Sfintii Mucenici Carp, Papil, Agatodor, Agatonica si Hrisi

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica, sora lui Papil
(13 octombrie)

Simpla amintire a jertfei și chinurilor celor care au suferit pentru Hristos, aprinde în suflet dragostea față de Dumnezeu și dorința de a împlini fapte bune. Aducându-ne aminte de răbdarea lor, ne învățăm și noi să purtăm, măcar cu gândul, aceleași suferințe pentru răsplata cerească pregătită drepților.

Dintre acești nevoitori pentru Hristos, se numără Sfinții Carp și Papil, doi stâlpi ai Bisericii născuți în cetatea Pergamului, din părinți credincioși. Prin viața lor curată și îmbunătățită au adus cinste familiei lor, arătând că din rădăcină bună crește rod sfânt. Ei trăiau cu multă cumpătare, lipsindu-se de toate cele prisositoare, și chiar cele trebuincioase le foloseau cu măsură. Prin înfrânarea lor, se asemănau îngerilor, abia deosebindu-se de ei prin trup. Ajungând la desăvârșire în faptele bune, Dumnezeu i-a rânduit la slujirea Bisericii: Carp a fost ales episcop și propovăduia dreapta credință în cetatea Tiatira, iar Papil, hirotonit diacon, îl ajuta cu râvnă în lucrarea apostolească.

Vestea despre viața lor sfântă s-a răspândit în toată Asia Mică, căci fapta bună nu poate rămâne ascunsă. Mulți veneau să asculte învățăturile lor și se întorceau la credința adevărată. Însă diavolul, vrăjmaș al binelui, nu a putut răbda acest lucru. El a semănat răutate în inimile unor oameni care i-au pârât la împăratul păgân Deciu, spunând că nu se închină zeilor, ci îi hulesc și propovăduiesc credința creștină.

Împăratul s-a mâniat și l-a trimis în Asia pe Valeriu, un sfetnic al său plin de cruzime și închinător la idoli, dându-i putere deplină asupra sfinților. Ajuns acolo, Valeriu a poruncit ca toți locuitorii Tiatirei să aducă jertfă zeilor. Dar Carp și Papil nu s-au arătat la acea adunare, pentru că în alt loc se rugau adevăratului Dumnezeu. Fiind găsiți și aduși înaintea judecătorului, Valeriu i-a întrebat de ce n-au venit la închinarea idolilor, sfătuindu-i să-și „îndrepte greșeala”. Sfinții au răspuns cu curaj:

„Nu putem să ne lepădăm de Dumnezeu și să cinstim pe zeii cei mincinoși. Ar fi o mare nerecunoștință față de Făcătorul nostru.”

La aceste cuvinte, Dumnezeu a întărit mărturisirea lor: s-a cutremurat pământul și idolii s-au sfărâmat în bucăți. Totuși, Valeriu nu s-a pocăit, ci, rușinat de neputința zeilor săi, i-a legat cu lanțuri și i-a purtat goi prin cetate, batjocorindu-i.

Crezând că prin rușine și vorbe dulci îi va întoarce, Valeriu i-a chemat din nou și le-a vorbit despre „vechimea și cinstea zeilor” și despre puterea romanilor, care, spunea el, venea din credința în zei. Sfinții i-au răspuns cu înțelepciune:

„Nu tot ce este vechi este și bun. Răutatea este veche, dar nu este vrednică de cinste. Zeii tăi sunt lucruri făcute de mâini omenești, muți și surzi. Numai Dumnezeu, Cel fără început și fără sfârșit, a făcut lumea și ne-a mântuit prin Fiul Său, Iisus Hristos, Care S-a întrupat, S-a răstignit și a biruit moartea. În El ne este nădejdea, nu în idolii tăi fără viață.”

Auzind acestea, Valeriu s-a înfuriat și le-a dat averile spre jaf. Apoi i-a legat de cai și i-a târât până în cetatea Sardia, drum plin de suferință. Cu ei mergea și Agatodor, slujitorul sfinților, care a pătimit alături de ei. După o noapte de rugăciune, îngerii lui Dumnezeu i-au întărit în vedenie, pregătindu-i pentru noi chinuri.

Când Valeriu a sosit în Sardia, a încercat din nou să-i înșele prin vorbe blânde, dar văzând că nu reușește, l-a supus mai întâi pe Agatodor la bătăi cumplite. El a răbdat cu mult curaj, iar în cele din urmă și-a dat duhul în mâinile Domnului. Trupul său a fost aruncat neîngropat, dar credincioșii l-au luat în taină și l-au îngropat cu cinste.

După moartea lui Agatodor, Valeriu i-a chemat pe Carp și Papil și i-a batjocorit, spunând că slujitorul lor „nebun” a murit degeaba. Ei însă au lăudat moartea lui și au mărturisit că doresc aceeași cunună. Judecătorul, aprinzându-se de mânie, i-a legat din nou de cai și i-a dus la Pergam. Pe drum au fost chinuiți cumplit, dar se rugau neîncetat. Noaptea, îngerul Domnului le-a tămăduit rănile.

A doua zi, văzându-i sănătoși, Valeriu i-a socotit vrăjitori și a poruncit noi schingiuiri. L-a spânzurat pe Sfântul Carp și l-a bătut cu vergi de spini, apoi i-a ars coastele cu lumânări și i-a presărat rănile cu sare. Dar sfântul, plin de bucurie, a zâmbit în chinuri, spunând că vede pe Hristos pregătindu-i răsplata. Domnul i-a ușurat durerile, iar sfântul a fost aruncat în temniță, mulțumind lui Dumnezeu.

Apoi a fost adus Sfântul Papil. La întrebările judecătorului, el a spus că este doctor, dar nu al trupului, ci al sufletelor, primind de la Dumnezeu puterea tămăduirii. Pentru a dovedi credința sa, Papil a făcut o minune: a redat vederea unui orb, în numele lui Hristos. Mulțime de oameni au crezut atunci în Dumnezeu, dar Valeriu, orbit de ură, l-a poruncit din nou să fie bătut. Focul și pietrele nu l-au vătămat, iar rănile lui se vindecau prin puterea Domnului.

În cele din urmă, Valeriu, neputând să-i învingă, a dat hotărârea ca sfinții să fie supuși la cele mai cumplite chinuri. Au fost târâți pe piroane, aruncați în var nestins, încălțați cu sandale de fier cu ținte ascuțite și siliți să alerge, dar Dumnezeu i-a păzit nevătămați. Când au fost aruncați într-un cuptor aprins, împreună cu Agatonica, sora Sfântului Papil, flăcările s-au stins prin minune și ploaia a răcorit cuptorul.

Văzând acestea, Valeriu s-a rușinat și, biruit, a rostit sentința de moarte. Carp, Papil și Agatonica au fost duși la locul execuției, rugându-se pentru cei ce îi ucideau. Li s-au tăiat capetele și astfel și-au încheiat nevoința lor mucenicească, primind cununa cea nepieritoare în Împărăția lui Dumnezeu.

Trupurile lor au fost luate în taină de credincioși și îngropate cu evlavie, iar Biserica i-a slăvit ca sfinți, mărturisind prin viața și moartea lor biruința credinței asupra păgânătății.

Slavă lui Hristos Dumnezeu, Cel ce Se preamărește întru sfinții Săi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.