Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana

Sfanta Mucenita Anastasia Romana
(29 octombrie)

Pe vremea împăraților păgâni Deciu și Valerian, când asupra creștinilor se ridicase o cumplită prigoană, trăia în apropierea Romei o mică obște de fecioare, adunată într-o mănăstire ascunsă, departe de ochii lumii. Această sfântă așezare, tainică și smerită, era condusă de o bătrână cuviosă pe nume Sofia, femeie înțeleaptă, încercată în faptele bune, care se învrednicise de darul povățuirii duhovnicești. Sub îndrumarea ei se nevoiau câteva tinere cu viață curată, iubitoare de rugăciune și de post, care se dăruiseră cu totul Mirelui ceresc, Hristos.

Între ele se afla și fericita fecioară Anastasia, născută din părinți nobili, de neam roman, dar rămasă orfană de ambii părinți la vârsta de numai trei ani. Rânduiala lui Dumnezeu a făcut ca bătrâna Sofia s-o ia la sine în mănăstire, crescând-o „întru frica Domnului” și învățând-o de mică toate faptele virtuții: blândețea, smerenia, ascultarea, rugăciunea și iubirea de Dumnezeu. Cu trecerea anilor, copila s-a arătat a fi un vas ales al harului: nu doar că întrecea pe toate surorile în frumusețe trupească, ci mai ales în podoaba sufletească — în post, privegheri, milostenii și o neîncetată dorire a celor cerești.

Ajungând la vârsta de aproape douăzeci de ani, vestea frumuseții ei s-a răspândit în cetate, și mulți tineri nobili au dorit s-o ia de soție, cerând cu stăruință mâna ei. Dar Anastasia, cunoscând deșertăciunea lumii și a plăcerilor trecătoare, și-a închinat fecioria lui Hristos, alegând să fie mireasă a Celui veșnic. Ziua și noaptea își petrecea în rugăciune, iar postul și nevoințele ei covârșeau puterea firească a trupului omenesc.

Văzând diavolul o astfel de tărie și curăție, s-a aprins de ură împotriva ei și a ridicat asupra ei război cumplit: gânduri necurate, ispite, înșelăciuni și frici de tot felul. Dar toate s-au risipit ca fumul înaintea vântului, căci în inima Anastasiei sălășluia puterea lui Hristos, iar fecioara, ca o nouă Eva mântuită, zdrobea cu picioarele sale feciorelnice capul șarpelui iadului.

Neputând diavolul s-o biruiască pe ascuns, a stârnit asupra ei prigoana pe față. În vremea aceea, ighemonul Prov, trimis al împăraților, îi prigonea fără milă pe creștini. Câțiva dintre păgânii răuvoitori, dorind să-i facă pe plac, au mers la el și au spus:

„În apropiere de Roma se află o fecioară de neasemuită frumusețe, numită Anastasia. Trăiește retrasă între niște femei care disprețuiesc căsătoria, râzând de zeii noștri și crezând în Cel răstignit.”

Auzind acestea, Prov a fost cuprins de dorință și a trimis ostași să o aducă înaintea sa. Când au ajuns la mănăstire, au găsit porțile încuiate și, neputând intra, au tăiat ușile cu securile. Măicuțele, cuprinse de spaimă, au fugit, dar bătrâna Sofia a rămas alături de Anastasia, zicându-i:

„Fiica mea, nu te teme! Acum a sosit vremea nevoinței tale. Mirele tău Hristos te cheamă la cununa biruinței. Să nu fugi, comoara mea, pe care te-am crescut din pruncie și te-am păzit ca pe lumina ochilor!”

Apoi Sofia a ieșit înaintea ostașilor și le-a zis:

„Pe cine căutați?”

Iar ei au răspuns: „Pe fecioara Anastasia, căci așa voiește ighemonul.”

„Bine,” a spus Sofia cu blândețe, „vă voi da-o, dar dați-mi două ceasuri ca s-o pregătesc pentru a fi plăcută ochilor stăpânului vostru.”

Ostașii, crezând că vrea s-o împodobească cu haine și podoabe lumești, au așteptat. Dar Sofia a dus-o în biserică și, plângând, a zis:

„Fiica mea, iată a sosit vremea să-ți arăți dragostea către Domnul. Să nu te înfricoșezi de chinuri, nici să te amăgească cuvintele celor necredincioși. Mirele tău te cheamă la nuntă cerească, cununa ți-e pregătită, iar cămara cea veșnică ți s-a deschis. Adu-ți aminte de ostenelile mele și nu mă rușina înaintea Domnului. Dacă vei răbda pentru dragostea Lui, bătrânețile mele se vor umple de bucurie; dar dacă te vei lepăda, inima mea se va stinge de durere.”

