Sfântul Mare Mucenic Mina

Pătimirea Sfântului Marelui Mucenic Mina

(11 noiembrie)

Sfântul Mucenic Mina, originar din pământul Egiptului, era creștin cu credința și ostaș cu slujba, slujind în rândurile armatei romane sub conducerea tribunului Fermilian, în provincia Cotuanului. În acea vreme domneau împărații Dioclețian și Maximian, cunoscuți pentru prigoana cruntă ridicată împotriva creștinilor. Ei trimiseseră porunci în întreg imperiul ca toți cei ce mărturiseau pe Hristos să fie siliți să aducă jertfe idolilor, iar cei ce refuzau, fără milă să fie chinuiți și omorâți. Astfel, pretutindeni credincioșii erau forțați să se plece înaintea zeilor păgâni, iar mulți sufereau martiriul.

Sfântul Mina, cu inima aprinsă de dragoste pentru Dumnezeu, nu a putut rabda să vadă că numele Domnului era batjocorit, iar idolii fără viață erau cinstiți ca zei. Dorind mai degrabă liniștea pustiei decât tovărășia celor ce se depărtaseră de adevăr, a părăsit slujba ostășească și, lepădând haina militară, s-a retras în munți și pustietăți. Acolo, singur cu Dumnezeu și cu fiarele câmpului, viețuia în rugăciune neîncetată și post aspru, curățindu-și sufletul și întărindu-și duhul, slujind zi și noapte Făcătorului tuturor.

Trecând mult timp astfel, s-a făcut în cetatea Cotuanului un mare praznic idolesc, la care s-a adunat o mulțime nenumărată de păgâni. Se săvârșeau jocuri, lupte, întreceri de cai și alte priveliști în cinstea zeilor lor. Vazând mai înainte duhovnicește această adunare, Sfântul Mina s-a aprins de râvnă pentru Dumnezeu. A părăsit pustia și, venind în mijlocul cetății, s-a urcat într-un loc înalt de unde putea fi văzut de toți. Acolo a ridicat glas mare, strigând cuvintele Scripturii: „Venit-am către cei ce nu Mă căutau pe Mine; arătat-am-Mă celor ce nu întrebau de Mine”.

Aceste cuvinte au atras privirea tuturor, care, uimiți de îndrăzneala lui, au tăcut și au rămas înmărmuriți. Între cei prezenți se afla și ighemonul cetății, Piros. Acesta a poruncit îndată să fie prins cel ce îndrăznise astfel a tulbura praznicul. Aducându-l înaintea sa, l-a întrebat cine este. Sfântul a mărturisit cu glas limpede: „Eu sunt rob al lui Iisus Hristos, Împăratul cerului și al pământului”. A fost recunoscut de unul dintre ostași, care a spus că acesta fusese în oaste sub Fermilian. Atunci ighemonul a întrebat dacă este adevărat că fusese ostaș. Sfântul a mărturisit, adăugând că, văzând rătăcirea poporului și închinarea la idoli, a părăsit slujba pentru a nu se face părtaș păcatului. A spus că a trăit în pustie, îndepărtându-se de cei necredincioși, și că acum s-a întors pentru a mustra orbirea lor și a mărturisi pe adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului.

Ighemonul, neputând să-l convingă să se lepede de Hristos, l-a trimis în temniță până a doua zi. Apoi, stând la judecată, i-a făgăduit daruri și cinste dacă va jertfi idolilor și l-a amenințat cu chinuri cumplite dacă va rămâne neclintit. Sfântul însă nu s-a clătinat. Atunci a fost dezbrăcat, întins la pământ și bătut cu vine de bou, încât sângele lui curgea în șuvoaie. Un oarecare Pigasie l-a sfătuit să se plece idolilor pentru o vreme, măcar cu gura, ca să scape de chinuri. Dar sfântul a răspuns cu hotărâre că el aduce jertfă numai lui Dumnezeu și că muncile îi sunt ușurare prin puterea Lui.

Văzând că sfântul rabdă, ighemonul a poruncit să fie spânzurat și zgâriat cu unghii de fier. L-a batjocorit întrebându-l dacă simte durerea, iar Mina a mărturisit că oștiri cerești îl întăresc și îl păzesc. Apoi l-a ars cu făclii aprinse, dar sfântul nu s-a temut, amintind cuvintele Domnului: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul…”.

Ighemonul, rușinat că nu-l poate înfrânge, i-a poruncit să aleagă: viața prin lepădarea de Hristos sau moartea pentru credință. Sfântul a strigat: „Al lui Hristos am fost, sunt și voi fi!”. Atunci a fost tras peste cârlige și cuie ascuțite și bătut cu vergi de plumb. Văzând răbdarea lui neînfrântă, un ostaș a zis că e mai bine să fie ucis deîndată, căci creștinii socot moartea dulce. Ighemonul a dat sentința: să fie tăiat cu sabia, iar trupul ars.

Au dus deci pe Sfântul Mina afară din cetate și i-au tăiat capul. Trupul i-a fost aruncat în foc, dar credincioșii, venind după ce jarul s-a stins, au cules cu evlavie rămășițele, le-au înfășurat cu pânză curată și le-au uns cu miresme. După un timp le-au dus în patria sa și au așezat moaștele la loc de cinste. Acolo, mai târziu, a fost ridicată o biserică în numele lui, iar Dumnezeu a făcut nenumărate minuni prin rugăciunile Sfântului Mucenic Mina, spre slava Lui și spre întărirea credincioșilor. Amin!