Sfânta Muceniță Daria

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Daria
şi a celor împreună cu dînşii
(19 martie)

În vechime, în cetatea Alexandriei, trăia un bărbat vestit prin neamul său domnesc și boieresc, pe nume Polemie. Acesta avea un fiu unic, Hrisant, pe care îl iubea nespus și dorea să-l înzestreze cu toată înțelepciunea lumii. După o vreme, Polemie s-a mutat împreună cu fiul său la Roma, unde a fost primit cu cinste de nobili și onorat de însuși împăratul, care i-a oferit rangul de senator. Dorind ca fiul său să fie desăvârșit în cunoaștere, l-a dat la cele mai alese școli, unde Hrisant a învățat retorica, filosofia și științele timpului. Dar tânărul, cu minte ageră și suflet cercetător, nu s-a mulțumit cu învățătura păgână. Citind Sfânta Scriptură, a simțit în inimă o lumină nouă și a zis în sine: „Hrisante, ai citit destul scrierile pline de întuneric ale păgânilor. Acum ai găsit lumina adevărului. Nu te mai întoarce din lumină la întuneric. Dacă vei părăsi roadele ostenelilor tale, vei fi asemenea celor fără minte, care își pierd comoara găsită.”

Hotărându-se să caute învățătură adevărată despre Dumnezeu, Hrisant a aflat că, nu departe de Roma, trăia un creștin cu numele Carpofor, un bărbat înțelept și smerit, ascuns într-o peșteră din munți. A mers la el cu lacrimi și rugăminți, cerând să-l învețe credința cea adevărată. Carpofor, care era preot, l-a primit cu dragoste și i-a tâlcuit tainele creștine. După puțină vreme, Hrisant a fost botezat și s-a umplut de harul lui Hristos. În doar șapte zile de la botez, Duhul Sfânt i-a întărit credința atât de mult, încât a început să propovăduiască în public pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Rudele sale, văzând aceasta, au spus tatălui său: „Fiul tău a devenit creștin și batjocorește zeii. Dacă împăratul va afla, vei pierde nu doar cinstea, ci și viața.” Polemie, mâniindu-se, și-a închis fiul într-o cameră rece și întunecoasă, dându-i doar puțină hrană seara, ca pedeapsă. Dar Hrisant a primit acea închisoare cu bucurie, socotind-o prilej de post și de liniște duhovnicească. Văzând că pedeapsa nu are niciun efect, tatăl a fost sfătuit să-l atragă în plăceri lumești, nu în chinuri. A pregătit un palat strălucitor, a îmbrăcat pe fiul său în haine bogate și a adus acolo fecioare frumoase, poruncindu-le să-l ispitească. Dar Hrisant, cu minte și inimă neclintită, nu s-a lăsat amăgit. S-a rugat necontenit, zicând: „Doamne, ajută-mă! Fii puterea mea împotriva ispitelor trupești. Tu singur poți stinge focul patimii.” Rugăciunea i-a fost ascultată: fecioarele trimise spre ispită adormeau adânc ori de câte ori se apropiau de el, fără putință de a-și împlini planul.

Văzând tatăl că nici așa nu reușește, i s-a spus de o fecioară foarte înțeleaptă, Daria, care slujea zeiței Atena și era vestită prin frumusețe și știință. Polemie a trimis solii și a cerut-o de soție pentru fiul său, nădăjduind că ea îl va întoarce de la Hristos. Daria a venit la Hrisant împodobită cu podoabe scumpe, pregătită să-l convingă. Dar când a început să-i vorbească, Hrisant i-a răspuns cu blândețe și înțelepciune dumnezeiască, arătându-i deșertăciunea idolilor și măreția Dumnezeului adevărat. Discuția lor s-a transformat într-o adevărată dispută despre zei și creație. Hrisant i-a arătat Dariei că zeii păgânilor nu sunt decât oameni păcătoși slăviți pe nedrept, plini de fărădelegi și patimi. Daria, uimită de puterea cuvintelor lui, a înțeles adevărul și a mărturisit: „Cuvintele tale au aprins în mine o lumină nouă. Dumnezeul tău este adevăratul Dumnezeu.”

Astfel, Daria a primit credința creștină și, sub chipul unei căsătorii lumești, amândoi au hotărât să trăiască în curăție, ca frate și soră, slujind lui Hristos. După moartea tatălui său, Hrisant a primit libertate deplină și stăpânire peste avere. În casa sa, i-a botezat pe Daria și pe mulți alții. Amândoi au început să învețe și să întoarcă la Dumnezeu multe suflete: Hrisant pe bărbați și tineri, Daria pe femei și fecioare. Curând, Roma s-a umplut de credincioși, iar mulțimea celor ce urmau calea lor a stârnit tulburare. Poporul a început să strige către eparhul Chelerin: „Ne pierdem femeile și logodnicele! Hrisant și Daria ne răpesc casele cu învățătura lor!”

Eparhul i-a arestat pe amândoi și a poruncit să fie chinuiți, cerându-le să jertfească zeilor. Pe Hrisant l-a dat tribunului Claudie spre cercetare. Ostașii l-au legat cu vine de bou, dar legăturile s-au rupt ca praful. L-au închis în temniță, dar lanțurile s-au sfărâmat, iar întunericul s-a umplut de lumină. Văzând aceste minuni, Claudie a înțeles că nu este vorba de farmece, ci de puterea lui Dumnezeu. A căzut la picioarele lui Hrisant, zicând: „Dumnezeul tău este adevăratul Dumnezeu. Fă-ne și pe noi slujitorii Lui!” Și astfel, Claudie, soția sa Ilaria, fiii lor Iason și Mavru, împreună cu ostașii și slugile, au primit botezul.

Dar vestea s-a răspândit și a ajuns la împăratul Numerian, care, mâniindu-se, a poruncit: Claudie să fie înecat, fiii lui tăiați, iar trupurile lor să fie aruncate. Ilaria a fost prinsă în timp ce se ruga la mormintele lor și a primit și ea cununa muceniciei. După moartea prietenilor lor, Hrisant și Daria au fost din nou chemați la judecată și siliți să jertfească idolilor. Neclintiți, au fost osândiți la moarte. Creștinii, care îi cinsteau ca pe niște părinți duhovnicești, le-au luat trupurile și le-au așezat împreună, într-un loc tainic, unde s-au făcut multe minuni.

Astfel au murit pentru Hristos Sfântul Mucenic Hrisant și Sfânta Muceniță Daria, care și-au păstrat curăția și credința până la sfârșit, devenind lumină și pildă pentru toți cei ce cred în Dumnezeu.