Apoi o învăța, zicând:

„Când te vor lovi, adu-ți aminte că Hristos a fost lovit pentru noi. Când îți vor rupe trupul, gândește la El, Cel ce a fost răstignit. Când îți vor tăia capul, privește la Hristos, Capul Bisericii. El îți va fi aproape, te va întări și te va ridica din dureri.”

Anastasia a căzut la picioarele maicii sale duhovnicești și a zis:

„Gata este inima mea, maica mea, să mor pentru Hristos! A venit vremea dorinței mele celei din veac. Roagă-te pentru mine ca Domnul să mă întărească până la sfârșit.”

După ce s-au îmbrățișat și au plâns îndelung, ostașii au intrat și au smuls-o cu silă pe sfânta fecioară, ducând-o legată înaintea ighemonului.

Când a văzut-o, Prov a rămas uimit de frumusețea ei și i-a zis cu blândețe prefăcută:

„Spune-mi cine ești și din ce neam vii.”

„Sunt creștină,” a răspuns ea, „mă numesc Anastasia, adică înviere, pentru că Dumnezeu m-a înviat din moartea păcatului.”

„Ascultă-mă, fecioară,” i-a spus ighemonul, „nu vreau să-ți pierd tinerețea. Lepădă-te de credința ta, închină-te zeilor și vei avea un soț bogat și cinstit, viață dulce și cinste între oameni.”

Dar Sfânta Anastasia a răspuns:

„Bărbatul meu este Hristos, bogăția mea este credința, iar veselia mea este împărăția Lui. Nu mă vei despărți de iubirea Lui nici cu amăgiri, nici cu chinuri.”

Mâniindu-se, Prov a poruncit să fie bătută peste față și dezbrăcată înaintea tuturor, spre rușine. Dar sfânta a grăit:

„Aceasta nu e rușinea mea, ci a ta, căci pe mine mă va acoperi Hristos cu veșmântul slavei Sale, iar tu vei rămâne gol de rușine în veci.”

Apoi, văzând uneltele de tortură, a zis:

„Dezbrăcați trupul meu și-l bateți, căci nu veți auzi de la mine alt cuvânt decât acesta: voiesc să mor pentru Hristos.”

Atunci chinuitorii au întins-o pe patru stâlpi, au aprins sub ea foc cu smoală și au bătut-o fără milă. Focul îi ardea trupul, dar sufletul îi cânta: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta!” Când au obosit cei ce o băteau, au legat-o pe o roată și i-au zdrobit oasele, însă o mână nevăzută a Domnului a oprit roata și a tămăduit-o pe loc.

Furios, Prov a poruncit alte chinuri: să-i fie strujite coastele, să-i fie tăiați sânii, să-i fie smulse unghiile, apoi mâinile și picioarele. Însetând, mucenița a cerut apă, iar un tânăr creștin, Chirii, i-a dat să bea. Pentru această faptă a fost ucis îndată, primind cununa muceniciei.

În cele din urmă, ighemonul a poruncit să i se taie limba. Dar sfânta, înainte de a-i fi smulsă, a grăit:

„Chiar și fără limbă, inima mea va striga către Domnul, căci El ascultă rugăciunea celor ce tac.”

Poporul s-a înspăimântat de cruzimea lui Prov, care, temându-se de răscoală, a poruncit ca sfânta să fie scoasă din cetate și să i se taie capul. Astfel, Sfânta Mare Muceniță Anastasia și-a încheiat nevoința, trecând la Mirele ei ceresc.

Trupul ei a fost lăsat neîngropat, dar îngerii Domnului l-au păzit nevătămat. Noaptea, îngerul s-a arătat maicii Sofia și i-a spus unde se află trupul fiicei sale duhovnicești. Bătrâna, luând o pânză curată, a mers și, găsind trupul, l-a sărutat plângând, zicând:

„Fiica mea cea dulce, pentru care m-am ostenit și m-am rugat ziua și noaptea, slavă lui Dumnezeu că nu în zadar te-am crescut! Mirelui tău te-ai făcut vrednică, împodobită cu haina sângelui tău!”

Neputând singură să-l ducă, Domnul a trimis câțiva bărbați evlavioși, care au ajutat-o să adune mădularele sfintei și să le îngroape cu cântări și cu lacrimi, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Cel ce Se preamărește în sfinții Săi în vecii vecilor. Amin.