Sfântul Cuvios Patapie

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Patapie
(8 decembrie)

În Egipt, acolo unde fluviul Nil înconjoară și hrănește vestita cetate Teba, a văzut lumina zilei fericitul Patapie. S-a născut din părinți creștini și a fost crescut încă din fragedă copilărie în buna credință și în frica de Dumnezeu. Pe măsură ce înainta în vârstă și în înțelepciune, începea să înțeleagă tot mai limpede deșertăciunea lumii acesteia trecătoare. Astfel, lepădând gândurile lumești, a părăsit casa părintească, rudele, prietenii și orice legătură pământească, hotărându-se să-I slujească Domnului cu întreaga sa viață. A îmbrățișat viața monahală și s-a retras în pustia Egiptului, unde s-a nevoit cu râvnă necurmată, petrecând în post aspru, rugăciune necontenită și osteneli monahicești dintre cele mai grele, așa cum numai adevărații pustnici îndrăznesc.

Cu timpul, vestea despre viața lui curată și îmbunătățită s-a răspândit peste tot. Mulți oameni veneau să-l vadă, să-i ceară sfat sau să-l admire pentru virtuțile sale. Această preamărire din partea oamenilor, însă, tulbura pacea sufletului său smerit. Cuviosul Patapie nu dorea slava lumii, ci doar liniștea care îl apropia de Dumnezeu. De aceea, ca să scape de laudele oamenilor și să-și păstreze singurătatea, a părăsit locurile natale ale Egiptului și s-a îndreptat către capitala imperiului, Constantinopol. Acolo și-a făcut o colibă mică în apropierea bisericii Vlaherna, lângă zidul cetății, și s-a închis în ea, trăind ca într-o nouă pustie. Nimeni nu știa de el, nici de viața lui ascunsă, decât numai Dumnezeu, către Care își înălța rugăciunile ziua și noaptea.

Dar, așa cum o cetate așezată pe un vârf de munte nu poate fi tăinuită, tot astfel nici omul plin de virtuți nu poate rămâne ascuns pentru totdeauna. Dumnezeu descoperă pe cei ce-L slăvesc prin viața lor și îi arată lumii spre folosul oamenilor. Așa s-a întâmplat și cu Cuviosul Patapie, care, fiind îmbogățit cu darul facerii de minuni, a fost descoperit ca o comoară ascunsă. Un tânăr orb din naștere, condus prin rânduiala lui Dumnezeu, a ajuns la coliba cuviosului și l-a rugat cu lacrimi să se roage pentru el, ca să primească vederea. Dorea să vadă frumusețea lumii zidite de Dumnezeu și, prin aceasta, să sporească în cunoașterea și slăvirea Creatorului. Cuviosul Patapie, văzând credința lui puternică, s-a milostivit de el, dar, socotindu-se nevrednic, s-a rușinat să facă o minune atât de mare. A vrut să-i cerceteze și hotărârea, întrebându-l: „Ce ai văzut la mine, de ceri un lucru pe care numai Dumnezeu îl poate face?”

Dar tânărul, stăruind cu inimă înfrântă și cu speranță neclintită, a mărturisit că are credință deplină că sfântul poate mijloci la Dumnezeu pentru vindecarea sa. Atunci Cuviosul Patapie, cu adâncă smerenie, a zis: „În numele lui Iisus Hristos, Care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!” Și îndată, ca o minune dumnezeiască, ochii tânărului s-au deschis, iar el vedea limpede și luminos. Minunea s-a răspândit cu iuțeală în întreg orașul, iar oamenii veneau cu nădejde la sfânt să primească binecuvântare și vindecare.

Curând, un bărbat vestit din Constantinopol, bolnav de hidropizie și suferind cumplit, a fost adus la sfânt. Cheltuise mult pe doctori, dar fără niciun rezultat. Cu credință, a cerut ajutorul Cuviosului Patapie. Sfântul s-a rugat cu osârdie pentru el, l-a uns cu untdelemn sfințit și l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Minunea s-a săvârșit îndată: toată boala s-a risipit, iar trupul i s-a curățit până înlăuntru, încât omul a devenit deplin sănătos.

Altădată, un tânăr chinuit înfricoșător de un duh necurat era purtat de demon prin munți, aruncat în apă, în foc, izbit de stânci și adus la marginea pierzării. Pe când era târât spre mare ca să fie înecat, a întâlnit pe Cuviosul Patapie, trimis de Dumnezeu chiar în acea clipă. Văzându-l, demonul a început să strige cu groază, recunoscând puterea lui Hristos care lucra prin sfânt. Îl mărturisea fără voie, spunând că nu are unde să fugă, pentru că oriunde ar merge, puterea lui Hristos îl izgonește.

Cuviosul Patapie, ridicând mâna și însemnând aerul cu Sfânta Cruce, a poruncit cu putere: „Ieși, duh necurat, și du-te departe în pustie! Hristos îți poruncește!” Atunci demonul a aruncat cu furie pe tânăr la pământ și a ieșit din el ca un fum întunecat. Tânărul, scăpat ca din moarte, a mulțumit lui Dumnezeu și sfântului pentru izbăvirea sa.

Și o femeie suferindă, cu o rană cumplită la piept, pe care niciun doctor nu o mai putea vindeca, a venit la sfânt cu lacrimi. Patapie i-a făcut semnul Crucii pe locul bolnav și în aceeași clipă femeia s-a tămăduit.

Astfel de minuni și nenumărate altele a săvârșit Cuviosul Patapie, până când, ajuns la adânci bătrâneți, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, către Care a alergat întreaga sa viață. A fost îngropat cu cinste în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinții Săi, căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.