Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi
(14 octombrie)

În fiecare an, la 14 octombrie, întreaga Biserică Ortodoxă sărbătorește pe Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, o mare bineplăcută a lui Dumnezeu, cinstită cu deosebire în Moldova, deoarece de peste trei secole și jumătate moaștele ei se află la Iași. Credincioșii vin la racla ei cu credință și nădejde, primind prin rugăciune alinare, binecuvântare și vindecare atât sufletească, cât și trupească. În tradiția populară, există două sfinte cu numele Parascheva: Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie și numită „Sfânta Vineri”, și Cuvioasa Parascheva, cunoscută în Moldova drept „Vinerea Mare”. Viața și minunile Cuvioasei arată că sfințenia înalță pe om din neamul său și îl face lumină de iubire, unindu-l cu ceilalți prin credința comună. Mărturie a evlaviei strămoșilor sunt numeroase biserici ridicate sub hramul ei nu doar în Moldova, ci și în Transilvania și Țara Românească.

Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. Prima scriere românească despre viața ei se găsește în „Cartea românească de învățătură” tipărită de Mitropolitul Varlaam la Iași în 1643. S-a născut la Epivata, pe țărmul Mării Marmara, aproape de Constantinopol, în familia unor oameni de neam ales și adânc credincioși. Părinții au crescut-o în frica de Dumnezeu, deprinzând-o cu postul, rugăciunea și milostenia. Fratele ei, devenit monah cu numele Eftimie, a ajuns episcop pentru înțelepciunea și dragostea lui față de cele sfinte.

Încă din copilărie, Parascheva s-a arătat dornică de desăvârșire. La numai zece ani, aflându-se într-o biserică, a auzit cuvintele Evangheliei: „Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Cuvintele acestea au aprins în sufletul ei dorința de a se dedica în întregime lui Hristos, încât a început să-și dăruiască hainele și bunurile săracilor, chiar dacă era mustrată de părinți. După ce și-a împărțit partea de moștenire celor lipsiți, a părăsit frumusețea lumii și s-a retras la viața pustnicească.

A poposit mai întâi la Constantinopol, unde a învățat de la călugări și călugărițe cu viață sfântă, apoi s-a retras la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. După cinci ani, a mers la Ierusalim, dorind să trăiască în locurile sfințite de Mântuitorul și Apostoli. S-a așezat într-o mănăstire din pustiul Iordanului, unde a petrecut ani în nevoință, post și rugăciune, asemenea altor mari sfinți ai pustiei. Își petrecea viața dorind să-și înfrumusețeze sufletul pentru Mirele ceresc, Iisus Hristos, iar lacrimile de pocăință nu-i părăseau ochii.

Pe la vârsta de 25 de ani, a avut o vedenie: un înger i-a spus să se întoarcă în locurile natale, pentru că acolo avea să-și sfârșească viața pământească. Ascultând această descoperire, s-a întors în Epivata, trăind în smerenie și rugăciune, fără a spune cine este. Curând, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată ca o străină.

Dumnezeu a rânduit însă să fie cunoscută. Minunea descoperirii trupului ei neputrezit și plin de bună mireasmă a avut loc atunci când credincioșii au săpat o groapă pentru un marinar mort, găsind alături trupul Sfintei. Prin vise și vedenii, oamenii au înțeles că este o persoană sfântă. Trupul ei a fost așezat cu cinste în Biserica Sfinților Apostoli din Epivata, iar de atunci au început să se petreacă nenumărate vindecări.

Faima minunilor s-a răspândit repede în toată Peninsula Balcanică. Scrieri despre viața ei și istoria moaștelor au fost alcătuite de-a lungul timpului, de la diaconul Vasilisc în secolul al XII-lea, până la mari ierarhi și teologi români și străini din veacurile următoare.

Moaștele au fost mutate de mai multe ori, din pricina războaielor și a frământărilor politice: de la Epivata la Târnovo, apoi la Belgrad, la Constantinopol, și, în cele din urmă, în Moldova. În 1641, domnitorul Vasile Lupu a primit moaștele ca dar din partea Patriarhiei ecumenice, drept recunoștință pentru sprijinul acordat. Au fost așezate la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și, după un incendiu din 1888 în care au rămas neatinse, au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, unde se află și astăzi.

În 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a generalizat cultul Cuvioasei Parascheva în întreaga țară. De atunci, în fiecare an, pe 14 octombrie, pelerini din toată România și din străinătate vin la Iași pentru a se ruga la racla ei și pentru a primi binecuvântare.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este privită ca ocrotitoarea Moldovei și a orașului Iași, iar credincioșii simt adesea ajutorul ei în necazuri și suferințe. Viața ei curată, plină de rugăciune, milostenie și jertfă, rămâne pentru toți un exemplu luminos de credință și dăruire lui Dumnezeu.

Ea este un simbol al unității ortodoxe, o mărturie a biruinței credinței și o mângâiere pentru toți cei care caută cu smerenie ajutorul Domnului prin rugăciunile sale. Amin!