Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli

Viaţa şi pătimirea Sfântului Apostol Filip

(14 noiembrie)

Lângă Marea Galileii se afla cetatea Betsaida, așezată aproape de Horazin și Capernaum. Numele acestei cetăți, în limba evreiască, înseamnă „Casa Vânătorilor”, deoarece locuitorii ei se îndeletniceau cu pescuitul. Acolo s-au născut trei dintre Apostolii Domnului: Petru, Andrei și Filip. Petru și Andrei, frați după trup, erau pescari de meserie, iar până la chemarea lor la apostolat se ocupau cu prinderea peștilor. Filip, însă, încă din copilărie fusese dat de părinții săi la învățătură și se făcuse iscusit în citirea și tâlcuirea Scripturilor. Cunoscând bine prorociile care vesteau venirea lui Mesia, el se aprindea cu dorință și dragoste pentru Cel ce avea să vină, rugându-se adesea să-L poată vedea, fără să știe că Acela se pogorâse deja pe pământ.

Pe când ardea astfel în sufletul său de iubire pentru Dumnezeu, Iisus, umblând prin Galileea, l-a întâlnit și, precum scrie Evanghelistul Ioan, i-a zis: „Vino după Mine!”. Filip, auzind chemarea, a înțeles nu numai cu urechile trupești, ci și cu cele ale inimii că Acesta este adevăratul Mesia, Cel făgăduit prin proroci, și îndată L-a urmat. Din acel moment, a privit cu luare aminte la viața și la faptele Domnului, deprinzând de la El sărăcia cea sfântă și înțelepciunea dumnezeiască, prin care mai târziu avea să lumineze popoarele necredincioase.

Bucurându-se pentru comoara dumnezeiască pe care o găsise, Filip nu a voit s-o păstreze doar pentru sine, ci a dorit să o împărtășească și altora. De aceea, l-a aflat pe prietenul său Natanail și i-a spus cu mare veselie: „Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret, despre Care au scris Moise și prorocii”. Iar Natanail, mirându-se că Mesia ar putea veni dintr-o cetate neînsemnată ca Nazaretul, a răspuns: „Din Nazaret poate fi ceva bun?”. Filip i-a zis atunci: „Vino și vezi!”, știind că, dacă prietenul său Îl va vedea și Îl va auzi pe Domnul, se va încredința de adevărul dumnezeirii Lui. Și așa s-a și întâmplat: Natanail L-a întâlnit pe Hristos, iar Iisus, cunoscându-i inima și gândurile, a zis despre el: „Iată un israelitean întru care nu este vicleșug”.

Uimit, Natanail L-a întrebat: „De unde mă cunoști?”, iar Domnul i-a răspuns: „Mai înainte de a te chema Filip, când erai sub smochin, te-am văzut”. În acea clipă, Natanail și-a amintit că, atunci când se afla sub smochin, se rugase cu lacrimi fierbinți ca Dumnezeu să trimită pe Mesia. Știind că nimeni nu fusese acolo să-l vadă și că doar Dumnezeu putea cunoaște gândurile sale, el a mărturisit îndată: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”.

Mai târziu, Domnul, pentru a-l întări pe Filip în credință, l-a întrebat, ispitindu-l cu blândețe, cum vor putea hrăni mulțimea de cinci mii de oameni venită să-L asculte: „Cu ce vom cumpăra pâine, ca să mănânce toți aceștia?”. Filip, gândind omenește, a răspuns: „Nu ajung pâinile de două sute de dinari, ca să primească fiecare câte puțin”. Dar Domnul, prin minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, a arătat atotputernicia Sa, iar Filip, rușinându-se de împuținarea credinței sale, s-a întărit și mai mult în nădejdea cea adevărată.

Între cei doisprezece apostoli aleși, Filip a fost cinstit de Domnul ca un vrednic slujitor și prieten al Său. Când, la sărbătoarea din Ierusalim, niște elini au dorit să-L vadă pe Iisus, neîndrăznind să se apropie, s-au rugat lui Filip să mijlocească pentru ei. Apostolul, împreună cu Andrei, a spus Domnului cererea lor, iar Iisus a rostit atunci cuvintele profetice despre moartea și slava Sa: „Grăuntele de grâu, dacă nu moare, rămâne singur; iar dacă moare, aduce mult rod”, arătând că prin moartea Sa vor crede în El nu doar evreii, ci și neamurile.

După Cina cea de Taină, Filip a îndrăznit să întrebe: „Doamne, arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns”. Această întrebare, născută din dorința de a înțelege taina dumnezeirii, a prilejuit Domnului să descopere marele adevăr al deoființei Sale cu Tatăl, zicând: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Oare nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine?”. Prin aceste cuvinte, Filip și, împreună cu el, toată Biserica, au primit învățătura cea dreaptă despre dumnezeirea Fiului, iar ereticii de mai târziu, precum Arie, au fost rușinați.

