Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru

Viaţa Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru
(28 septembrie)

Sfântul Neofit, cunoscut ca „Zăvorâtul din Pafos”, s-a născut în anul 1134 în satul Lefkara, aflat în apropierea orașului Larnaka, în Cipru. La vârsta de 18 ani, părinții săi i-au pregătit logodna, însă tânărul, dorind să se dedice lui Dumnezeu, a fugit de acasă și s-a retras la Mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur, aflată pe muntele Koutzouvéntis. După două luni a fost găsit și readus acasă, dar refuzul său categoric de a se căsători i-a convins pe părinți să renunțe la planurile lor și să accepte dorința fiului de a îmbrățișa viața monahală.

Hotărât să devină călugăr, Neofit a revenit la aceeași mănăstire, aflată la poalele muntelui Pentadactil. Intrând acolo ca simplu novice, el era la început analfabet, dar cu multă stăruință a învățat să scrie și să citească singur. Curând a ajuns să știe pe de rost întreaga Psaltire. La mănăstire i s-au încredințat diferite ascultări: mai întâi la viile obștii, apoi ca eclesiarh, funcție care îl punea în contact cu mulți oameni. Neofit însă își dorea liniște și însingurare, iar această apropiere de lume nu corespundea aspirațiilor sale. După șapte ani petrecuți în mănăstire, a plecat spre Țara Sfântă pentru a se închina la Locurile Sfinte. A vizitat Ierusalimul și s-a rugat la Sfântul Mormânt, dar nu a găsit acolo un loc potrivit pentru asceza severă pe care și-o dorea.

Întorcându-se în Cipru, intenționa să plece în Asia Mică, la muntele Latros, renumit pentru comunitățile de sihaștri. Însă, ajuns în port, Dumnezeu a îngăduit o încercare: niște funcționari l-au acuzat pe nedrept că ar fi un răufăcător, l-au închis peste noapte în temniță și i-au luat banii de drum. Eliberat a doua zi prin ajutorul unor cunoscuți, Neofit a înțeles că nu era voia divină să părăsească insula. Așa a pornit spre Melissobouno („Muntele albinelor”), aflat la nord-vest de Pafos, unde a descoperit o mică peșteră. După ce a locuit acolo patru luni și s-a asigurat că locul era cu adevărat retras, s-a stabilit definitiv, transformând peștera în ceea ce avea să fie cunoscut drept Enkleistra – adică „zăvornița”. A închinat acest loc Sfintei Cruci, iar mai târziu l-a mărit, despărțindu-l în mai multe încăperi: biserică, trapeză și chilie, toate împodobite cu fresce de mare frumusețe.

Faima sfințeniei sale s-a răspândit repede în întreaga insulă. Credincioși din toate părțile veneau să primească binecuvântare și sfat, însă Neofit, iubitor de tăcere, s-a retras într-o peșteră mai sus situată, de unde putea continua să povățuiască oamenii. Deși nu și-a părăsit niciodată locul de nevoință, el era bine informat despre evenimentele mari ale epocii sale, pe care le consemna cu grijă în scrierile sale, devenind astfel nu doar un duhovnic, ci și un cronicar prețios. El relatează, de pildă, cucerirea Ierusalimului de către Saladin în 1187, căderea Constantinopolului sub franci în 1204, tirania lui Isaac Comnenul, predarea Ciprului regelui englez Richard Inimă de Leu și apoi trecerea insulei sub dominația templierilor și a dinastiei Lusignan.

Neofit a trăit 60 de ani în peștera sa, ducând o viață de adevărat pustnic și scriind numeroase opere. Printre ele se numără tâlcuiri la Sfânta Scriptură, rânduieli tipiconale pentru buna organizare a mănăstirilor, texte istorice, omilii și panegirice în cinstea sfinților, inclusiv biografii ale unor sfinți ciprioți mai puțin cunoscuți. A alcătuit slujbe, cateheze pentru monahi și multe alte lucrări care au devenit izvoare de mare valoare pentru teologie, istorie și aghiografie. Sfântul a trecut la Domnul pe 12 aprilie 1219, la vârstă înaintată. Înainte de moarte, a organizat Enkleistra și a pus bazele bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului, care există și astăzi.

După câteva secole, în 28 septembrie 1750, mormântul său, dat uitării, a fost redescoperit în chip minunat, iar moaștele au fost așezate cu cinste. De atunci, la 28 septembrie se prăznuiește solemn Sfântul Neofit în mănăstirea sa, astăzi una dintre cele patru mănăstiri stavropighii ale Ciprului. O altă sărbătoare dedicată lui este pe 24 ianuarie, în amintirea minunii din 1198, când a fost salvat de la moarte după ce căzuse de pe stâncă în timp ce lucra la peștera sa. Chiar sfântul a ținut cu deosebită evlavie această sărbătoare și a alcătuit o slujbă specială pentru ea.

De-a lungul vremii, Mănăstirea Sfântului Neofit a jucat un rol important pentru poporul cipriot. În perioadele de ocupație străină a oferit sprijin material și duhovnicesc locuitorilor, iar în timpul luptei pentru eliberare a adăpostit luptători și le-a asigurat cele necesare. Astfel, mănăstirea a devenit un adevărat centru al rezistenței naționale și religioase.

Pentru Cipru, Sfântul Neofit Zăvorâtul este o figură fundamentală, simbol al identității elene și creștine a insulei, o punte de legătură între generațiile următoare și strălucirea Bizanțului.