Sfintii Mucenici Serghie si Vah

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah
(7 octombrie)

Sfinții mucenici Serghie și Vah erau romani de neam nobil, senatori de seamă și sfetnici de încredere ai împăratului Maximian. Împăratul îi prețuia foarte mult pentru înțelepciunea lor, pentru curajul arătat în războaie și pentru devotamentul cu care își împlineau slujbele la curte. Nimeni nu se putea apropia de Maximian fără voia lor, căci erau considerați cei mai apropiați oameni ai împăratului.

Deși se bucurau de cinste mare și de bogății, ei nu căutau slava pământească, ci pe cea cerească. În inimile lor, credeau în Domnul nostru Iisus Hristos și se străduiau să-I fie plăcuți prin viață curată și credință statornică. Totuși, din pricina prigoanei împotriva creștinilor și a cruzimii lui Maximian, își ascundeau credința. Dar, după un timp, credința lor nu a mai putut fi tăinuită, căci unii oameni invidioși, care doreau să le facă rău, i-au pârât împăratului, spunând că sunt creștini și că refuză să se închine idolilor.

La început, Maximian nu a crezut acuzațiile, căci nu putea închipui că niște oameni atât de cinstiți și răsplătiți de el ar putea fi necredincioși zeilor. Rușinându-se să-i întrebe direct, a hotărât să-i pună la încercare. Astfel, într-o zi de sărbătoare păgână, împăratul a mers împreună cu nobilii, soldații și curtenii să aducă jertfe în templul zeului Die. A urmărit cu atenție dacă Serghie și Vah vor intra și ei cu el. Dar aceștia, iubind pe Dumnezeu, au rămas afară și s-au rugat în taină ca Domnul să lumineze mințile celor rătăciți.

Văzând că nu au intrat în templu, Maximian s-a mâniat și a poruncit să fie aduși cu forța înaintea idolilor. Le-a cerut să se închine și să guste din jertfele păgâne, dar ei au refuzat, spunând cu tărie:

„Noi avem în cer un Dumnezeu viu și adevărat, Care nu este nesimțitor ca idolii voștri orbi și surzi. Lui ne închinăm și Lui slujim.”

Împăratul, auzindu-i, s-a umplut de mânie și, pentru a-i umili, a poruncit să li se ia însemnele nobiliare — lanțurile de aur, hainele și inelele — și să fie îmbrăcați în haine femeiești. Apoi le-a pus cercuri de fier pe gât și i-a purtat astfel prin cetate spre batjocura poporului, dorind să-i facă de rușine pentru credința lor în Hristos.

După aceea, Maximian i-a chemat din nou și le-a zis cu blândețe:

„Prietenii mei, pentru ce v-ați abătut de la zeii noștri și ați adus asupra voastră ocară și necinste? Eu vă iubesc, dar nu pot răbda să-i vedeți batjocoriți pe zeii mei. Întoarceți-vă la credința noastră și vă voi dărui și mai multă cinste. Nu vă amăgiți cu basmele despre Fiul teslarului, pe care evreii L-au răstignit. Lăsați această credință și veți trăi fericiți la curtea mea.”

Dar Serghie și Vah, plini de Duhul Sfânt, i-au răspuns cu înțelepciune, arătându-i deșertăciunea idolilor și adevărul credinței în Hristos. Maximian, nevrând să-i omoare el însuși din dragostea ce încă o purta pentru ei, i-a trimis la răsărit, la guvernatorul Antioh — om crud și prigonitor al creștinilor — ca acesta să-i chinuiască. Ironia sorții era că Antioh primise dregătoria sa tocmai prin mijlocirea celor doi sfinți.

În drumul lor spre răsărit, fiind legați în lanțuri, Serghie și Vah se rugau neîncetat. Într-o noapte, li s-a arătat îngerul Domnului, strălucind ca lumina, și le-a spus:

„Îndrăzniți, robii lui Hristos! Nevoiți-vă ca ostașii buni ai Lui, căci curând veți birui și veți primi cununa cea neveștejită din mâna Mântuitorului.”

După această vedenie, inimile lor s-au umplut de bucurie și au mers mai departe în pace.

