Sfântul Mucenic Varlaam

Sfântul Mucenic Varlaam

(19 noiembrie)

Sfântul Mucenic Varlaam era originar din renumita cetate Antiohia a Siriei și ajunsese la o vârstă înaintată, purtând cu el înțelepciunea și demnitatea anilor bătrâneții. În ciuda vârstei sale, el s-a dovedit neclintit în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru această mărturisire deschisă și curajoasă, a fost prins de slujitorii păgânilor și adus înaintea voievodului care stăpânea în acea vreme, un om cu cuget întunecat și înverșunat împotriva creștinilor.

Voievodul a încercat să-l silească pe bătrânul Varlaam să aducă jertfe idolilor fără de viață, dar sfântul, statornic în credința sa, a refuzat cu hotărâre. Atunci, răuvoitorii, aprinși de mânie și rușinați de bărbăția lui, au început să-l supună la chinuri cumplite, nădăjduind că astfel îi vor frânge hotărârea. La început a fost bătut cu cruzime, cu vine groase de bou, trupul său fiind sfâșiat sub lovituri fără milă. Apoi, ca și cum durerea aceasta nu ar fi fost de ajuns, l-au strujit cu unghii de fier, sfârtecându-i carnea și provocându-i suferințe greu de imaginat.

Văzând însă că sfântul nu se clatină și nu rostește nici cel mai mic cuvânt de lepădare, păgânii l-au dus într-o capiște idolească, hotărâți să-l constrângă cu o înșelăciune bine ticluită. Acolo se afla un jertfelnic pe care ardea foc viu, lângă care fusese pregătită tămâie, cu scopul de a-l face pe mucenic să pară că aduce jertfă idolilor. După porunca muncitorului, Varlaam a fost silit să-și întindă mâna deasupra focului, iar slujitorii au pus în palma lui cărbuni aprinși amestecați cu tămâie, nădăjduind că durerea îl va face să scape cărbunii direct pe altarul necurat. Dacă s-ar fi întâmplat aceasta, ar fi strigat cu batjocură către el: „Iată, acum ai jertfit zeilor noștri!”

Dar socotelile lor au fost risipite, iar nădejdea lor s-a făcut de ocară. Căci Sfântul Varlaam, ostaș al lui Hristos, a stat drept ca un stâlp neclintit, răbdând cu o tărie uimitoare arsura năprasnică. Suferința era cumplită: focul îi cuprinsese degetele, care s-au ars până la oase și s-au desprins, căzând pe pământ împreună cu cărbunii aprinși. Cu toate acestea, sfântul nu a slăbit nici o clipă, nu a făcut nici o mișcare care să poată fi interpretată ca o jertfă adusă idolilor. A ținut focul în mână până la capăt, arătând o putere mai tare decât arama și fierul, și o credință care nu putea fi supusă nici măcar de focul ce mistuia trupul său.

În cele din urmă, în mijlocul acestor chinuri cumplite, mucenicul și-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului, pecetluindu-și credința printr-o mărturisire desăvârșită și printr-o răbdare mai presus de fire. Bărbăția lui, statornicia lui și dragostea lui pentru Hristos au rămas pilde luminoase pentru întreaga Biserică.

Pe acest slăvit pătimitor l-au cinstit cu laude de mare preț atât dumnezeiescul Ioan Hrisostom, cât și Sfântul Vasile cel Mare, mărturisind prin cuvintele lor puterea credinței și tăria sufletească a lui Varlaam, care și-a dat viața pentru adevăr.