După Învierea și Înălțarea Domnului și după pogorârea Sfântului Duh, Filip a primit sorțul de a propovădui în ținuturile Asiei. Mai întâi a predicat în Galileea, unde, văzând o femeie care-și plângea fiul mort, s-a rugat lui Hristos și, atingându-l pe copil, i-a poruncit în numele Domnului să se ridice. Minunea s-a făcut îndată, copilul a înviat, iar mama, plină de bucurie, a crezut și s-a botezat.

Apoi Filip a străbătut Elada, săvârșind minuni multe, vindecând bolnavi și înviind morți. Faima lui a ajuns până la Ierusalim, unde arhiereii, auzind că un om cu numele Filip propovăduiește în Grecia pe Iisus și face minuni, au trimis un arhiereu cu cărturari ca să-l cerceteze. Acolo, Filip a fost adus înaintea soborului și acuzat că vestește o învățătură potrivnică legii lui Moise. Apostolul a răspuns cu tărie, mustrându-i pentru împietrirea inimii lor și amintindu-le de minunea Învierii, arătată chiar prin pecețile mormântului.

Atunci, arhiereul, mâniindu-se, a fost pedepsit de Dumnezeu: s-a făcut negru ca un cărbune și a orbit. Cei de față, crezând că e vorba de vrăjitorie, s-au ridicat asupra apostolului, dar și ei au fost loviți cu aceeași orbire. Filip, milostivindu-se, s-a rugat pentru ei și Dumnezeu i-a tămăduit, iar mulți dintre cei ce văzuseră minunea au crezut în Hristos. Numai arhiereul, rămânând împietrit, a hulit pe Domnul și a fost înghițit de viu de pământ.

După aceea, Filip a botezat mulțime de oameni, a hirotonit episcop pe un bărbat cinstit, numit Narcis, și a plecat spre alte ținuturi, trecând prin Arabia și prin Candachia, unde Dumnezeu i-a întărit puterea printr-o vedenie cerească. Apoi, mergând spre Azot, a fost izbăvit dintr-o furtună pe mare prin arătarea luminoasă a Sfintei Cruci. Ajuns acolo, a fost primit de un om numit Nicoclid, al cărui fiică, Haritina, avea o boală la ochi. Apostolul i-a poruncit să se roage și să-și atingă ochiul cu mâna, chemând numele lui Iisus Hristos, și îndată s-a vindecat. În urma acestei minuni, toată casa lui Nicoclid a primit credința și s-a botezat.

De acolo, Filip a mers în Ierapoli, cetate a Siriei, unde a întâmpinat împotrivire din partea poporului păgân. Un bărbat dreptcredincios, numit Ir, l-a adăpostit în casa sa, iar apostolul l-a adus la credință și l-a botezat, împreună cu toată casa lui. Dar locuitorii cetății, mâniindu-se, i-au prins pe Filip, pe Vartolomeu și pe sora lui Filip, Sfânta Mariam, bătându-i și aruncându-i în temniță.

A doua zi, adunându-se popii idolești, au cerut moartea lor, zicând că au pustiit altarele zeilor și au ucis vipera pe care o cinsteau ca pe un dumnezeu. Atunci, antipatul cetății a poruncit să-i răstignească. Filip a fost spânzurat cu capul în jos deasupra porților templului, iar Vartolomeu lângă perete. Îndată s-a făcut cutremur mare și pământul a înghițit pe antipatul și pe preoții păgâni, iar poporul, înfricoșat, a strigat către sfinți să-i cruțe.

Vartolomeu a fost dezlegat, dar Filip, rămas atârnat, s-a rugat pentru prigonitorii săi, cerând iertare pentru ei și luminare sufletească. În ceasul acela și-a dat duhul în mâinile Domnului. Trupul lui a fost coborât cu cinste, iar sora lui, Sfânta Mariam, l-a îmbrățișat cu dragoste, mulțumind lui Dumnezeu că fratele ei a săvârșit lupta cea bună. Sfântul Vartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut și l-a hirotonit episcop pe Stahie, apoi a îngropat trupul apostolului cu mare evlavie.

În locul unde a curs sângele Sfântului Filip a răsărit după trei zile o viță de vie, semn al bucuriei și al vieții veșnice pe care apostolul o dobândise în împărăția cerurilor. După aceea, Vartolomeu și Sfânta Mariam au mai zăbovit puțin în Ierapoli, întărind credința celor noi botezați, apoi s-au despărțit: Vartolomeu s-a dus în Armenia Mare, unde a fost și el răstignit, iar Mariam a mers în Licaonia, unde a întors mulți la credință și a adormit cu pace.

Pentru toate aceste lucruri și pentru nevoințele apostolilor lui Hristos, se cuvine slavă lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.