Sfântul Cuvios David din Evia

Sfantul David din Evvia
(1 noiembrie)

Cuviosul David din Evia este cinstit în toată lumea ortodoxă ca unul dintre marii făcători de minuni ai vremurilor de pe urmă, un sfânt al smereniei și al dragostei, luminat de Dumnezeu încă din pruncie. Încă de tânăr a fost numit „Bătrânul”, pentru înțelepciunea și seriozitatea care întreceau cu mult anii săi, iar poporul îl numea și „Copilul Înaintemergătorului”, pentru că încă din copilărie a fost povățuit în chip minunat de Sfântul Ioan Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, luându-l sub ocrotirea sa și călăuzindu-l pe calea sfințeniei.

S-a născut în anul 1591, în satul Gardinița din Locrida, într-o familie evlavioasă. Tatăl său era preot, iar mama sa o femeie cu inimă curată și rugătoare. Încă de mic, David îl însoțea pe tatăl său la biserică, stând liniștit și cu evlavie în fața icoanelor. Dintre toate chipurile sfinte, cel mai mult îl atrăgea icoana Sfântului Ioan Botezătorul, față de care simțea o dragoste neobișnuită. La numai doi ani, întrebat de părinți ce anume îi place cel mai mult la biserică, copilul a răspuns cu o simplitate plină de taină: „Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul”. Aceste cuvinte nefirești pentru un prunc i-au făcut pe părinții săi să înțeleagă că fiul lor este alesul lui Dumnezeu pentru o lucrare înaltă.

La vârsta de trei ani, David a trăit o întâmplare minunată care avea să-i pecetluiască pentru totdeauna viața. Într-o dimineață de marți, pe când dormea, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în vis și i-a spus: „Vrei să vii în casa mea?”. Copilul, uimit, a întrebat: „Unde este casa ta? Eu știu că stai în biserică, în icoana ta”. Iar Sfântul i-a răspuns: „Am și o casă. Urmează-mă și vei vedea”. Ținându-l de mână, Înaintemergătorul Domnului l-a condus până la o bisericuță aflată la marginea satului, cu hramul său. Intrând acolo, Sfântul s-a unit în chip tainic cu icoana sa și i-a spus micului David că tatăl său va veni sâmbătă să-l ia.

Când părinții nu l-au mai găsit acasă, s-au înspăimântat și l-au căutat pretutindeni, iar mama aproape că și-a pierdut mințile de durere. În sâmbăta următoare, tatăl, fiind preot, a venit împreună cu credincioșii la bisericuța Sfântului Ioan pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Acolo, în fața icoanei, l-au găsit pe copilul David, senin, cu fața strălucind de lumină și cu ochii plini de pace. Această minune a sporit evlavia familiei, iar copilul a rămas de atunci legat pentru totdeauna de Înaintemergătorul Domnului, mergând adesea la biserica sa și petrecând ore întregi în fața icoanei, vorbind cu sfântul.

La numai patru ani, David a învățat să citească, iar la cinci ani a început să citească cărțile bisericești, deși erau scrise în greaca veche. La vârsta de opt ani tâlcuia deja cu înțelepciune cărțile de cult, mai ales imnele Sfântului Ioan Damaschin și scrierile Apostolului Pavel, pe care le citea cu lacrimi și cu înțelegere duhovnicească.

Când a împlinit cincisprezece ani, chemarea spre viața monahală s-a făcut simțită în chip minunat. Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat din nou, poruncindu-i ca după Sfânta Liturghie să plece și să-și găsească un povățuitor duhovnicesc. Ascultând fără șovăire, tânărul David a părăsit casa părintească și a ajuns la părintele Acachie, un nevoitor renumit din Magnisia. Sub îndrumarea acestui bătrân cuvios, David a primit tunderea monahală și a fost rânduit să se îngrijească de biserică. Strălucind prin smerenie, înțelepciune și ascultare, a primit de atunci numele de „David Bătrânul”.

După câțiva ani, împreună cu părintele său duhovnicesc, s-a mutat la mănăstirea Ossa, unde viețuirea lui aleasă i-a uimit pe toți. Călugării l-au rugat să le fie îndrumător duhovnicesc, iar după ce a fost hirotonit diacon, a slujit acolo trei ani cu multă râvnă. Dorind însă să cunoască și alte exemple de sfințenie, părintele Acachie l-a dus pe David în Sfântul Munte Athos. Au vizitat mai multe mănăstiri și schituri, primind binecuvântarea multor părinți cuvioși. În cele din urmă, Cuviosul David a rămas la Marea Lavră a Sfântului Atanasie Athonitul, unde s-a nevoit cu mare asprime și rugăciune neîncetată.

