Sfântul Cuvios Lazăr din Muntele Galision

Viaţa Cuviosului Lazăr
(7 noiembrie)

Cuviosul Părinte Lazăr s-a născut într-un sat din Asia aflat aproape de Magnesia, din părinți de neam bun, Nichita și Irina, oameni credincioși, evlavioși și cu viață virtuoasă. La nașterea sa s-a arătat un semn neobișnuit și minunat: un nor strălucitor a umplut casa, luminând-o și vestind prin această lumină dumnezeiască că pruncul era rânduit de Dumnezeu pentru o viață aleasă, curată și bineplăcută Domnului. Femeile venite să o ajute pe mamă s-au cutremurat de vedenia neobișnuită și au fugit îngrozite, căci nu mai văzuseră vreodată o asemenea minune. Când norul s-a ridicat, cele care au intrat din nou au rămas fără cuvinte: pruncul stătea drept pe picioarele sale, cu fața spre Răsărit, cu mâinile încrucișate la piept ca în rugăciune, semn limpede al chemării sale sfinte. Oamenii au înțeles dintru început că pruncul acesta nu avea să fie un om oarecare, ci luminat de Dumnezeu și menit unei vieți vestite.

Crescând, Lazăr a fost dat la dascăl pentru a învăța sfintele cărți. Era ager la minte și pricepea repede învățătura, însă îl întrista mult lăcomia învățătorului său, robit de iubirea de argint. De aceea, tot ce primea, împărțea îndată săracilor, chiar dacă pentru aceasta era certat și lovit. Răbda cu bucurie ocările și bătăile, căci ura patima iubirii de bani și iubea milostenia. Das­călul, deși aspru, ajunsese să se minuneze de noblețea copilului și îl lăuda în ascuns.

Ajuns la vârsta tânără, Lazăr a dorit să meargă la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte. Dar de câte ori voia să plece, era oprit de părinți și rudenii. Pentru a-l feri să fugă în taină, părinții l-au dus la mănăstirea Orovilor, ca acolo să învețe și să se formeze, fiind păzit de frați. Totuși dorul de Dumnezeu ardea în el, nu avea liniște și gândea neîncetat să-și împlinească hotărârea. A găsit prilejul potrivit și, furișându-se fără știrea cuiva, a pornit spre Ierusalim. Pe drum, trecând prin Hone, s-a rugat Sfântului Arhanghel Mihail, iar mai apoi s-a oprit în Atalia, unde un monah viclean a vrut să-l vândă saracinilor. Un creștin, înțelegând vorba lor, l-a avertizat, și tânărul a fugit speriat. S-a adăpostit în munți, unde a fost găsit de un ieromonah înțelept și virtuos, căruia i-a povestit tot. Acela, cunoscând râvna lui, i-a zis sfătos că este prea tânăr pentru călătoria periculoasă și că, pentru binele sufletului, să rămână la mănăstirea sa până va ajunge la maturitate duhovnicească. Lazăr a primit cu bucurie sfatul și a intrat în monahism, dezbrăcând haina lumii și îmbrăcând-o pe cea a lui Hristos.

Din clipa aceea a început nevoințe aspre: post, priveghere, smerenie și ascultare, toate cu o râvnă rară. Părintele său duhovnicesc îl iubea mult, văzându-i virtuțile, iar Lazăr se făcuse pildă tuturor. După moartea egumenului, pe care o plânsese cu lacrimi amare, s-a retras într-o peșteră aspră, căutând liniștea și vorbirea cu Dumnezeu. Deși voia să trăiască ascuns, Domnul l-a făcut cunoscut și mulți veneau la el pentru binecuvântare și sfat. Din dragoste față de cei ce îl căutau, oamenii au amenajat drum până la el, sfărâmând pietrele aspre, ca să poată urca fără primejdie.

Dorind să nu pricinuiască tulburare, a zidit o mică biserică și chilii, unde monahi mulți au venit să se nevoiască sub povățuirea sa. Împlinea și lucrare de povățuire duhovnicească, mustrând cu blândețe pe cei ce greșeau și ridicându-i la pocăință. De pildă, a îndreptat un om viclean care se prefacea a avea dar de dezvăluire a celor ascunse, dar în taină fura bunuri; sfântul l-a mustrat duhovnicește, și acela s-a pocăit.

Cu vremea, dorul inițial de Ierusalim a reapărut și, lăsând în grija fraților mănăstirea sa, a mers la Locurile Sfinte, apoi la Lavra Sfântului Sava, unde a petrecut ani întregi, slujind cu multă smerenie. A fost hirotonit preot, deși se socotea nevrednic. În fiecare post al Paștilor, călugării ieșeau în pustie spre nevoință, și Lazăr, purtat de dorul liniștii, a mers cu ei, iar apoi a repetat acest lucru, încât într-un final a ales viața de sihastru și stâlpnic, suindu-se pe un stâlp ca o flacără care caută cele cerești.

Chemarea Domnului l-a purtat apoi în patria sa, a călătorit prin locuri primejdioase, a fost apărat de fiare și a biruit ispitele diavolului. Reîntors în curțile vechii sale mănăstiri, a fost întâmpinat cu lacrimi de mama sa și de credincioși. Apoi, pentru a-și păstra liniștea, s-a mutat lângă muntele Galisiului, unde episcopul Efesului i-a încredințat o sihăstrie. Acolo a trăit ascuns, dar faptele bune l-au dat în vileag, iar oamenii îl căutau neîncetat, tulburându-i liniștea. Își ascundea virtuțile, dar iubirea sa față de oameni era atât de mare, încât împărțea tot, chiar și puțina hrană pe care o avea.

Dumnezeu a lucrat prin el minuni nenumărate — bobul sădit de ucenici, disprețuit ca puțin, s-a transformat în recoltă bogată, mustrările sale s-au împlinit, iar rugăciunea lui aducea ploaie pe muntele secetos. A construit o mare mănăstire prin pronia lui Dumnezeu și ajutorul împăratului Constantin și a adunat în ea sute de monahi. Și-a reluat nevoințele stâlpniciei, suferind cu răbdare gerurile și arșițele, acoperit de însăși Maica Domnului în furtuni. Diavolii se războiau cu el, dar era neînvins. A vindecat, a scos demoni, a mângâiat nenumărate suflete.

Când a venit vremea să se mute la Domnul, ucenicii au plâns, iar el, mișcat de dragostea lor, s-a rugat să mai trăiască pentru ei încă puțin. Preacurata, primind rugăciunea, i-a adăugat încă cincisprezece ani de viață. După acest răstimp, sfârșit de nevoințe, slăbit de post și suferință, dar plin de har, a știut ceasul plecării sale. A rânduit toate în taină, a scris testament și, în pace și bucurie, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Atunci cerul s-a luminat cu un nor strălucitor, asemenea celui de la naștere, chemând pe ucenici să vadă trecerea lui la odihna cerească. Când aceștia se jeleau că nu găsesc testamentul, sfântul, prin minune, a ridicat mâna și l-a dat, apoi, încă o dată, la cererea lor, s-a ridicat ca viu și a semnat, după care s-a odihnit.

A fost îngropat lângă stâlpul nevoințelor sale, iar moaștele lui au izvorât minuni, tămăduiri și izbăviri, fiind spre slava lui Dumnezeu și spre folosul credincioșilor. Iar sufletul său s-a unit cu mulțimea îngerească, în ceata celor ce slăvesc neîncetat pe Preasfânta Treime în veci. Amin.