Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

Viaţa şi pătimirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

(16 noiembrie)

Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de păcat, a coborât pe pământ luând chip omenesc, ca să aducă mântuire oamenilor păcătoși. Într-una dintre călătoriile Sale prin Capernaum, Hristos a văzut un om care ședea la vamă, pe nume Matei, și i-a spus simplu: „Vino după Mine!!”.

Matei, auzind chemarea nu doar cu urechile trupului, ci și cu cele ale sufletului, s-a ridicat imediat de la masa vămii, a lăsat totul în urmă și L-a urmat pe Mântuitorul. Mai apoi, Domnul a intrat în casa lui Matei, unde acesta I-a pregătit un ospăț. Acolo s-au adunat mulți dintre prietenii, vecinii și cunoscuții săi – oameni simpli, vameși și păcătoși – care au stat la masă împreună cu Hristos și cu ucenicii Săi.

Văzând aceasta, unii farisei au început să murmure și să întrebe ucenicii: „De ce Învățătorul vostru mănâncă și bea cu vameșii și cu păcătoșii?”. Iar Hristos, auzind, le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi; n-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”

Din acel moment, Matei a devenit ucenic al Domnului și a fost rânduit între cei doisprezece Apostoli. El era fiul lui Alfeu și frate cu Iacov. În alte Evanghelii este numit Levi, fiul lui Alfeu, nume pe care unii evangheliști l-au folosit pentru a nu aminti de trecutul său de vameș, din respect pentru demnitatea apostoliei. Dar Matei, din smerenie, nu a ascuns nimic despre sine: în propria Evanghelie și-a mărturisit deschis numele și viața de dinainte, fără rușine, arătând pocăință și recunoștință față de Dumnezeu.

După pogorârea Sfântului Duh, Matei a fost primul dintre evangheliști care a scris Evanghelia, în limba ebraică, pentru evreii care crezuseră în Hristos. Aceasta a fost scrisă la opt ani după Înălțarea Domnului.

Apostolul a propovăduit în multe locuri – în Parția, în Midia și apoi în Etiopia, unde i-a fost rânduit să ducă lumina credinței. Prin predica sa, a luminat acel popor cu învățătura Evangheliei. Călăuzit de Duhul Sfânt, a ajuns în ținuturile unor oameni sălbatici, mâncători de oameni, cu chip negru și cu purtări crude. A pătruns într-o cetate numită Mirmenia, unde a întors câteva suflete la credință, a rânduit episcop pe ucenicul său, Platon, și a ridicat o mică biserică. Apoi s-a retras pe un munte apropiat, unde s-a rugat neîncetat și a postit, cerând de la Dumnezeu întoarcerea acelui popor necredincios.

Într-o zi, Domnul i S-a arătat lui Matei în chip de tânăr strălucitor, ținând în mână un toiag. I-a dat pace și i-a poruncit să se coboare din munte și să înfigă toiagul înaintea bisericii, spunându-i:

„Curând, acest toiag se va prinde rădăcină, va crește într-un copac mare și roditor, ale cărui fructe vor fi mai dulci decât toate celelalte. Din rădăcina lui va izvorî apă limpede, iar cei care se vor spăla cu ea vor deveni albi și curați, iar gustând din roadele lui, își vor lăsa năravurile de fiară și vor deveni blânzi și buni.”

Matei a făcut întocmai. În drum spre cetate, s-a întâlnit cu ighemonul Flavian, al cărui fiu și soție erau chinuiți de duhuri rele. Aceștia au început să strige cu glasuri înspăimântătoare: „Cine te-a trimis aici ca să ne pierzi?” Dar Apostolul, prin rugăciune, a certat duhurile necurate și i-a izbăvit. Soția și fiul ighemonului, vindecați, s-au închinat lui Dumnezeu și L-au urmat cu bucurie.

