Sfântul Mare Mucenic Mercurie

Sfântul Mare Mucenic Mercurie
(25 noiembrie) 

În vremea împăraților păgâni Deciu și Valerian, conducătorii Romei s-au adunat împreună cu toți dregătorii și boierii lor pentru a găsi mijloace prin care să sporească închinarea la zeii păgâni și să nimicească pe deplin credința creștină ce continua să se extindă în tot imperiul. Cu toții, având aceeași gândire, s-au învoit cu ușurință la acest plan nelegiuit, iar în urma sfatului lor au emis o poruncă împărătească, răspândită mai întâi în Roma și apoi în toate provinciile, care suna astfel:

„Noi, împărații Romei, Deciu și Valerian, biruitori neobosiți și neînvins, împreună cu toți boierii imperiului, vestim poporului că, văzând binefacerile și darurile zeilor noștri, căci prin ei am dobândit biruințe asupra vrăjmașilor, roade îmbelșugate și vreme bine rânduită, i-am cunoscut ca fiind mari ocrotitori și binefăcători ai imperiului. Din această pricină, hotărâm ca toată suflarea – liberi sau sclavi, militari sau civili – să aducă jertfe zeilor, închinându-li-se cu smerenie. Cel ce va cuteza să nesocotească această poruncă, întărită cu învoirea întregului sfat, să fie aruncat în temniță și apoi supus la felurite chinuri până la moarte. Celui care se va pocăi și va cădea în genunchi înaintea zeilor i se vor da de la noi mari cinste și privilegii. Iar dacă cineva, mai ales dintre cei care se țin de credința creștină, va stărui în împotrivire, atunci, după multe munci, să fie omorât cu sabia, aruncat în mare sau lăsat pradă păsărilor și câinilor. Cei ce vor asculta porunca noastră se vor învrednici de mari daruri și binecuvântări. Sănătate și noroc tuturor!”.

Această hotărâre a adus tulburare în întreaga Romă, căci decretul păgânesc era vestit peste tot, iar solii îl răspândeau în toate orașele și satele imperiului. În aceeași perioadă, barbarii au pornit război împotriva Romei, iar împărații pregăteau oștirile pentru a merge împotriva lor. Din toate provinciile s-a poruncit adunarea trupelor în capitală. Între acestea se afla și o unitate militară numită Martenses, venită din Armenia cea Mare, sub conducerea voievodului Saturnin. Din această trupă făcea parte și tânărul ostaș Mercurie.

Deciu, împăratul, a plecat personal la război, în timp ce Valerian rămăsese la Roma. Luptele au fost lungi și grele, iar în toiul acestora, Mercurie a avut o vedenie minunată: un înger al Domnului, înfățișat ca un om impunător îmbrăcat în haine albe, i s-a arătat ținând în mână o sabie. Acesta i-a spus: „Nu te teme, Mercurie, pentru că sunt trimis să te întăresc și să te fac biruitor. Primește această sabie, înaintează împotriva barbarilor și, după ce vei învinge, nu uita niciodată pe Domnul Dumnezeul tău!”. Uimit, Mercurie a primit sabia, crezând că omul era un dregător roman, și s-a aruncat cu mare curaj în luptă. A tăiat mulțimi de barbari, despicându-i ca pe iarba câmpului, iar pătrunzând până la regele barbarilor, l-a ucis. Biruința romanilor a fost completă, iar mâna lui Mercurie se lipise de mânerul săbiei de cât sânge vărsase.

Deciu, văzând vitejia neobișnuită a lui Mercurie, l-a cinstit cu daruri și l-a ridicat la rangul de voievod peste toate oștile. Întors în capitală, împăratul se lăuda că zeii i-au dăruit victoria, împărțea aur ostașilor și îi lăsa să prăznuiască. Mercurie însă păstra în suflet cuvintele îngerului.

Într-o noapte, în timp ce dormea, îngerul Domnului i-a apărut din nou, în același chip, și atingându-l ușor în coastă l-a trezit. Mercurie, înfricoșat, a rămas mut, dar îngerul i-a spus: „Nu-ți mai aduci aminte ce ți-am poruncit? Nu uita pe Domnul Dumnezeul tău! Ție îți este rânduit să pătimești pentru El și să primești cununa biruinței alături de sfinți!”. Apoi a dispărut cu desăvârșire.

Trezindu-se, Mercurie a început să mulțumească lui Dumnezeu și să-și aducă aminte de învățăturile tatălui său, Gordian, ostaș și el în aceeași trupă, care îi spunea adesea: „Fericit este cel care se ostașește pentru Împăratul ceresc, căci va primi răsplată veșnică. Căci El a făcut toate prin cuvânt și va judeca viii și morții.” Cuprins de umilință, Mercurie plângea, socotind că se depărtase de Dumnezeu prin uitare și negrijă.

În acea vreme, împăratul îl chema necontenit la sfat, însă Mercurie, tulburat de vedenie, a trimis vorbă că este bolnav. Deciu, care îl prețuia foarte mult, a amânat sfatul. A doua zi l-a chemat din nou cu cinste și s-a sfătuit împreună cu el în treburile imperiului. La încheiere, l-a invitat să meargă împreună la templul zeiței Artemis, ca să-i aducă jertfă. Mercurie, însă, s-a retras în ascuns la locuința sa, neputând păcătui înaintea lui Dumnezeu.

