, răbdând chinuri grele, a fost tăiat cu sabia, primind cununa cea neveștejită a muceniciei.