Sfântul Mucenic Platon

Pătimirea Sfântului Mucenic Platon
(18 noiembrie) 

Sfântul Mucenic Platon s-a născut în părțile Galatiei, în cetatea Ancira, fiind frate cu Sfântul Mucenic Antioh. Provenea dintr-o familie de creștini credincioși, iar din fragedă copilărie a fost crescut în duhul evlaviei și al învățăturii celei drepte. Deși încă tânăr cu anii, era matur în înțelepciune și desăvârșit în faptele cele bune. Curăția vieții sale și înțelepciunea cea peste vârsta lui îl făceau să fie privit de toți ca un om al lui Dumnezeu.

Încă din tinerețe a început să propovăduiască cu îndrăzneală numele Domnului nostru Iisus Hristos, chemându-i pe oameni să cunoască adevărul și să se lepede de înșelăciunea idolilor, întorcându-se la Dumnezeul Cel viu. Pentru această credință a fost prins de păgâni și dus înaintea ighemonului Agripin, un dregător vestit pentru cruzimea sa, care se afla pe atunci în capiștea (templul) zeului Die, unde obișnuia să judece pe cei acuzați de credință în Hristos.

Privindu-l pe tânărul Platon, ighemonul i-a zis batjocoritor:

— Toată lumea se bucură de zeii săi, iar tu, rătăcitule, pentru ce te lepezi de ei?

Sfântul i-a răspuns cu blândețe, dar cu fermitate:

— Nu eu sunt cel rătăcit, ci voi, care ați părăsit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, și v-ați plecat înaintea pietrelor și a lemnului putred, a lucrurilor făcute de mâini omenești.

Agripin, mândru și disprețuitor, i-a spus:

— Tinerețea te face îndrăzneț și fără rânduială. Spune-mi, totuși, numele tău și din ce cetate ești.

Sfântul a răspuns:

— Sunt creștin!

— Nu te întreb de credință, ci de numele dat ție de părinți, căci împăratul a poruncit ca nimeni să nu îndrăznească a se numi creștin, a zis ighemonul.

— Părinții mei m-au numit Platon, dar eu sunt rob al lui Hristos încă din pântecele maicii mele, a zis mucenicul. Sunt cetățean al acestei cetăți, iar acum stau la judecată pentru credința cea dreaptă. Aștept cu bucurie moartea cea nevinovată pe care o primesc pentru Domnul meu; deci fă ceea ce voiești.

Auzind acestea, Agripin i-a zis:

— Nu se cuvine ție, Platone, să te închini Celui răstignit. Poruncile împărătești spun că cei ce-L mărturisesc pe El trebuie să fie omorâți, iar cei ce se leapădă, vor fi cinstiți și îmbogățiți. Supune-te legilor și vei scăpa de moarte!

Dar Sfântul Platon a răspuns:

— Eu mă supun Împăratului meu ceresc, Căruia Îi slujesc cu dragoste. Aleg de bunăvoie moartea aceasta vremelnică, pentru ca să moștenesc împărăția cea veșnică.

Ighemonul i-a zis:

— Gândește-te bine, Platone, ce-ți este mai de folos: să trăiești sau să mori?

Sfântul a răspuns:

— Domnul meu are grijă de ceea ce este spre folosul meu.

Furios, Agripin a adăugat:

— Nu știi tu că poruncile împărătești sunt neschimbate? Ele cer ca ori să aduci jertfă zeilor, ori să mori. Cum îndrăznești tu să le calci și să răzvrătești poporul?

Platon a răspuns cu glas puternic:

— Eu știu poruncile Dumnezeului meu, și mă supun lor. Sfânta Sa lege poruncește să lepădăm jertfele idolilor și să slujim numai Dumnezeului Celui viu. De aceea nu mă tem de chinuri. Fă ce voiești, căci a chinui creștini este lucrul vostru de obicei.

Agripin, aprins de mânie, a poruncit să fie dezbrăcat sfântul și să-l întindă la pământ. Doisprezece ostași au fost puși să-l bată cu cruzime peste tot trupul. Au obosit ostașii, dar sfântul nu a încetat să mărturisească numele lui Hristos, răbdând fără cârtire.

După bătaie, ighemonul a încercat iarăși să-l înduplece:

— Platone, te sfătuiesc prietenește: leapădă-te de moarte și alege viața.

Sfântul a răspuns:

— Bine zici, Agripine, că mă îndemni să fug de moarte spre viață, dar eu fug de moartea cea veșnică și caut viața cea fără de moarte.

Agripin a întrebat:

— Câte morți sunt, după mintea ta?

— Două: una vremelnică, trupească, și alta veșnică, sufletească. Așa cum sunt și două vieți: una trecătoare și alta fără de sfârșit.

— Lasă basmele tale! Închină-te zeilor, ca să te izbăvească de chinuri!

— Nici focul, nici rănile, nici fiarele, nici tăierea mădularelor nu mă vor despărți de Dumnezeul meu, a răspuns mucenicul. Nu iubesc viața aceasta vremelnică, ci pe Hristos, Care pentru mine a murit și a înviat.

