Sfânta Muceniță Ecaterina

Viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Ecaterina, fecioara cea preaînţeleaptă
(25 noiembrie)

În vremea împăratului păgân Maximin, cel ce ridicase o cumplită prigoană împotriva creștinilor, se afla în cetatea Alexandriei o tânără fecioară de neam împărătesc, cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Fecioara era în vârstă de numai optsprezece ani, dar strălucea prin frumusețea trupului, prin înălțimea staturii și mai ales prin adânca înțelepciune a minții sale. Crescută în bogăție și învățătură, deprinsese toată înțelepciunea grecească, studiind cu râvnă scrierile celor mai mari filosofi și poeți ai lumii vechi — Homer, Virgiliu, Aristotel, Platon și pe ceilalți dascăli ai științei și retoricii.

Pe lângă filosofia elinească, Ecaterina se adâncise și în științele vremii: în medicină, învățând din cărțile lui Asclepius, Hipocrat și Galen, în retorică, logică și silogistică, încât toți cei care o ascultau se mirau de ascuțimea minții ei și de puterea cuvântului ei.

Frumusețea și înțelepciunea Ecaterinei o făcuseră vestită pretutindeni, iar mulți domni și tineri de neam mare căutau cu stăruință să o ia de soție. Mama ei, care era creștină în ascuns, o sfătuia mereu să se mărite, temându-se ca prin nemăritiș împărăția tatălui ei să nu fie luată de alții.

Dar fecioara, iubind curăția și fecioria, nu voia nicidecum să se lege cu un bărbat. Fiind însă mult îndemnată de rudeniile și de mama ei, le-a spus cu înțelepciune:

„Dacă doriți cu adevărat să mă măritați, aflați-mi un tânăr care să-mi fie asemenea în toate privințele: să aibă patru daruri desăvârșite — noblețe de neam, bogăție, frumusețe și înțelepciune. Dacă veți găsi unul care să nu fie mai prejos de mine în acestea, mă voi învoi; dar de va lipsi de unul singur dintre aceste daruri, nu este vrednic de mine.”

Căutând în zadar un asemenea tânăr, cei ce o iubeau recunoșteau că niciunul nu o putea egala în înțelepciune și în frumusețe. Iar ea răspundea scurt: „Eu bărbat necărturar nu voiesc să am.”

Mama ei, cunoscând un bătrân duhovnicesc, om sfânt și plăcut lui Dumnezeu, care trăia într-o chilie retrasă în afara cetății, a luat-o într-o zi pe Ecaterina și a dus-o la el, ca să primească un sfat.

Bătrânul, văzându-i chipul luminos și auzind vorbele ei pline de înțelepciune, a înțeles că Dumnezeu o cheamă la slujirea Sa și a zis către dânsa:

„Eu știu un Tânăr minunat, fără asemănare în frumusețe și înțelepciune, bogăție și noblețe. Frumusețea Lui întrece lumina soarelui, înțelepciunea Lui susține toate făpturile văzute și nevăzute, iar bogăția Sa se revarsă asupra lumii fără să se împuțineze. Neamul Lui este ceresc, negrăit și neajuns. Acesta este Acel Mire despre care ai întrebat.”

Ecaterina, gândind că e vorba despre un prinț pământesc, s-a tulburat și l-a întrebat dacă spusele sunt adevărate. Bătrânul i-a răspuns: „Adevărate sunt toate, dar cu mult mai multe daruri are acest Tânăr, pe care limba omenească nu le poate spune.”

„Al cui fiu este El?”, a întrebat Ecaterina.

„Nu are tată pe pământ, ci S-a născut mai presus de fire dintr-o Fecioară preacurată și preasfântă, care pentru curăția ei a fost aleasă să nască un Fiu ca Acesta. Ea este Maica Lui, înălțată mai presus de ceruri, împărăteasă a îngerilor și a toată făptura.”

Auzind acestea, fecioara a zis: „Oare pot să-L văd pe acest Tânăr minunat?”

Bătrânul i-a răspuns: „Dacă vei face precum te voi învăța, vei fi învrednicită să-I vezi fața.” Apoi i-a dăruit o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ținând în brațe pe dumnezeiescul Prunc, și i-a spus:

„Aceasta este chipul Fecioarei și al Fiului ei, despre care ți-am vorbit. Ia icoana în casa ta, roagă-te cu credință toată noaptea și cere Maicii Lui, Maria, să ți-L arate pe Fiul ei.”

Ecaterina a făcut întocmai. În acea noapte s-a rugat cu lacrimi și, obosind, a adormit. În vedenie a văzut pe Împărăteasa Cerului ținând pe Fiul ei în brațe. Pruncul însă își întorcea fața de la dânsa și, întrebat de Maica Sa, a zis:

„Nu pot privi la dânsa, căci este întunecată și străină de Mine; se află în păgânătate și nu cunoaște adevărul.”

