Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul

Viaţa Cuviosului Isachie Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Dalmaţia
(30 mai)

După ce s-a aflat cinstita și de viață făcătoare Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos și după ce marele împărat Constantin a întemeiat pacea Bisericii, a apărut însă o tulburare puternică și un eres cumplit: rătăcirea lui Arie. Acest eres a fost ca un balaur cu multe capete, un vrăjmaș plin de vicleșug și ură față de neamul creștinesc și, mai ales, față de Mântuitorul Hristos și de sfânta credință ortodoxă.

Ereziile și tulburările s-au strecurat în sânul Bisericii prin uneltirile diavolești, și astfel a fost stârnit împăratul Valent, un păgân lipsit de evlavie, să sprijine și să răspândească învățătura rătăcită a lui Arie. În urma acestei decizii, Valent a pornit o prigonire cruntă împotriva celor care țineau dreapta credință. A închis bisericile ortodocșilor, interzicându-le să aducă jertfele sfinte și a prefăcut multe lăcașuri de închinăciune în grajduri pentru cai, iar pe altele le-a dărâmat până în temelii. Prigoana a durat multă vreme, provocând multă suferință robilor lui Hristos, care zi și noapte se rugau către Dumnezeu să se milostivească de Biserica Sa și să aducă dreptatea și izbăvirea împotriva împăratului nedrept.

Acele vremuri erau asemenea celor din vremea Apostolilor, când Irod a ridicat mâna împotriva credincioșilor. În acele zile, Dumnezeu l-a ridicat cu duhul pe robul Său, monahul Isachie, precum odinioară l-a ridicat pe proorocul Daniil, pentru a apăra pe cei nevinovați. Cuviosul Isachie trăia retras în pustia răsăriteană, urmând pilda Sfântului Prooroc Ilie, ducând o viață curată, asemenea îngerilor. Când a auzit de prigoana arienilor și de sprijinul pe care împăratul îl dădea acestora, a simțit o mare durere în suflet. Părăsind pustia, a venit la Constantinopol și, cu duh de foc, întărea pe credincioși în dreapta credință. Glasul lui era ca o lumină strălucitoare, iar Duhul Sfânt se odihnea asupra lui, umplându-l de har dumnezeiesc.

Văzând suferințele credincioșilor pricinuite de împăratul necredincios și de adepții acestuia, Cuviosul Isachie s-a rugat lui Dumnezeu ca, din înălțimea tronului Său, să cerceteze pe cei apăsați și să le arate mila Sa, iar mândria celor răi s-o doboare. Domnul, care l-a ascultat odinioară pe Moise, ce se ruga pentru poporul asuprit de Faraon, a ascultat și rugăciunea lui Isachie și a ridicat asupra împăratului Valent năvălirea barbarilor. Aceștia, venind de dincolo de Dunăre cu o oaste puternică, au supus Tracia și s-au apropiat amenințător de Constantinopol. Nevoit, împăratul Valent și-a strâns oastea și a pornit la luptă.

Înainte de plecare, Sfântul Isachie i-a ieșit în cale, strigând cu putere: „Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși și Dumnezeu îți va ajuta în război!”. Dar împăratul l-a disprețuit, socotindu-l nebun, și a plecat mai departe. A doua zi, sfântul l-a întâmpinat din nou și i-a zis: „Deschide bisericile ortodocșilor și vei birui, te vei întoarce cu pace!”. Împăratul s-a lăsat aproape convins, dar un voievod arian l-a sfătuit să nu asculte de monah, ci să-l alunge cu necinste. Astfel, împăratul l-a batjocorit și l-a lovit pe sfânt, izgonindu-l.

A treia zi, Sfântul Isachie l-a întâmpinat din nou pe împărat, apucând frâul calului și rugându-l cu și mai multă stăruință să deschidă bisericile și, dacă nu o va face, l-a avertizat de răzbunarea lui Dumnezeu. Furios, Valent a poruncit să fie aruncat într-o prăpastie plină de spini și noroi adânc, nădăjduind să piară acolo. Dar Dumnezeu l-a păzit nevătămat – spinii nu l-au rănit, iar balta nu l-a înecat. Acolo, în mijlocul spinișului, sfântul binecuvânta pe Domnul, până când trei bărbați strălucitori, trimiși de Dumnezeu, l-au scos din prăpastie teafăr.

Ridicându-se, Sfântul Isachie a alergat pe alt drum și i-a ieșit din nou înainte împăratului, care, văzându-l, s-a spăimântat. Sfântul i-a zis cu îndrăzneală: „Tu ai vrut să mă pierzi, dar Dumnezeu m-a păzit. Ascultă-mă, deschide bisericile ortodocșilor, altfel vei pieri și nu te vei întoarce de la luptă!”. Împăratul, cu inima împietrită, nu l-a ascultat, ci l-a dat pe sfânt în paza a doi boieri, Saturnin și Victor, poruncindu-le să-l țină în lanțuri până la întoarcerea sa.

Cuviosul Isachie, plin de Duhul Sfânt, i-a proorocit atunci împăratului: „De te vei întoarce cu pace, să știi că Domnul nu mi-a grăit. Dar vei merge la război, vei fugi din fața vrăjmașilor, vei fi prins și ars de viu!”. Așa s-a și întâmplat: în lupta cu barbarii, grecii au fost zdrobiți, iar împăratul Valent, rănit, a fugit cu sfetnicul său arian și s-a ascuns într-un stog de paie, dar barbarii, găsindu-i, au dat foc paielor și i-au ars de vii.

Între timp, ostașii greci rămași s-au unit cu împăratul roman Grațian, care l-a numit pe Teodosie împărat al grecilor. Teodosie a adunat oastea, i-a biruit pe barbari și a intrat cu slavă în Constantinopol. Cei doi boieri, Saturnin și Victor, i-au povestit împăratului Teodosie despre Cuviosul Isachie și proorocia lui minunată. Împăratul l-a chemat cu cinste pe sfânt, s-a închinat înaintea lui și i-a cerut rugăciunile. Sfântul l-a sfătuit pe Teodosie să rămână în dreapta credință și să aducă pacea în Biserică. Împăratul l-a ascultat, izgonind arienii și dăruind credincioșilor bucurie mare.

Când sfântul a vrut să se întoarcă în pustie, Saturnin și Victor l-au rugat să rămână cu ei. Văzând că amândoi doreau cu râvnă să-l găzduiască, sfântul le-a spus: „Cine îmi va zidi mai întâi un locaș, la acela voi petrece”. Saturnin s-a grăbit și a ridicat un loc de nevoință la marginea cetății, unde sfântul a viețuit, iar Victor, deși și el a zidit un locaș, nu a reușit să-l țină la sine pe sfânt, deși uneori acesta îl cerceta.

Mulți călugări s-au adunat la Cuviosul Isachie, întemeind o mănăstire mare și binecuvântată. El a fost povățuitor și dascăl duhovnicesc, îndrumându-i pe toți spre calea mântuirii, prin cuvânt și prin exemplu. Era milostiv cu cei săraci, dând de multe ori haina de pe sine. Ajungând la adânci bătrâneți, i-a încredințat egumenia unui monah sfânt, Dalmat, iar locașul a primit mai târziu numele de „Dalmat”.

Astfel, Cuviosul Isachie, după multe nevoințe și o viață plină de fapte bune, s-a mutat la odihna veșnică. La îngroparea sa s-a adunat tot poporul, cinstindu-l ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu. Amin!