Sfânta Muceniță Sebastiana

Viața Sfintei Mucenițe Sebastiana

24 octombrie

În vremea împărăției lui Dometian, în cetatea lui Marchian, viețuia o femeie deosebită prin credință și curaj, Sfânta Muceniță Sevastiana. Ea trăia cu adâncă evlavie, mărturisind pe Hristos fără teamă, iar vestea despre credința ei s-a răspândit până la urechile guvernatorului Serghie. A fost pârâtă că este creștină, iar guvernatorul, dorind să o aducă la lepădarea credinței, a poruncit să fie adusă înaintea sa.

Acolo, în fața dregătorului, Sevastiana a mărturisit cu tărie că este ucenică a Sfântului Apostol Pavel, de la care a primit și Sfântul Botez, și că este gata să-și dea viața pentru Hristos. Mărturisirea aceasta a stârnit furia guvernatorului, care a poruncit ca sfânta să fie bătută cu măciuci de plumb peste tot trupul. După cumplitele bătăi, a fost aruncată în temniță.

În întunericul închisorii, i s-a arătat Sfântul Apostol Pavel, cel ce o botezase, și i-a spus cu blândețe:

„Bucură-te, Sevastiano, și nu te mâhni, căci trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru mărturisirea lui Hristos.”

Aceste cuvinte i-au adus mângâiere și putere sufletească.

După șapte zile, guvernatorul a poruncit ca sfânta să fie scoasă din temniță. A făcut să se aprindă un cuptor mare, ale cărui flăcări se ridicau cu putere, și a dat poruncă să fie aruncată în el. Fără teamă, Sevastiana s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și s-a aruncat singură în mijlocul văpăii. Dar, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămată. Flăcările nu i-au atins nici hainele, nici trupul, și ea a ieșit din cuptor neatinsă, spre uimirea tuturor celor de față.

Atunci sfânta a ridicat ochii spre cer și a făcut rugăciune, iar răspunsul ceresc nu a întârziat: s-a auzit un glas tunător, urmat de fulgere, tunete și grindină năprasnică, care au stins focul cu totul. Mulți dintre cei de față au fost loviți și răniți, iar guvernatorul, înfricoșat, a fugit împreună cu ostașii lui.

După ce furtuna s-a potolit, Serghie a întrebat-o:

„Cine ești tu, femeie? Ce putere te apără și din ce loc vii?”

Dar sfânta a rămas tăcută.

Aflând din mărturia celor din jur că Sevastiana era originară din Mitropolia Iracliei, guvernatorul a trimis-o legată acolo, la dregătorul Pompian, pentru a fi judecată din nou. Pe drum, îngerul Domnului i s-a arătat și i-a zis:

„Îndrăznește, fiica lui Dumnezeu, căci vei sta înaintea guvernatorului Pompian și eu voi fi cu tine.”

Când a ajuns în Iraclia, a fost dusă înaintea lui Pompian. Acesta, cu și mai multă cruzime, a poruncit să fie spânzurată de un lemn și strujită fără milă timp de trei ceasuri. Trupul i-a fost sfâșiat, dar din rănile ei se revărsa o mireasmă minunată, asemenea miresmei de mir. În timp ce era chinuită, Sevastiana se ruga în taină, cu atâta liniște și pace, încât cei de față credeau că trupul ei a rămas fără suflet.

După această cumplită schingiuire, a fost coborâtă și aruncată înaintea fiarelor sălbatice. Au fost eliberați asupra ei un leu uriaș și o leoaică foarte aprigă. Însă, prin lucrarea lui Dumnezeu, leul s-a apropiat de sfântă, s-a plecat la picioarele ei și, luând glas omenesc, a început să o laude și să-i mărturisească sfințenia, mustrând pe păgâni pentru necredința lor. Leoaica, la rândul ei, s-a făcut blândă și s-a așezat lângă Sevastiana ca un mielușel.

Văzând această minune, guvernatorul s-a cutremurat și, neputând birui altfel, a dat hotărârea finală: să-i fie tăiat capul.

Astfel, Sfânta Muceniță Sevastiana a fost dusă afară din cetate și acolo i s-a tăiat cinstitul cap. În clipa aceea, din rana ei n-a curs sânge, ci lapte alb ca zăpada, semn al curăției și al harului dumnezeiesc care o întărea.

Păgânii, înverșunați până la capăt, au pus trupul și capul ei într-un sac, l-au umplut cu trei sute de litri de plumb și l-au legat bine, aruncându-l în mijlocul mării, ca să nu mai poată fi găsite sfintele ei moaște.

Dar îngerul Domnului a sfărâmat legăturile sacului și a purtat trupul sfintei până la locul numit Risiston. Acolo, o femeie nobilă și credincioasă, pe nume Amia, a aflat trupul Sfintei Sevastiana. Cu mare evlavie, l-a înfășurat în pânză curată, l-a uns cu miresme scumpe și l-a așezat cu cinste în același loc, la Risiston, unde, de atunci, multe minuni s-au săvârșit spre slava lui Hristos Dumnezeu, Cel ce Se preamărește întru sfinții Săi.