Auzind acestea, Preasfânta L-a rugat să o învețe ce să facă pentru a se lumina, iar El a răspuns: „Să meargă la bătrânul care i-a dat icoana și să facă precum o va învăța el.”

Trezindu-se, Ecaterina a mers din nou la bătrân, i-a spus vedenia și a cerut să fie învățată calea mântuirii. Atunci cuviosul i-a tâlcuit tainele credinței: despre facerea lumii, căderea lui Adam, venirea lui Hristos, Crucea, Învierea și Judecata de Apoi. Înțeleapta fecioară a primit totul cu inimă deschisă și a fost botezată în numele Sfintei Treimi.

După botez s-a rugat din nou, iar într-o altă vedenie L-a văzut pe Hristos privind-o cu blândețe, spunând: „Acum ești luminată și vrednică de dragostea Mea. Te primesc mireasă a Mea veșnică.” Atunci Domnul i-a pus pe deget un inel ceresc, arvuna unirii duhovnicești.

Deșteptându-se, Ecaterina a văzut inelul pe mâna ei și din acel ceas s-a umplut de dragostea Mirelui ceresc, lepădându-se de toată grija lumească.

Curând după aceasta, împăratul Maximin a venit la Alexandria și a poruncit un mare praznic în cinstea idolilor. Cetatea întreagă s-a umplut de zgomot, fum și jertfe sângeroase.

Văzând rătăcirea poporului, Sfânta Ecaterina, mișcată de râvnă dumnezeiască, s-a dus la templu și a grăit împăratului cu înțelepciune, arătându-i deșertăciunea idolilor și propovăduind pe Unul Dumnezeu adevărat, Hristos.

Împăratul, rușinat de cuvintele ei, a amânat răspunsul și, neputând să o biruiască prin rațiune, a chemat cincizeci dintre cei mai învățați filosofi ai imperiului ca să o contrazică.

Dar Hristos i-a trimis Arhanghelul Mihail, care a zis: „Nu te teme, roaba Domnului, că El îți va da cuvânt și înțelepciune care nu va putea fi biruită.”

În ziua înfruntării, Ecaterina a grăit cu atâta putere și lumină, încât toți înțelepții au rămas muți, recunoscând adevărul credinței ei. Cincizeci de filosofi s-au convertit și au mărturisit credința în Hristos, fiind arși de împărat.

Sfânta le-a zis înainte de moarte: „Fericiți sunteți, căci focul acesta vă va fi botez și veți străluci ca stelele în ceruri.”

Văzând că nici cu rațiune, nici cu făgăduințe nu o poate clinti, Maximin a început s-o ispitească prin momeli lumești, făgăduindu-i jumătate din împărăție dacă se va închina idolilor. Dar Ecaterina i-a răspuns:

„Sunt mireasa lui Hristos și nu pot primi alt mire. Hainele muceniciei îmi sunt mai scumpe decât porfira împărătească.”

Mâniindu-se, împăratul a poruncit s-o bată cumplit și s-o arunce în temniță fără hrană. Acolo a fost cercetată de Hristos Însuși și hrănită minunat cu hrană cerească, iar îngerii o mângâiau.

Împărăteasa Augustă, impresionată de frumusețea și statornicia Sfintei, a dorit s-o vadă. În taină, însoțită de voievodul Porfirie și de ostașii săi, a mers noaptea la temniță. Văzând-o, a fost cuprinsă de lumină și a crezut în Hristos, împreună cu Porfirie și cei două sute de ostași ai lui.

Câteva zile mai târziu, după o nouă minune — sfărâmarea roților de tortură prin puterea îngerului — împărăteasa a mărturisit credința înaintea soțului ei și a fost cumplit schingiuită, tăindu-i-se capul. Porfirie și ostașii săi au primit aceeași moarte mărturisind pe Hristos, împlinind astfel prorocia Sfintei.

Rămânând neînduplecată, Sfânta a fost osândită la moarte. A mers cu liniște spre locul tăierii, spunând celor ce plângeau: „Nu pentru mine să plângeți, ci pentru necredința voastră, căci eu merg la Mirele meu Hristos, Care mă cheamă la împărăția Sa.”

Și, ridicând ochii la cer, s-a rugat:

„Doamne, Iisuse Hristoase, primește sufletul meu ca o jertfă de bună mireasmă. Fă ca oricine va chema numele Tău prin mine să primească răspuns și milă.”

După rugăciune, și-a plecat capul și a fost tăiată cu sabia. Din rană a curs lapte în loc de sânge.

Trupul ei a fost luat de îngeri și dus în Muntele Sinai, unde se păstrează până astăzi sfintele ei moaște, izvorând tămăduiri și binecuvântări nenumărate.

Astfel s-a săvârșit Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria, logodnica cerească a lui Hristos, care, prin înțelepciune, curăție și bărbăție, a luminat lumea și a rușinat pe cei înțelepți ai veacului acestuia, devenind în veci mijlocitoare și rugătoare pentru toți cei ce o cinstesc cu credință.

Slavă lui Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a preaslăvit în sfinții Săi. Amin.