Ajuns la biserică, Matei a înfipt toiagul primit de la Domnul, iar în fața tuturor, toiagul s-a prefăcut într-un copac mare, plin de frunze și de roade dulci. Din rădăcina lui a izvorât apă curată, care s-a făcut izvor tămăduitor. Poporul, văzând minunea, s-a adunat în număr mare, gustând din fructe și bând din apă, iar Apostolul le vorbea de pe un loc înalt despre Hristos. Mulți au crezut, au fost botezați în acel izvor – începând cu femeia ighemonului și cu fiul ei. Cei botezați se luminau la față, trupurile lor se curățau de negreala de arap, semn al curățirii sufletești, îmbrăcându-se în harul lui Hristos.

La început, ighemonul Flavian s-a bucurat de vindecarea familiei sale, dar apoi, ispitit de diavol, s-a umplut de mânie, văzând cum poporul părăsea zeii și urma pe Hristos. A hotărât să-l omoare pe Matei. În noaptea aceea, Mântuitorul i S-a arătat Apostolului, întărindu-l și promițându-i că va fi cu el în încercare.

A doua zi, când Matei cânta în biserică, ighemonul a trimis ostași să-l prindă. Dar asupra bisericii s-a pogorât întuneric și n-au putut să intre. A trimis alții, mai mulți și înarmați, dar o lumină cerească i-a orbit și s-au înspăimântat. În cele din urmă, Flavian însuși a venit, dar apropiindu-se, a orbit. Căindu-se, l-a rugat pe Apostol să-i redea vederea, iar Matei, făcând semnul crucii, l-a vindecat. Cu toate acestea, ighemonul, orbit sufletește de răutate, a socotit minunea drept vrăjitorie și a pus la cale uciderea lui.

A poruncit ca Apostolul să fie întins la pământ, pironit de mâini și de picioare, iar peste el să se pună vreascuri, smoală și pucioasă, care au fost aprinse. Dar focul s-a prefăcut în răcoare, iar Sfântul Matei a rămas neatins, slăvind pe Dumnezeu. Poporul s-a minunat, dar ighemonul s-a înverșunat și mai mult. A aprins un foc și mai mare, a adus idolii săi de aur, chemându-i să-l distrugă pe Apostol. Însă, prin rugăciunea lui Matei, focul s-a întors asupra idolilor, topindu-i ca ceara, iar un șarpe de foc a ieșit din mijlocul lor și l-a urmărit pe ighemon. Speriat, Flavian a cerut iertare, iar Matei a stins focul și a risipit arătarea. Apoi, rugându-se, și-a dat duhul în mâinile Domnului.

Văzând trupul nears al Sfântului, ighemonul, tulburat, l-a așezat pe un pat de aur, l-a înfășurat în haine scumpe și l-a aruncat într-un sicriu de fier, sigilat cu plumb, pe care l-a aruncat în mare, zicând: „Dacă Dumnezeul lui îl va păzi și acum, atunci El este adevăratul Dumnezeu și Lui ne vom închina.”

Noaptea, Sfântul Matei i s-a arătat episcopului Platon și i-a spus să meargă la țărm, unde apele vor scoate sicriul la uscat. Episcopul, însoțit de mulțime, a găsit racla întreagă, cu trupul nestricat al Apostolului. Aflând de minune, ighemonul Flavian s-a cutremurat și a crezut în Hristos, mărturisind că El este adevăratul Dumnezeu.

Plin de pocăință, a cerut botezul. În clipa în care episcopul i-a pus mâinile pe cap, s-a auzit un glas din cer: „Nu Flavian să se numească, ci Matei.” Astfel, ighemonul a primit numele Apostolului și s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu. A părăsit domnia, s-a retras la biserică și a fost mai târziu hirotonit preot, iar după moartea episcopului Platon, însuși Sfântul Matei i s-a arătat în vedenie și l-a chemat să-i urmeze ca episcop.

Noul episcop Matei a păstorit cu înțelepciune și credință, aducând pe mulți la Hristos și ducând o viață plăcută lui Dumnezeu. După mulți ani, s-a mutat la Domnul, stând acum înaintea tronului ceresc împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, rugându-se pentru mântuirea noastră, ca și noi să fim părtași ai împărăției lui Dumnezeu. Amin.