Sfantul Mucenic Socrate, Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Mare
(21 octombrie)

Cuviosul Ilarion cel Mare s-a născut în satul Tabata, aproape de Gaza, în vremea împăratului Constantin cel Mare. A fost fiul unor părinți păgâni, dar a primit o educație aleasă, fiind trimis la Alexandria să studieze științele. Acolo a auzit pentru prima dată despre Hristos și, luminat de credință, s-a botezat.

Pe când se afla în Alexandria, a aflat despre minunile săvârșite de marele Antonie, vestitul părinte al pustnicilor. Dornic să-l cunoască, a mers în pustie și a petrecut la el câteva luni, uimit de asprimea și curăția vieții bătrânului. Dar, neputând rămâne acolo din pricina mulțimii care îl căuta pe Antonie, s-a întors în patria sa, împărțind tot ce avea săracilor și hotărând să urmeze viața pustnicească.

Ajuns în deșertul de lângă Maiuma, aproape de mare, s-a așezat într-un loc pustiu și fără apă, unde a început lupta cea grea cu trupul și cu diavolul. La început a purtat doar o haină aspră, din păr de cămilă, și se hrănea foarte puțin — câteva smochine și ierburi uscate. Ziua se ruga și lucra, iar noaptea medita la Dumnezeu, păzindu-și sufletul în curăție și tăcere.

Diavolul, neputând suferi o astfel de viață, l-a ispitit în multe feluri: i-a adus vedenii înfricoșătoare, zgomote, strigăte și năluciri de femei, ca să-l abată de la rugăciune. Dar Ilarion, întărit cu semnul crucii și cu rugăciunea, a biruit toate cursele celui rău.

După câțiva ani de luptă, Dumnezeu a binevoit să-i arate slava Sa: mulți bolnavi și posedați au venit la el și s-au vindecat prin rugăciunile lui. Așa s-a făcut cunoscut numele lui Ilarion în tot ținutul Palestinei, iar mulți au venit să-i urmeze pilda. El însă fugea de slavă și se ascundea adesea în locuri mai retrase, căutând singurătatea și pacea sufletului.

De-a lungul vieții sale, Cuviosul Ilarion a întemeiat mai multe așezăminte monahale, povățuindu-i pe ucenici la viață curată, la smerenie și la ascultare. A fost un dascăl al rugăciunii și al postului, un chip al blândeții și al iubirii de oameni. El însuși nu avea nimic, dar tot ce primea împărțea celor săraci și celor în nevoie.

Pe când ajunsese la bătrânețe, au venit asupra Palestinei prigoniri și tulburări. Ilarion, ca să scape de cinstirile omenești, s-a retras mai întâi în Egipt, apoi în Sicilia și în Cipru, unde și-a petrecut ultimii ani. Peste tot unde mergea, vindeca bolnavi, izgonea duhurile necurate și întărea credința în Hristos.

În cele din urmă, simțind apropierea morții, s-a rugat zicând:

„Ieși, suflete al meu, ieși fără teamă! De ce te temi? De șaptezeci de ani te-ai slujit lui Hristos, și tu te temi acum de moarte?”

Și astfel, cu pace, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Ucenicul său cel mai apropiat, Zenon, i-a luat trupul și, ascuns de ochii lumii, l-a adus înapoi în Palestina, unde l-a îngropat în taină, aproape de locul în care trăise mai înainte.

De atunci, mormântul său a devenit izvor de tămăduiri și binecuvântare, iar numele lui Ilarion a rămas pentru totdeauna în Biserică drept pildă de smerenie, curăție și biruință asupra ispitelor.

Astfel s-a săvârșit Cuviosul Ilarion cel Mare, primul monah din Palestina și unul dintre cei mai luminați pustnici ai Răsăritului, care a arătat prin viața sa că omul poate birui lumea și pe sine însuși atunci când trăiește întru Hristos.