Ajunși în cetatea Varvalisa, Antioh a primit scrisoarea împăratului care îi poruncea: dacă Serghie și Vah vor jertfi zeilor, să-i ierte și să-i răsplătească; iar dacă nu, să-i chinuiască și să-i omoare.

A doua zi, Antioh i-a chemat înaintea sa și le-a vorbit cu milă, amintindu-le că el însuși le datorează dregătoria. Le-a cerut să-l asculte pe împărat și să nu se piardă de bunăvoie. Dar ei i-au răspuns:

„Viața și moartea ne sunt deopotrivă, căci Hristos este viața noastră, iar moartea pentru El este biruință.”

Atunci Antioh, mâniindu-se, a poruncit ca Sfântul Vah să fie dezbrăcat și bătut fără milă. L-au chinuit până i-au sfârtecat trupul, și astfel și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Trupul lui a fost aruncat afară din cetate, dar creștinii ascunși l-au luat noaptea și l-au îngropat cu cinste într-o peșteră.

Sfântul Serghie, rămas în temniță, plângea pentru prietenul său, zicând: „Frate Vah, de acum nu vom mai cânta împreună Domnului!” Dar noaptea, Vah i s-a arătat în lumină cerească și l-a întărit, spunându-i că îl așteaptă în împărăția lui Hristos.

Curând după aceea, Antioh l-a chemat din nou pe Serghie și a încercat să-l înduplece, promițându-i iertare și dregătorie. Sfântul însă i-a spus:

„Cinstea lumii este trecătoare, iar rușinea pentru Hristos aduce slavă veșnică. Nu mă tem de moarte, căci Hristos este cu mine.”

Atunci, plin de mânie, Antioh a poruncit să fie încălțat cu sandale de fier, în care erau bătute cuie ascuțite, și să alerge înaintea caretei sale până la cetatea Tetrapirghia. În suferință, Serghie cânta psalmi, slăvind pe Dumnezeu.

Ajungând acolo, a fost aruncat în temniță, dar în noaptea aceea îngerul Domnului i s-a arătat din nou și i-a vindecat picioarele. Dimineața, când l-au văzut mergând sănătos, chinuitorii s-au înspăimântat, crezând că are puteri vrăjitorești.

L-au dus apoi în cetatea Rosaf, unde l-au osândit la moarte pentru că nu voia să se lepede de Hristos. Înainte de a fi ucis, Serghie s-a rugat îndelung, și un glas ceresc l-a chemat la odihna cea veșnică. Cu bucurie și pace, și-a plecat capul sub sabie și și-a dat sufletul Domnului.

Credincioșii din acele locuri i-au îngropat trupul cu cinste. După un timp, unii din cetatea Sur au vrut să-i ducă moaștele la ei, dar o flacără de foc a ieșit din mormânt și s-a ridicat până la cer, semn că sfântul nu dorea să fie mutat. Înțelegând aceasta, au zidit acolo un mormânt frumos din piatră, iar mai târziu s-a construit și o biserică în cinstea sa.

La deschiderea mormântului, moaștele s-au aflat întregi și pline de bună mireasmă. S-au așezat în biserică, unde se făceau multe minuni și vindecări. Ziua pomenirii sale s-a rânduit la 7 octombrie.

Dumnezeu l-a proslăvit atât de mult pe Sfântul Serghie, încât chiar și fiarele sălbatice își schimbau firea în ziua praznicului lui — deveneau blânde și nu vătămau pe nimeni, ca și cum ar fi prăznuit și ele pomenirea sfântului.

Prin rugăciunile Sfinților Mucenici Serghie și Vah, să îmblânzească Dumnezeu mânia vrăjmașilor și să ne dăruiască pace și binecuvântare. Amin.

În aceeași zi, Biserica pomenește și pe Sfinții Mucenici Iulian preotul și Chesarie diaconul, care au pătimit în Italia, în cetatea Tarachini, în vremea împăratului Claudiu, precum și pe Sfântul Mucenic Polihronie, preotul ucis de arieni în biserică, la Sfântul Jertfelnic.