Sfântul Mucenic Fanurie

Pătimirea Sfîntului Mucenic Fanurie
(27 august) 

   Sfântul Mucenic Fanurie este cunoscut ca un tânăr nevoitor și mărturisitor al credinței în Hristos, despre care se spune că ar fi trăit în insula Rodos din Grecia, loc care este socotit drept patria sa. Cu toate acestea, istoria lui concretă rămâne învăluită în taină: nu există mărturii istorice precise care să indice perioada exactă în care a viețuit și nici descrieri documentate ale felului în care și-a sfârșit viața pământească. Tot ceea ce se cunoaște astăzi despre el provine din tradiție și din descoperirile providențiale care i-au readus numele în conștiința Bisericii.

În secolul al XIV-lea, în vreme ce lucrătorii efectuau lucrări de consolidare în incinta unei vechi fortărețe din Rodos, ei au dat peste ruinele unei biserici străvechi, aproape complet îngropată sub dărâmături și sub stratul gros de timp. Sub podeaua bisericii, acoperită de dale masive, au descoperit o adevărată comoară iconografică: mai multe icoane vechi, dintre care unele erau deteriorate, iar altele se păstraseră aproape intacte.

Cea mai bine conservată dintre ele înfățișa un tânăr ostaș ținând într-o mână o cruce, semn al mărturisirii credinței și al jertfei sale pentru Hristos. În jurul imaginii centrale erau pictate douăsprezece scene, care redau pe rând suferințele și încercările prin care trecuse în vremea martiriului său. Episcopul locului, Nil, care a păstorit între anii 1355-1369, a cercetat cu atenție icoana și a reușit să descifreze inscripția: „Sfântul Fanurie”. Acest nume era necunoscut în martirologiile și sinaxarele de până atunci, fapt care a sporit uimirea și interesul față de viața sa tainică.

După readucerea icoanei la lumină, credincioșii au început să depună mărturii despre numeroase minuni săvârșite prin mijlocirea Sfântului Fanurie, mai ales în situații legate de găsirea obiectelor pierdute sau a animalelor rătăcite. În scurt timp, numele său s-a răspândit în tot spațiul grecesc și apoi în întreaga lume ortodoxă, unde a devenit cunoscut ca „grabnic ajutător la aflarea celor pierdute”.

O tradiție populară, prezentă în special în insula Creta, dar și în alte țări ortodoxe, relatează un amănunt mișcător despre viața sfântului: mama lui Fanurie ar fi fost o femeie cu multe păcate, greu de îndreptat, iar sfințenia fiului nu a reușit să o aducă la pocăință. Cu toate acestea, Fanurie nu a încetat niciodată să se roage pentru ea, purtând-o în inima sa până în clipa morții.

Se spune că atunci când păgânii îl ucideau cu pietre, sfântul, în mijlocul chinurilor sale, și-a ridicat rugăciunea către Dumnezeu și a rostit: „Doamne, pentru durerile pe care le rabd acum, ajută-i pe toți cei care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie.” Această rugăciune plină de dragoste filială a stat la originea unuia dintre cele mai cunoscute obiceiuri dedicate sfântului.

Astfel, când oamenii își pierd lucruri importante, ei pregătesc plăcinte numite „plăcintele Sfântului Fanurie” și le împart săracilor sau apropiaților ca milostenie, urmate de rugăciune pentru odihna și iertarea mamei sfântului. Acest gest simbolizează atât nădejdea în ajutorul grabnic al sfântului, cât și împlinirea dorinței sale de a se ruga pentru sufletul mamei sale.

De-a lungul timpului, s-au adunat numeroase mărturii despre intervențiile minunate ale Sfântului Fanurie, ceea ce i-a sporit și mai mult cinstirea în rândul credincioșilor. Astăzi, el este venerat cu mare evlavie în Grecia, dar și în multe alte țări ortodoxe, fiind socotit un sfânt milostiv, apropiat de oameni și grabnic ajutător celor aflați în nevoi. Amin!