Atunci Agripin a poruncit să fie aruncat în temniță. Pe drum, poporul — mulțime de creștini — îl urmărea cu evlavie. Ajungând la poarta temniței, sfântul s-a întors spre ei și a grăit cu glas puternic:

— Bărbați iubitori de adevăr, să știți că nu pentru vreo vină lumească sufăr acestea, ci pentru Dumnezeul Cel ce a făcut cerul și pământul. Nu vă tulburați pentru necazuri, căci „multe sunt necazurile drepților, dar din toate acestea Domnul îi va izbăvi pe ei”. Alergați și voi către limanul cel liniștit al lui Hristos, către Piatra de temelie a credinței, de care spune Apostolul: „Iar Piatra era Hristos”. Nu slăbiți în suferințe, căci pătimirile vremii de acum nu se pot compara cu slava ce ne așteaptă.

Apoi a intrat în temniță și, îngenunchind, s-a rugat:

— Doamne Iisuse Hristoase, Ziditorul și Purtătorul de grijă al tuturor, dă-mi puterea să rabd până la sfârșit pentru numele Tău și trimite-mi pe îngerul Tău, ca să mă izbăvească de cel viclean, ca toți să cunoască faptul că nu sunt dumnezei idolii făcuți de mâini omenești, ci numai Tu ești Dumnezeu adevărat, milostiv și preaslăvit în veci. Amin.

După șapte zile, Agripin a poruncit din nou să fie adus Platon în capiștea lui Die și, punând înaintea lui tot felul de unelte de tortură — căldări, roți, țepi și unghii de fier — a încercat din nou să-l înfricoșeze:

— Tinere Platon, cruță-ți viața! Am o nepoată frumoasă pe care ți-o voi da de soție și te voi face ginerele meu. Primește doar să jertfești zeilor!

Sfântul a zâmbit și i-a răspuns:

— O, fiu al diavolului și sluga satanei! Dacă aș fi dorit plăcerile acestei lumi, n-aș fi avut alte femei mai vrednice decât fiica fratelui tău? Cum aș putea să mă însoțesc cu o muritoare, când m-am logodit cu Hristos, Mirele cel ceresc?

Întristat și furios, ighemonul a poruncit să fie pus gol pe un pat de fier înroșit, turnându-se peste el smoală, ceară și untdelemn. Sub loviturile toiagelor, trupul sfântului ardea, dar el nu se clătina, ci se ruga în tăcere.

După trei ceasuri de chin, când focul a fost stins, trupul mucenicului a fost găsit nevătămat, curat și răspândind o mireasmă de bun miros. Mulți dintre cei de față au mărturisit atunci:

— Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor!

Agripin, orbit de mândrie, a mai încercat o dată:

— Măcar leapădă-te de Hristosul tău și te voi elibera!

— Să mă lepăd de Mântuitorul meu? a zis sfântul. Nu, căci n-aș vrea să fiu ca tine, pierzătorule de suflete.

Atunci chinuitorul, cu mâinile lui, a aprins bucăți de fier și le-a pus sub subțiorile și pe pieptul mucenicului. Dar Platon, plin de răbdare, s-a rugat:

— Spatele mi l-am dat spre lovituri, și fața mea n-am întors-o de la scuipări. Nu mă părăsi, Doamne, ca să nu zică păgânii: „Unde este Dumnezeul lui?”

Când a sfârșit rugăciunea, pământul s-a cutremurat și templul s-a clătinat, dar inima lui Agripin a rămas împietrită. În cruzimea lui, a poruncit să fie jupuit trupul sfântului. Platon, în durerile lui, a smuls o curea din pielea sa și a aruncat-o spre ighemon, zicând:

— Fiare omenești, nu vedeți că Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său? De ce vă bucurați de suferința trupului meu?

A fost apoi spânzurat și bătut cu toiege până când carnea i s-a desprins de pe oase. Cu toate acestea, nu a încetat să vorbească, blestemând idolii și pe cei ce li se închinau.

Agripin, dorind să-l batjocorească, i-a zis:

— Dacă n-ai fi fost așa de împietrit, ai fi fost ca Platon filosoful, marele înțelept al grecilor!

Sfântul a răspuns:

— Avem același nume, dar nu și același suflet. Eu urmez înțelepciunea lui Hristos, iar el a urmat filosofia deșartă a lumii. Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, căci scris este: „Voi pierde înțelepciunea înțelepților și înțelegerea înțelegătorilor o voi lepăda.”

Văzând ighemonul că nu-l poate birui, l-a aruncat din nou în temniță și a poruncit să i se dea zilnic puțină pâine și apă. Dar Platon nu a primit nimic timp de optsprezece zile, hrănindu-se, după cum spunea el, cu cuvântul lui Dumnezeu.

— Voi vă hrăniți cu pâine, iar eu cu rugăciune; pe voi vă veselește vinul, iar pe mine Hristos, viața cea adevărată, le spunea celor ce-l îndemnau să mănânce.

În cele din urmă, Agripin, văzând că nu-l poate întoarce de la credință, a dat hotărârea de moarte.

Dus afară din cetate, Platon s-a rugat:

— Mulțumescu-Ți, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să săvârșesc până la capăt nevoința pentru numele Tău. Primește sufletul meu în pace!

Apoi, plecându-și capul, a zis călăului:

— Fă ceea ce ți s-a poruncit, prietene.

Și astfel, Sfântul Mucenic Platon a fost tăiat pentru Hristos, primind cununa biruinței și intrând în bucuria cea veșnică a Domnului său, cu Care viețuiește și împărățește în vecii vecilor. Amin.