Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici 

(18 martie)

Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici a înțeles profund faptul că, pentru a atinge dragostea autentică, este necesară o credință adevărată și statornică. Această credință reprezintă sacrificiul suprem pentru orice luptător devotat al Ortodoxiei, mai ales pentru un popor aflat în suferință, așa cum a fost și poporul sârb.

Pentru credincioșii ortodocși, Episcopul Nicolae Velimirovici (1880–1956) a fost și rămâne un om sfânt, un mesager divin pe pământ și un suflet ceresc. Prin munca sa neîncetată de predicator și prin harul său, el a fost supranumit pe bună dreptate un „Gură de Aur al secolului XXI”. Darul său spiritual, oferit de Dumnezeu, este unul deosebit pentru toți creștinii și trebuie primit cu deschidere, în funcție de măsura credinței fiecărui om și de roadele faptelor sale creștinești.

Nicolae Velimirovici s-a născut pe 23 decembrie 1880, de sărbătoarea Sfântului Naum al Ohridei, într-o familie de țărani sârbi profund credincioși, Dragomir și Katarina Velimirovici, în satul Lelici. A fost primul dintre cei nouă copii ai familiei, însă toți frații săi au murit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Educația sa a început în sânul familiei și a continuat la Mănăstirea Celie, după care a urmat cursurile gimnaziului din Valjevo. Încă din tinerețe, Nicolae s-a remarcat printr-o minte ageră și o dorință neobosită de a învăța și de a se ruga. În vacanțele de vară, obișnuia să urce în clopotnița Mănăstirii Celie, unde petrecea întreaga zi citind și rugându-se.

După ce a absolvit clasa a șasea la gimnaziul din Valjevo, Nicolae a încercat să intre la Academia Militară, dar a fost respins din motive medicale, medicii considerându-l prea firav pentru o carieră militară. Această întorsătură de situație a fost, fără îndoială, voia lui Dumnezeu, care avea alte planuri pentru el. Astfel, Nicolae s-a înscris la Seminarul Sfântul Sava din Belgrad, unde a fost admis. Aici nu doar că a studiat disciplinele teologice obișnuite, dar și-a extins orizonturile culturale, aprofundând operele unor mari scriitori europeni precum Shakespeare, Voltaire, Nietzsche, Marx, Pușkin, Tolstoi și Dostoievski. Dintre toți, scriitorul muntenegrean Petru Njegoș i-a fost cel mai aproape de suflet.

În 1902, Nicolae și-a susținut lucrarea de final despre viața și gândirea lui Njegoș la Mănăstirea Rakovica, uimindu-și colegii și profesorii prin erudiția sa. Datorită cunoștințelor și inteligenței sale remarcabile, a fost trimis să studieze în străinătate, unde și-a desăvârșit pregătirea academică. A studiat inclusiv spiritualitatea și filosofia Indiei antice, devenind un adevărat spirit renascentist, admirat pentru profunzimea gândirii sale. În 1908, și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Berna, având ca temă „Credința în Învierea lui Hristos ca temelie a dogmelor Bisericii apostolice”. În anul următor, și-a continuat studiile la Oxford, Anglia, și a obținut un al doilea doctorat în filozofie la Universitatea din Geneva, cu teza „Filosofia lui Berkeley”.

În 1909, după ce s-a vindecat miraculos de dizenterie, Nicolae a decis să se călugărească, primind numele Sfântului Ierarh Nicolae. A fost hirotonit preot pe 20 decembrie 1909 și, la scurt timp, a devenit arhimandrit.

În timpul Primului Război Mondial, Părintele Nicolae a fost trimis într-o misiune diplomatică în Anglia pentru a obține sprijinul guvernului britanic pentru poporul sârb. Datorită eforturilor sale, a obținut ajutor pentru Serbia și a fost onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Cambridge. În această perioadă, și-a continuat activitatea literară și misionară, publicând numeroase articole și lucrări teologice, primind și alte titluri onorifice, precum doctoratul în teologie de la Universitatea din Glasgow.

În 1915, Sfântul Nicolae și-a continuat misiunea în Statele Unite, unde a lucrat pentru organizarea comunităților ortodoxe sârbe și pentru întărirea legăturii acestora cu Biserica-mamă. În 1919, a fost ales Episcop al Jicei, reședința istorică a primului arhiepiscop sârb, Sfântul Sava. În 1921, a fost strămutat în Eparhia Ohridei și Bitolei, unde a reușit să unească comunitățile sârbe și macedonene.

În timpul misiunii sale în America, Episcopul Nicolae a contribuit la înființarea Eparhiei Ortodoxe Americane a Bisericii Sârbe și a susținut o bogată activitate socială, întemeind orfelinate și sprijinind copiii săraci. A predat la Seminarul „Sfântul Sava” din Libertyville și a fost decan și rector la Seminarul Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania. A scris lucrări valoroase, precum „Noi predici la poalele muntelui”, „Omilii la Evanghelii” și „Proloagele de la Ohrida”.

Cel mai de seamă ucenic al său a fost arhimandritul Iustin Popovici, care a depus eforturi pentru canonizarea Sfântului Nicolae Velimirovici, recunoscut ca sfânt de Biserica Ortodoxă Sârbă în 2003.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Episcopul Nicolae a fost arestat și întemnițat în lagărul de la Dachau, unde a îndurat suferințe cumplite. Chiar și în captivitate, a continuat să scrie lucrări spirituale, reflectând asupra libertății oferite de credința în Dumnezeu. A profetizat ororile războiului și căderea spirituală a Europei, afirmând că îndepărtarea de Hristos aduce întuneric și distrugere.

După război, Episcopul Nicolae s-a stabilit în America, unde a continuat să slujească și să scrie până la moartea sa, în 1956, la vârsta de 76 de ani. Moaștele sale au fost aduse în Serbia în 1991 și așezate spre cinstire în mănăstirea din satul natal, Lelici.

Sfântul Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii, ca să putem urma și noi exemplul vieții tale, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre. Amin.