Un boier invidios a alergat la împărat și l-a clevetit: „Mare împărate, cel pe care l-ai cinstit atât, nu vrea să se închine cu noi în capiștea zeiței!”. Deciu, neîncrezându-se doar în vorbele boierilor, a hotărât să cerceteze singur. L-a chemat iar pe Mercurie și i-a amintit toate cinstele primite, arătându-se mirat de „nerecunoștința” lui pentru zeii ce – după părerea împăratului – îi dăduseră victoria.

Atunci Mercurie, întărit de harul lui Dumnezeu, s-a ridicat cu mare curaj și a mărturisit: „Cinstea ta să rămână cu tine. Eu n-am biruit cu ajutorul zeilor tăi neputincioși, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu! Ia înapoi tot ce mi-ai dat, căci gol am venit în lume și gol voi pleca!”. Și dezbrăcându-se de brâul și haina de comandant, le-a aruncat la picioarele împăratului, strigând: „Auziți toți: sunt creștin!”.

Deciu, uimit de îndrăzneala lui, a poruncit să fie aruncat în temniță, socotind că prin ocări și chinuri îl va face să se răzgândească. În noaptea aceea însă, îngerul Domnului a venit din nou la el și l-a întărit: „Îndrăznește, Mercurie! Domnul te va izbăvi de toate!”.

A doua zi, adus înaintea împăratului, Mercurie a mărturisit cu aceeași tărie credința sa. Atunci Deciu, cuprins de furie, a poruncit să fie dezbrăcat, spânzurat între patru stâlpi și tăiat cu săbii și cuțite ascuțite, în timp ce sub el ardea focul. Sângele curgea din trupul său atât de mult încât stingea focul. Apoi, când a socotit că va muri, tiranul a poruncit să fie aruncat într-o casă, ca să zacă acolo până la moarte. Dar în noaptea aceea, îngerul Domnului s-a arătat din nou și l-a vindecat pe deplin.

A doua zi, când ostașii l-au adus înaintea lui Deciu, acesta s-a mirat văzându-l sănătos și a crezut că a fost vindecat prin farmece creștinești. Dar Mercurie a mărturisit deschis că Hristos l-a vindecat, Doctorul sufletelor și trupurilor. Mânios, împăratul a poruncit noi chinuri: lovituri cu bice grele, ardere cu foc, spânzurare cu capul în jos cu piatră de gât. Trupul mucenicului răspândea însă bună mireasmă, iar el răbda ca un diamant neclintit, mulțumind lui Dumnezeu.

Neputând să-l facă să se lepede, iar grăbindu-se să se întoarcă la Roma, Deciu a dat porunca finală: Mercurie să fie dus în Capadocia și acolo să-i fie tăiat capul, spre „pildă” celor ce ar îndrăzni să se împotrivească împărăției.

Slăbit, sfântul a fost dus pe un animal până în Cezareea Capadociei. Acolo i s-a arătat Hristos în slavă, chemându-l la odihna veșnică și promițându-i cununa nevoinței. Mucenicul, dorind să se unească cât mai curând cu Domnul, le-a zis ostașilor să împlinească porunca fără zăbavă și le-a dat ultima binecuvântare. Iar ostașii i-au tăiat capul în 25 noiembrie.

A doua zi, trupul său a fost găsit alb ca zăpada, răspândind mireasmă de mir și tămâie, ceea ce a adus la credință pe mulți. Sfintele lui moaște au fost așezate cu cinste într-un loc vestit pentru multe tămăduiri.

Mai târziu, Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fost rânduit de însăși Maica Domnului la o lucrare minunată. În vremea Sfântului Vasile cel Mare, când împăratul Iulian Paravatul, necredincios și prigonitor, se întorcea de la războiul cu perșii cu gânduri de prigonire împotriva creștinilor, Sfântul Vasile s-a rugat înaintea icoanei Maicii Domnului, lângă care se afla icoana Sfântului Mercurie cu sulița în mână. În timpul rugăciunii, icoana Sfântului Mercurie s-a făcut nevăzută, iar mai târziu s-a întors având vârful suliței plin de sânge.

În același moment, departe pe câmpul de luptă, împăratul Iulian fusese lovit de o suliță aruncată de un ostaș necunoscut, care imediat dispăruse. Murind, Iulian a aruncat sângele spre cer, strigând: „Ai biruit, Galileene!”. Minunea s-a adeverit: Maica Domnului, la rugăciunea Sfântului Vasile, îl trimisese pe Sfântul Mercurie să-l pedepsească pe împotrivitorul lui Dumnezeu.

Așa s-a arătat puterea și slujirea cerească a Sfântului Mare Mucenic Mercurie, ostaș neînfricat al Împăratului Hristos, care și astăzi ocrotește pe cei ce i se roagă cu credință, biruind vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Prin rugăciunile lui, să fim și noi păziți și întăriți, slăvind pe Dumnezeu și pe Preasfânta Lui Maică în vecii vecilor. Amin.