Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina
(9 noiembrie)

Acest mare ierarh și făcător de minuni al timpurilor noastre, unul dintre cei mai recent canonizați sfinți ai Bisericii Greciei, a văzut lumina zilei în anul 1846, în cetatea Selivria din Tracia. Provenea dintr-o familie modestă material, dar profund întemeiată în credință și evlavie. La botez a primit numele Anastasie. Încă din pruncie, părinții săi au lucrat cu grijă la formarea sa creștină, sădindu-i în inimă dragostea pentru rugăciune, cuvântul lui Dumnezeu și fapta cea bună. După școala primară din satul natal, tânărul Anastasie a fost trimis la Constantinopol, unde a urmat studii teologice riguroase și s-a adâncit în citirea Sfinților Părinți, aprinzându-și sufletul de dorul după Hristos și deprinzând, prin rugăciune și cugetare, taina lucrării lăuntrice a harului.

Ajuns la vârsta maturității, către douăzeci de ani, s-a îndreptat spre insula Hios, purtat de voia lui Dumnezeu, unde a predat religia copiilor și s-a arătat un dascăl blând, iubitor și dăruit lucrării sufletești. Curând însă chemarea spre viața monahală a devenit tot mai puternică, iar în anul 1876 a intrat în vestita Mănăstire „Noua Mănăstire” din Hios, primind tunderea în monahism sub numele de Lazăr. Mai târziu, trecând prin rânduiala marelui chip îngeresc, s-a numit Nectarie, nume pe care l-a purtat cu vrednicie până la sfârșit.

După ce și-a desăvârșit studiile teologice la Atena, în anul 1885, a fost chemat la Alexandria de patriarhul Sofronie, sub ascultarea căruia a trăit ca ucenic și slujitor. Acolo a fost hirotonit preot, iar apoi ridicat în treapta de mitropolit al Pentapolei, veche eparhie a Bisericii Alexandriei. În Egipt a slujit ani la rând ca predicator și secretar patriarhal, luminând sufletele credincioșilor prin cuvânt, prin pilda vieții sale și prin neobosită slujire. Era plin de blândețe și răbdare, de smerenie și dragoste, fiind căutat de credincioși și iubit de toți pentru bunătatea și înțelepciunea sa.

Dar vrăjmașul mântuirii omului, neputând să-l doboare prin mândrie, i-a ridicat împotrivă invidia unor clerici și slujitori ai patriarhiei, care, întunecați de gelozie, au început să-l defăimeze, răspândind minciuni despre el, ca și cum ar râvni scaunul patriarhal. Astfel, Sfântul Nectarie a fost îndepărtat din treapta arhierească, răbdând toate aceste încercări cu smerenie, fără a osândi pe nimeni. A primit această nedreptate ca pe o încununare a suferinței pentru Hristos, împlinind cuvântul Domnului: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni... pentru Mine”.

În anul 1891 s-a întors la Atena sărac și necinstit în ochii oamenilor, dar bogat în credință și nădejde. A slujit acolo ca predicator și profesor, apoi director al unei școli teologice, formând duhovnicește mulți tineri care aveau să fie, la rândul lor, lumini în lume. Prin rugăciune și cuvânt, prin îndrumare și jertfă, a aprins în sufletele lor dragostea pentru Hristos și pentru Biserică.

În adâncul inimii, Sfântul Nectarie era un isihast și un nevoitor al rugăciunii inimii, lucrând necontenit rugăciunea lui Iisus și dobândind pace lăuntrică, bucurie și răbdare în toate. Harul Sfântului Duh lucra vădit în el, iar cei ce se apropiau de el se simțeau mângâiați, întăriți și luminați.

Cu dor de liniște și de rugăciune neîntreruptă, a ridicat între anii 1904-1907, în insula Eghina, o mănăstire de maici, întemeind acolo o obște după rânduiala și duhul Sfinților Părinți. Retras în această sfântă vatră, a trăit ani îndelungați în smerenie și tăcere, în priveghere și rugăciune, povățuind cu blândețe obștea și primind nenumărați oameni care alergau la el pentru mângâiere și vindecare sufletească.

Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni și darul vindecării, iar după Primul Război Mondial mulțime de bolnavi și sărmani veneau la el, aflând în mănăstire hrană și ajutor. Sfântul Nectarie a poruncit maicilor să împartă tot ce aveau celor lipsiți, fără a-și face griji pentru ziua de mâine, căci purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu lipsea niciodată. Prin rugăciunea sa s-au făcut multe minuni, între care și potolirea unei secete care amenința insula Eghina, atunci când rugile sfântului au adus ploaie din belșug.

În tăcere, smerenie și osteneală, slujind tuturor, scriind lucrări teologice și apărând credința curată a Bisericii de influențele străine, Sfântul Nectarie a îndurat până la sfârșit ispite, defăimări și clevetiri, dar nu s-a tulburat niciodată, primind toate cu dragoste și răbdare.

Simțindu-și aproape sfârșitul, în timpul unui pelerinaj în insulă cu icoana Maicii Domnului, a vestit ucenicilor că Domnul îl cheamă curând la odihna cea veșnică. După o perioadă de suferință răbdătoare într-un spital din Atena, și-a încredințat sufletul Domnului la 8 noiembrie 1920, plecând în pace către Hristos, pe Care L-a iubit mai presus de toate.

După îngroparea sa, mormântul sfântului a devenit izvor de minuni, iar după douăzeci de ani trupul său a fost aflat întreg, izvorând bună-mireasmă. În anul 1953, moaștele lui au fost așezate în biserica mănăstirii din Eghina, iar în 1961 Sfântul Sinod al Greciei l-a înscris în rândul sfinților cu zi de prăznuire la 9 noiembrie. Astăzi, Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Greciei și ai lumii ortodoxe, mormântul și moaștele sale fiind cercetate zilnic de mulțimi de pelerini, care primesc mângâiere, vindecare și binecuvântare prin mijlocirea sa.

Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.