Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Serghie,
egumenul Radonejului, noul făcător de minuni
(25 septembrie)

Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Serghie, s-a născut în cetatea Rostov, din părinți binecredincioși, Kiril și Maria. Încă din pântecele maicii sale a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea Sa. O dovadă minunată a acestei alegeri s-a arătat chiar înainte de naștere: într-o zi, pe când mama sa se afla la Sfânta Liturghie, pruncul a început să glăsuiască în pântece atunci când se citea Evanghelia, iar apoi și în timpul cântării Heruvicului și a treia oară când preotul a rostit „Sfintele sfinților”. Minunea aceasta a fost auzită de cei prezenți, care au înțeles că pruncul va fi un mare luminător al lumii și un ales slujitor al Sfintei Treimi. La vremea nașterii, pruncul a venit pe lume și a primit numele de Vartolomeu. Încă de mic s-a arătat stăpânit de înfrânare, căci nu sugea lapte în zilele de post, Miercurea și Vinerea, fapt ce vestea asprimea postirii lui viitoare.

La șapte ani a fost dat la învățătură, dar se dovedea greoi la minte, neputând să deprindă ușor cartea, oricât îl silea dascălul. Aceasta s-a întâmplat după rânduiala lui Dumnezeu, pentru ca înțelegerea să îi fie dată nu de oameni, ci de Duhul Sfânt. Într-o zi, umblând singur printr-o dumbravă, a întâlnit un călugăr (sau mai degrabă un înger în chip de monah), care se ruga. După ce s-a apropiat de el și i-a spus necazul său, călugărul a făcut rugăciune și l-a binecuvântat, dându-i în dar de la Dumnezeu înțelepciunea Scripturilor. Din acea clipă, copilul a început să înțeleagă lesne cele sfinte și a sporit cu repeziciune, iubind postul, înfrânarea și citirea cărților sfinte, în locul jocurilor copilărești.

După o vreme, părinții săi s-au mutat în satul Radone, iar mai apoi au trecut la Domnul, lăsându-i lui Vartolomeu întreaga avere. El însă, gândind la moarte și la deșertăciunea acestei vieți, a împărțit totul săracilor și a plecat în pustie. Acolo și-a făcut o chilie mică, unde a trăit în rugăciune și nevoință. Când avea douăzeci și trei de ani, a fost tuns în monahism de un călugăr cu numele Mitrofan, primind numele Serghie.

După puțin timp, Mitrofan a prorocit că locul acela va deveni o mare mănăstire și apoi a plecat, lăsându-l pe Serghie singur. Cuviosul s-a nevoit cu multă asprime: răbda frigul iernii îmbrăcat într-o singură haină, se lupta cu diavolii care îi apăreau sub chipuri înfricoșătoare și petrecea în priveghere și rugăciune neîncetată. Încet-încet vestea despre viața lui sfântă s-a răspândit, iar oameni din multe locuri au început să vină la el, dorind să se folosească de povățuirea lui și chiar să rămână lângă el. A ridicat o biserică mică închinată Sfintei Treimi, iar apoi o mănăstire, care există și astăzi prin darul lui Hristos.

Serghie a primit și preoția, devenind păstor al obștii ce se aduna în jurul lui. Prin rugăciunile lui, alunga diavolii, vindeca bolnavii și aducea alinare tuturor celor ce îl căutau. Mulțimea minunilor era mare: a izvorât apă în loc pustiu, a hrănit obștea flămândă printr-o cercetare dumnezeiască, a înviat un copil mort, a tămăduit bolnavi de lepră și de alte neputințe.

Cu vremea, mănăstirea a înflorit și a devenit un izvor de sfințenie pentru întreaga Rusie. Frații au cerut să trăiască în viață de obște, după porunca Patriarhului de la Constantinopol, iar Cuviosul a rânduit aceasta, ca toți să aibă toate de obște și nimeni să nu socotească ceva al său.

Cuviosul Serghie a fost cinstit nu doar de oameni simpli, ci și de marii domni și boieri ai vremii. El i-a întărit pe voievozi în lupte, mai ales pe Marele Domn Dimitrie, pe care l-a binecuvântat și l-a înarmat cu rugăciunea înainte de bătălia împotriva tătarilor, prorocindu-i biruință, care s-a și împlinit.

Viața lui a fost una de mare smerenie. Îmbrăcat în haine simple și rupte, muncea alături de frați, săpa pământul, lucra grădina, iar pe toți îi primea cu dragoste, chiar și pe cei ce îl disprețuiau. Nu a dorit niciodată ranguri înalte, refuzând chiar și scaunul de Mitropolit, pe care i-l ofereau atât Patriarhul Constantinopolului, cât și domnii și episcopii din Rusia, socotindu-se nevrednic de o asemenea cinste.

Sfântul Serghie a fost un adevărat părinte al monahilor, povățuitor al poporului, făcător de minuni și luminător al întregii Rusii. Mănăstirea sa a devenit lavra Sfintei Treimi de la Serghiev Posad, care și astăzi rămâne unul dintre cele mai mari și sfinte locuri ale Ortodoxiei.