În vremea aceea, părintele Acachie a fost chemat la Constantinopol, unde patriarhul ecumenic l-a hirotonit mitropolit de Navpact și Arta. Auzind aceasta, Cuviosul David a fost chemat de mitropolit, care dorea să-l facă episcop, dar el a refuzat cu smerenie, nevoind să părăsească calea monahală. În cele din urmă a primit doar hirotonia preoției, continuând să-l ajute pe mitropolit ca duhovnic și sfătuitor.

Curajos și drept, Cuviosul David nu ezita să-l mustre cu blândețe chiar pe ierarh atunci când era nevoie, și să atragă atenția asupra abaterilor unora dintre clerici. Pentru râvna sa, mitropolitul l-a trimis egumen la Mănăstirea Vernicova, care se afla într-o stare de mare decădere. Aici, sfântul a trebuit să lupte cu împotriviri și patimi omenești, dar mai grea decât toate a fost prigoana venită din partea turcilor.

Un grup de copii greci ținuți robi de un turc bogat au reușit să fugă, iar turcii au dat vina pe Cuviosul David, acuzându-l că i-ar fi ajutat. L-au prins, l-au torturat cu cruzime și l-au spânzurat cu mâinile în sus, lăsându-l aproape mort. A fost eliberat în cele din urmă cu ajutorul unor creștini milostivi care au plătit răscumpărare. Îndurerat și slăbit, Cuviosul David s-a retras din Vernicova și a plecat spre insula Evia, locul nașterii sale.

Ajuns la mal, a cerut unui barcagiu să-l treacă peste apă, dar acesta, văzându-l sărac și îmbrăcat modest, l-a disprețuit și l-a refuzat. Atunci sfântul și-a întins rasa pe apă și, prin puterea lui Dumnezeu, a mers pe ea ca pe o plută, sub privirile înmărmurite ale barcagiului, care a căzut în genunchi, cerându-și iertare și recunoscând sfințenia părintelui.

În Evia, Cuviosul David s-a așezat în apropiere de Rovies, lângă o biserică veche cu hramul Schimbarea la Față, și a viețuit într-o peșteră doi ani în nevoință și rugăciune. Acolo a venit la el un tânăr cioban care i-a cerut să-l primească ucenic. Văzând în aceasta voia lui Dumnezeu, sfântul s-a hotărât să întemeieze o mănăstire. Cum locul era lipsit de apă, s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea un izvor. Lovind cu toiagul într-o piatră mare, a doua zi acolo a țâșnit apă curată și rece, care curge până astăzi, spre mărturia sfințeniei sale.

Pentru ridicarea mănăstirii, Cuviosul David și ucenicul său au plecat în țările ortodoxe de la nord – în Țara Românească, în Moldova și până în Rusia –, unde au găsit oameni milostivi care au ajutat lucrarea lor. Toate darurile primite au fost trimise în Evia într-un buștean gol pe dinăuntru, care, printr-o minune, a plutit pe mare până la țărmul insulei, ajungând nevătămat.

Întors în Evia, sfântul a ridicat o mănăstire frumoasă și a adunat în jurul său o obște numeroasă. Monahii îl iubeau și-l urmau cu ascultare, învățând de la el rugăciunea neîncetată, blândețea și dragostea de oameni. Mulțimi de credincioși veneau zilnic să-l vadă, să-i ceară sfat, să se spovedească sau să primească vindecare. Cuviosul David îi primea pe toți cu aceeași bunătate părintească, îndemnându-i să se lepede de păcate, să se spovedească des și să se apropie cu credință de Sfintele Taine.

Una dintre minunile sale cele mai cunoscute a avut loc în satul Disto, unde oamenii erau chinuiți de mulțimea țânțarilor. La rugămintea lor, sfântul a îngenuncheat și s-a rugat cu lacrimi, iar Dumnezeu a ascultat rugăciunea sa: țânțarii au dispărut și mlaștinile s-au uscat, spre uimirea tuturor.

Cu trei zile înainte de mutarea sa la Domnul, Cuviosul David și-a adunat obștea și le-a spus că Dumnezeu i-a descoperit ziua trecerii sale. I-a îndemnat să rămână statornici în făgăduințele lor și să păzească dragostea frățească. În a treia zi, după ce s-a rugat cu pace, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

De atunci, Cuviosul David a continuat să fie păzitor și ajutător al tuturor celor care îl cheamă cu credință. Mormântul său din mănăstirea de la Rovies a devenit izvor de binecuvântări și vindecări, iar moaștele sale răspândesc bună mireasmă și har dumnezeiesc.

Prin viața sa sfântă, prin smerenia și minunile sale, Cuviosul David din Evia a devenit una dintre cele mai luminoase flăcări ale Ortodoxiei moderne, un prieten al celor necăjiți și un rugător neobosit înaintea tronului lui Hristos.

Pentru rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru David din Evia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.