Sfanta Mucenita Haritina, Sfanta Mucenita Mamelta

Viaţa Sfintei Muceniţe Haritina
(5 octombrie)

Un om de neam bun și foarte bogat, pe nume Claudie, cunoscut pentru bunătatea și milostenia sa față de cei săraci, a văzut odată o fetiță orfană, pe nume Haritina, rămasă fără părinți încă din copilărie. Mișcat de soarta ei, a luat-o în casa sa, a crescut-o ca pe propria fiică și a iubit-o ca pe un copil adevărat, căci fata era vrednică de iubire.

Când a crescut, Haritina nu s-a arătat doar frumoasă la chip, ci și plină de virtuți: era blândă, smerită, ascultătoare, curată și înțeleaptă. Mai presus de toate însă, avea o credință puternică în Hristos, căruia i s-a dăruit ca mireasă, păstrându-și fecioria și ducând o viață retrasă, în rugăciune și curăție. Claudie, părintele ei adoptiv, nu doar că nu s-a împotrivit acestei alegeri, ci s-a bucurat de viața ei sfântă și i-a construit o casă liniștită, unde ea se dedica zi și noapte studiului Legii Domnului. Cei credincioși care o vizitau primeau sfaturi de mântuire de la ea, iar pe cei necredincioși îi aducea la credință, vestindu-L pe Hristos. Astfel, Haritina a devenit un exemplu viu de viață plăcută lui Dumnezeu.

În acea vreme însă, împăratul Dioclețian a pornit o mare prigoană împotriva creștinilor, mai ales asupra celor cu viață sfântă. Haritina a fost pârâtă la comitele Domițian, fiind acuzată că este creștină și că îi convertește pe mulți elini la credința creștină. Comitele a trimis poruncă lui Claudie să o aducă înaintea lui. La primirea scrisorii, Claudie a plâns cu amar, știind că nu se poate împotrivi puterii. Când soldații au venit s-o ia, Claudie se împotrivea cu lacrimi, ținând-o strâns în brațe, dar Haritina i-a spus cu blândețe: „Nu te întrista, ci bucură-te, căci eu voi fi jertfă bineprimită înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele mele și ale tale.” Atunci soldații au smuls-o cu forța, iar Claudie a strigat după ea: „Pomenește-mă la Împăratul ceresc, când vei sta înaintea Lui, în ceata mucenițelor.”

În fața comitelui, Haritina s-a rugat în taină lui Dumnezeu. Întrebată dacă este adevărat că e creștină și că „amăgește” pe mulți, ea a răspuns cu îndrăzneală: „Da, sunt creștină, dar nu amăgesc pe nimeni; dimpotrivă, îi scot din rătăcire și îi aduc la Hristos, singurul Adevăr. Credința voastră este necurată, pentru că vă închinați la diavoli și idoli mincinoși.” Mâniat, comitele a poruncit să fie bătută crunt, pusă în lanțuri și trimisă înaintea consulului, judecătorul cel nedrept.

Acesta a încercat mai întâi să o înduplece, arătându-i uneltele de tortură și promițându-i favoruri dacă se va închina zeilor. Dar Haritina, ridicând ochii la cer, și-a făcut semnul crucii și i-a spus: „Degeaba încerci cu vicleșuguri sau amenințări, căci nu mă vei clinti din credința mea. Întoarce-te tu de la idoli, ca să nu pieri înșelat de diavoli.”

Judecătorul, furios, a poruncit să-i fie tuns părul. Dar îndată după ce a fost tunsă, părul i-a crescut la loc, mai frumos ca înainte, lucru care l-a umplut și mai mult de mânie. Apoi a poruncit să i se ardă capul cu cărbuni aprinși și trupul cu oțet. Haritina însă răbda cu rugăciune, cerând ajutorul lui Hristos. După alte chinuri cumplite – arsuri, înfingerea țepușelor de fier și arderea coastelor – a fost condamnată să fie aruncată în mare cu o piatră de gât. Însă piatra s-a desprins, iar ea a mers pe apă ca pe uscat, ieșind nevătămată la mal.

Judecătorul, rușinat, a zis că este vrăjitoare și a hotărât alte chinuri: să fie legată pe o roată cu cuțite și foc dedesubt. Dar roata a stat nemișcată, cărbunii s-au stins, iar îngerul Domnului a păzit-o nevătămată. Atunci i-au scos unghiile și dinții, dar ea a răbdat cu bărbăție. În cele din urmă, judecătorul a hotărât să-i fie necinstită fecioria, aducând oameni desfrânați pentru acest lucru. Atunci Haritina s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i primească sufletul curat. Și, înainte ca nelegiuiții să se atingă de ea, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Judecătorul, văzând-o moartă, a poruncit să-i fie aruncat trupul în mare, într-un sac cu nisip. Dar, după trei zile, valurile mării au scos trupul la mal, neatins și neputrezit. Claudie, părintele ei adoptiv, l-a luat cu lacrimi și bucurie și i-a făcut o îngropare cu cinste, slăvind pe Hristos, Mântuitorul lumii, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin. Amin.

Sfanta Muceniţă Mamelhta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi soră creştină şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale.

Şi ea o duse la episcop şi botezându-se i se făcu singură sora sa naşă de a o primi din botez. Pentru care pornindu-se elinii asupră-i cu mânie, o uciseră cu pietre, fiind încă îmbrăcată cu hainele sfântului Botez şi o aruncară într-o groapa adâncă din care abia au putut creştinii să o scoată.

Iar episcopul, mergând la împăratul Perşilor, a luat stăpânire să strice capiştea Artemidei şi să zidească o biserică în care au pus cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Mamelhta.